Recenzie de film: „The Big Sick” (2017)

The Big Sick este unul dintre filmele pe care voiam de mult timp să le urmăresc, mai ales pentru că imediat după lansare a făcut mare vâlvă pe internet, iar tot mai multe recenzii pozitive au apărut pe site-urile de profil. Undeva prin anul 2018 țin minte că l-am adăugat în watchlist-ul de pe IMDb, acolo unde îmi țin, de altfel, evidența tuturor titlurilor vizionate, dar și a celor care urmează să fie văzute.

Zilele trecute am observat că The Big Sick face parte din biblioteca platformei de streaming online Amazon Prime Video, iar după ce l-am ținut vreo săptămână în lista de favorite i-am dat un play într-un moment în care nu aveam prea mult chef să caut temeinic un film de urmărit care să îmi dea și impresia că ar fi cât de cât bun fie din sinopsis, din trailer sau după o simplă privire cu atenție a posterului de pe platformă. Știu că nu sunt cele mai bune metode prin care să îți alegi ce film ai dori să urmărești, însă iată că de această dată s-a dovedit a fi o alegere inspirată.

The Big Sick nu este altceva decât o simplă poveste de dragoste, cumva atipică, care pune accent și pe tradițiile unor popoare în ceea ce privește căsătoria aranjată, alegerea unui partener de aceeași naționalitate și încercarea continuă de a nu face de rușine familia. Pe actorul Kumail Nanjiani nu l-am urmărit niciodată într-o producție de stand-up, cu toate că am impresia că a produs câteva astfel de titluri pentru Netflix (sper să nu greșesc platforma de streaming). Mi-a lăsat o impresie plăcută când l-am văzut jucând în „Stuber” și iată că o face din nou și în The Big Sick. Celălalt rol principal al peliculei, interpretat de Zoe Kazan, este la fel de bine jucat, iar chimia dintre cei doi actori fac ca filmul să fie cu atât mai bun.

The Big Sick merită să fie văzut nu ca pe un film bun, ci mai degrabă ca pe o producție care nu o să te dezamăgească. Poate fi urmărit într-un moment în care vrei să vezi ceva ușor, dar și atunci când îți dorești să nu pierzi două ore din viață cu un film care nu știi dacă o să fie bun sau nu. Iar acesta clar nu dezamăgește.

Poate fi urmărit atât de unul singur, așa cum am făcut și eu de altfel, însă poate fi văzut și alături de partenerul de viață. Este un film liniștitor, care nu ți se prezintă cu un scenariu complicat și care nu îți lasă un gust amar la finalul vizionării. Este mai degrabă un film care o să te convingă că a meritat să îi aloci două ore din viața personală și pe care este foarte probabil să îl recomanzi mai apoi și prietenilor amatori de povești de dragoste nu foarte complicate.