Raftul cu filme

Două seriale animate noi pe Cartoon Network: Unikitty și Aventurile lui Ivandoe

Unikitty, Aventurile lui Ivandoe, Cartoon Network
Imagine via Cartoon Network / Unikitty

Postul de televiziune Cartoon Network a anunțat că va difuza două seriale de animație noi în viitorul apropiat. Este vorba despre serialele „Unikitty” și „Aventurile lui Ivandoe”, dintre care cel de-al doilea va fi difuzat la sfârșitul acestui an, conform unui articol publicat de Pagina de Seriale. Referitor la Unikitty, Cartoon Network nu a precizat perioada în care serialul animat va intra pe post.

Iată ce știm despre „Aventurile lui Ivandoe”

Cartoon Network va difuza la finalul anului 2017 primele episoade din serialul animat de comedie „The Heroic Quest of the Valiant Prince Ivandoe”. Serialul va fi difuzat în Europa Centrală și Europa de Est, inclusiv în România. Informațiile au fost oferite de Chief Content Officer Patricia Hidalgo de la Turner EMEA Kids & International Kids Strategy în cadrul evenimentului Cartoon Business.

„Ivandoe este un proiect cu adevărat interesant, realizat de o echipă de creație extrem de talentată, având şi sprijin din partea Fondului Danez de Servicii Publice. Povestea a venit cu oportunitatea de a introduce acest nou IP într-un mod cu totul nou, cu o serie de elemente digitale interactive, care permit copiilor să cunoască personaje amuzante. Suntem nerăbdători să vedem reacţia fanilor”.

Serialul este produs de Cartoon Network, în parteneriat cu Sun Creature Studio din Copenhaga și cofinanțat de Fondul pentru Servicii Publice din Danemarca.

Iată ce știm despre „Unikitty”

Produs de Warner Bros. Animation pentru Cartoon Network, serialul este focusat pe povestea unui personaj din „The LEGO Movie”, care trece prin tot felul de aventuri și experiențe alături de o întreagă grupare de prieteni. Reprezentanții Cartoon Network anunță că serialul îi va purta pe spectatori într-un regat vesel plin de materie strălucitoare, gânduri de admirat și mici accese de furie.

Unikitty va fi conducătorul regatului vesel, fapt pentru care va avea zilele pline de responsabilități de talie regală. Postul de televiziune Cartoon Network a mai colaborat în trecut cu The LEGO Group, fapt pentru care au apărut și desenele Ninjago, Legends of Chima, LEGO DC Comics și LEGO Star Wars.

Marius Popa

În ultimii 36 de ani, cel puțin 20 de ani i-am petrecut urmărind o grămadă de filme. Listele mele de titluri de pe IMDb au devenit deja neîncăpătoare, fapt pentru care am pus hotărât piciorul pe frână și m-am apucat de scris. În timpul liber îmi petrec timpul încercând să nu mai apăs butoanele de play de pe Netflix și HBO Max.

Scrie un comentariu