Conform statisticilor, publicul nostru este împărțit aproape la jumătate între femei și bărbați, fapt pentru care am hotărât să publicăm o listă cu 25 de seriale turcești care merită urmărite atât pe posturile de televiziune, cât și pe internet.
În fiecare zi, posturi de televiziune precum PRO 2, Antena 1, Happy Channel, Kanal D, DIVA sau PRO Gold difuzează noi seriale turcești, fiind preferate de majoritatea publicului feminin din țară. De aici se trag și audiențele tot mai mare pe care aceste posturi de televiziune le înregistrează în această perioadă.
Raftul cu Filme ți-a pregătit o listă cu 25 cele mai bune seriale turcești pe care le poți urmări de fiecare dată când te așezi pe canapea și vrei să te relaxezi.
25. Kalbimdeki Deniz (2016-2018) / A doua șansă
Viața îi oferă o a doua șansă la iubire, însă fericirea sa este umbrită de apariția lui Alihan, un bărbat care a făcut-o să treacă prin clipe de disperare după ce și-a părăsit familia și a dispărut fără urmă pentru a începe o nouă viață alături de o altă femeie. Deniz reușește să treacă peste momentele grele cu ajutorul lui Mirat, alături de care cunoaște dragostea adevărată, însă Alihan reapare în viața lui Deniz, fiind hotărât să o cucerească din nou și să se reîntoarcă la casa lui.
24. Gullerin Savasi (2014-?) / Lupta rozelor
O tânără fată pe nume Gulru o idolatrizează pe Gulfem Sipahi și încearcă să fie ca ea, dar sfărșește într-o aventură plină de răzbunare și intrigi.
23. Cennet’in Gozyaslari (2017-2018) / Cennet
Serialul turcesc prezintă povestea lui Cennet, o tânără abandonată de mama ei. Femeia a renunțat la propriul copil pentru că visa să se mărite, iar tânăra i-ar fi stat în cale. Și-a schimbat numele și a devenit o femeie de succes. Între timp, aduce pe lume o altă fată, pe care nu o lasă să afle că mai are o soră. Cennet ajunge în grija bunicii și devine studentă la Arhitectură. Soarta face ca în aceeași clasă să se afle și Melisa, însă cele două nu realizează că există o legătură puternică între ele.
22. Yasamayanlar (2018) / Dușmani peste secole
Transformată în vampir și dornică de răzbunare, Mia vrea să îl distrugă pe Dmitry, un lider al vampirilor fără scrupule care caută un artefact ce asigură nemurirea.
21. Meryem (2017-2018) / Meryem
Un teribil accident, într-o noapte furtunoasă, le schimbă radical viețile. Omul legii, Oktay, vrea cu orice preț să aibă mai multă putere asupra celor din jur, iar Savas dorește să se facă dreptate. Meryem poartă povara păcatelor celor doi bărbați până în momentul în care dragostea adevărată își face loc în viața lor.
20. Bizim Hikaye (2017-2019) / Povestea noastră
Filiz este o tânără ambițioasă care devine ca o adevărată mamă pentru frații săi mai mici. Filiz preia frâiele întreținerii familiei, cu responsabilități cu mult peste cele tipice vârstei, după ce mama lor îi abandonează. Își face datoria din iubire și nu se plânge de nimic, în ciuda comportamentului deviant al tatălui lor alcoolice, Fikri. Deși sunt săraci, copiii au învățat să gestioneze grijile care nu îi ocolesc.
19. Kizim (2018-2019) / Fetița mea
Oyku are opt ani și este o fetiță empatică și perceptivă cu tot ceea ce o înconjoară, dare are un secret pe care nu îl poate spune nimănui. Când mătușa ei o părăsește, Oyku trebuie să își găsească tatăl. Din păcate, Demir este arestat în ziua în care Oyku vine să îl caute, dar este eliberat cu condiția să aibă grijă de fată. Demir nu vrea să locuiască cu Oyku, pe care abia o cunoscuse, și încearcă să scape de fetiță.
18. Elimi Birakma (2018-2019) / Ține-mă de mână!
Serialul spune povestea lui Azra, o tânără pasionată de bucătărie și gastronomie care își dorește să ajungă unul dintre cei mai mari bucătari din întreaga lume. Odată cu moartea tatălui ei, Azra este marcată de acest eveniment nefericit, iar la un moment dat în viața ei își face apariția Cenk, un tânăr șarmant care provine dintr-o familie cu o condiție financiară excelentă, de care începe să îi placă.
17. Kalp Atisi (2017-2018) / În ritmul vieții
Telenovela prezintă povestea lui Eylul, o elevă rebelă care ajunge să se îndrăgostească de profesorul său de clasă, Ali, un respectat doctor și cadru universitar. Destinul îi duce însă pe cărări separate, dar soarta face ca peste ani să se întâlnească din nou. Cei doi ajung să lucreze la același spital după ani de zile în care nu s-au mai văzut. Eylul și Ali hotărăsc să își dea frâu liber sentimentelor reciproce și încep să se întâlnească în afara orelor de muncă de la clinică.
16. Istanbullu Gelin (2017-2019) / Mireasa din Istanbul
Serialul o prezintă pe Sureyya, proaspăt absolventă de Conservator și o muziciană talentată, care debutează în industria muzicală. Duce o viață modestă alături de mătușa ei, singura rudă pe care o mai are. Însă destinul său este pe cale să o surprindă, iar aceasta se îndrăgostește de un tânăr om de afaceri, Faruk. Numai că mama lui vrea să îi aranjeze o căsătorie avantajoasă și să îi găsească o noră după asemănarea ei. Serialul prezintă o lume modernă, dar și tributară tradițiilor.
15. Soz (2017-2019) / Promisiunea
Yavuz, un soldat turc, se află în Istanbul, unde are loc o operațiune teroristă. Bahar, doctor de profesie, încearcă să își salveze logodnicul. După acest incident, Yavuz se întoarce în orașul său, iar Bahar îl urmează pe tot drumul pentru a-i da ceva ce îi aparține. Un alt incident are loc, iar el este ales să conducă echipa a cărei misiune este să prindă un terorist cunoscut, dar și să protejeze țara. Întreaga echipă este foarte bine pregătită, fiind dispusă să sacrifice orice este nevoie.
14. Dolunay (2017) / Dulce-amărui
Ferit este un om de afaceri de succes, dar care are un caracter insuportabil. În fiecare zi îi gătește un bucătar profesionist, dar niciodată nu este mulțumit. Nazli este o tânără care urmează cursuri de gastronomie și are nevoie de un loc de muncă. Așa ajunge să îi gătească lui Ferit. Cei doi par incompatibili la început, dar pe parcurs ajung să se îndrăgostească unul de altul. Povestea se complică din cauza surorii lui Nazli, o fire problematică, care se opune relației celor doi.
13. Muhtesem Yuzyil (2011-2014) / Suleyman Magnificul
La vârsta de 26 de ani, Suleyman devine cel de-al zecelea sultan al Imperiului Otoman, având ca scop construirea celui mai puternic imperiu. Timp de 46 de ani, Suleyman Magnificul a condus exemplar Imperiul Otoman. Suleyman pune presiune pe planurile de extindere ale imperiului, iar în serial există o mulțime de scene de luptă cu Alianța Europeană. Între timp, Hurrem devine o femeie emancipată, singura soție a sultanului, dar și consilierul său de încredere.
12. The Protector (2018-2020) / Ultimul protector al orașului
Serialul prezintă povestea lui Hakan, un tânăr al cărui univers se transformă complet atunci când află că este legat de o lume veche, secretă și descoperă că menirea lui este să protejeze orașul Istanbul. La început, Hakan nu este nici pe departe un erou, ci doar o persoană într-un oraș cu 15 milioane de locuitori, unde trecutul întâlnește viitorul. Trebuie să învețe rapid că orașul său este amenințat de ființe mistice, misterioase și nemuritoare, iar rolul său este să le oprească.
11. Kadin (2017) / Femeie în înfruntarea destinului
Bahar nu a avut parte de o viață ușoară. A fost abandonată de mama ei din fragedă pruncie, și-a pierdut tatăl și bunicul, s-a luptat cu sărăcia și a încercat să depășească greutățile vieții. În momentul în care credea că este în sfârșit fericită, Bahar își pierde și soțul. Acum, singură și cu doi copii, Bahar trebuie să facă orice îi stă în putință pentru a-și proteja cei doi copii, dar și propria viață.
10. Eskiya Dunyaya Hukumdar Olmaz (2015-?) / În bătaia inimii
Personajul principal este Hizir, un bărbat carismatic, cu o voință de fier, trecut de mic copil prin situații neplăcute, dar care a reușit să câștige respectul celor din jur și să își formeze propria familie. Hizir, obișnuit să își trăiască viața la limita legii, este târât într-o poveste controversată din cauza comisarului Nevsat, care luptă împotriva terorismului. Comisarul are în față un adversar imbatabil, în persoana lui Unal, un personaj aflat în domeniu de aproape 40 de ani.
9. Hercai (2019-2021) / Hercai
Serialul prezintă povestea tulburătoare a unei tinere care plătește pentru greșelile din trecute ale familiei sale și îi are în centrul acțiunii pe Reyyan și Miran, doi tineri ale căror vieți, pline de traume din copilărie, ajung să se întâlnească, să se îndrăgostească și să lupte pentru iubirea lor în ciuda obstacolelor vieții.
8. Kara Sevda (2015-2017) / Dragoste infinită
Serialul prezintă povestea de dragoste a doi tineri care provin din lumi diferite. Kemal, student în ultimul an la Inginerie Minieră, este unul din cei trei copii ai unei familii din clasa mijlocie. Singurul său scop în viață este să își câștige existența într-un mod corect. Însă lumea lui monotonă este întoarsă pe dos odată cu apariția lui Nihan în viața sa, care provine dintr-o familie înstărită. Ea nu rezonează cu valorile mediului în care a crescut și se distanțează de lumea plină de bogăție.
7. Kara Para Ask (2014-2015) / Dragoste de contrabandă
Omer este un tânăr ofițer de poliție care își dorește din toate puterile să afle adevărul despre posibila ucidere a logodnicei sale, care aparent s-ar fi sinucis. În același timp, Elif află că tatăl său se ocupă cu spălarea de bani câștigați ilegal.
6. Erkenci Kus (2018-2019) / Vis de iubire
Serialul turcesc prezintă relația dintre Can și Sanem, o poveste presărată cu momente comice și romantism, din care nu lipsesc și intrigile. Cei doi au caractere total diferite, cu experiențe de viață opuse. Ei se întâlnesc în Istanbul. Sanem a părăsit oraș natal de la malul mării pentru că își dorea o altă viață. Voia să trăiască pe pielea ei viața în Istanbul. Așa ajunge să lucreze într-o corporație. Can este tipul aventuros care călătorește în lumea întreagă, căruia îi place viața. Un fotograf de succes, Can este un spirit liber căruia nu i-a plăcut niciodată munca de la birou.
5. Cukur (2017-2021) / Legea familiei
În lumina reflectoarelor se află cartierul Cukur, din Turcia, cunoscut pentru gradul de pericol pe care îl prezintă atât ziua, cât și noaptea. Cartierul este condus de Kocovars, o cunoscută familie nobilă mafiotă. La un moment dat, supremația familiei este amenințată, fapt pentru care fiul cel mic se întoarce acasă și încearcă să dea o mână de ajutor pentru a fi restabilită ierarhia stabilită de ani de zile.
4. Ufak Tefek Cinayetler (2017-2018) / Răzbunare pe tocuri
Telenovela turcească prezintă poveștile a patru femei, fiecare cu personalitatea, problemele personale și familia din care face parte, și anume Merve Aksak, Pelin Tarhan, Arzu Kara și Oya Toksoz. Cele patru femei sunt prietene bune încă din copilărie, însă Oya ajunge să poarte supărare pentru celelalte trei personaje din cauza unei desfășurări nefericite de evenimente din trecutul acestora.
3. Hayat Sarkisi (2016-2017) / În numele fericirii
În centrul poveștii se află Kerim, un bărbat căruia tatăl său îi aranjează încă din copilărie o căsătorie cu Melek, fiica unui bun prieten de-al său. La maturitate, lucrurile iau o altă întorsătură pentru că Kerim se îndrăgostește de sora lui Melek, iar tânăra va face orice îi stă în putință pentru a-l cuceri pe bărbatul viselor sale, inclusiv să o pună pe Melek într-o o mulțime de situații neplăcute.
2. Dirilis: Ertugrul (2014-2019) / Putere și glorie
Povestea se desfășoară în secolul al XIII-lea, iar firul narativ descrie viața lui Ertugrul, tatăl lui Osman I, întemeietorul Imperiului Otoman. Serialul prezintă modul în care o singură persoană poate să schimbe soarta întregii lumi, dar și povestea plină de aventură a lui Ertugrul în lupta sa împotriva cavalerilor templieri și a mongolilor, luptă care va duce, într-un final, la nașterea Imperiului Otoman.
1. Vatanim Sensin (2016-2018) / Patria mea ești tu
Acțiunea are loc în anul 1919, în timpul Războiului de Independență, iar Cevdet este transpunerea pe ecran a personalității unui erou național, un pion important în luptele dintre Turcia și Grecia, dar și unul dintre oamenii de încredere ai lui Mustafa Kemal. Schimbările dramatice sociale și politice și realitatea crudă a războiului pun dragostea dintre Cevdet și Azize la grea încercare.
„Ertugrul” și „Suleyman” unde sunt?
Mulțumim pentru cele două recomandări. Acest articol a fost actualizat astăzi, iar cele două seriale au fost adăugate în clasamentul nostru.
Puteți să urmăriți seriale turcești și pe serialeturcesti.us.
Poți urmări seriale turcești și pe serialeturcesti.me.
Serialul „Cennet” unde și când va mai rula? Este foarte frustrant când vezi doar începutul și rămâi cu ochii în soare, cum s-ar spune!
Unde pot găsi filmul „Sevdam Alabora”?
Caută pe Google seria „Lacrimile cerului”, de pe Antena 1.
Vă recomand site-ul serialeturcesti.org pentru vizionarea de seriale turcești.
Recomand și „Kara Para Ask”, „Kara Sevda” și „Medcezir”. Astea sunt top trei pentru mine! Sunt fan al serialelor turcești, le recomand cu încredere!
Aș dori un film turcesc pe PRO 2 în locul telenovelei „La vecina”.
Recomand și serialeonline.su.
Filme și seriale online HD turcești pot fi urmărite și pe serialeonline.su.
Este drept că fiecare este cu gustul lui, dar topul ăsta este o aiureală.
Unde este serialul „Asi”?
Bună lista!
Este o simplă listă din care seriale foarte bune lipsesc sau sunt enumerate aleatoriu, cu toate că au avut audiențe enorme. Așa a fost „Bahar, viață furată”, pe care nu îl văd pe aici. De exemplu, „Kosem” merită din plin menționat. Sau „Fatih”, „Un destin la răscruce” și „Lacrimi la Marea Neagră”. Ca să nu mai zic de „Trandafirul negru” care a avut audiențe record, la fel ca „Iubire și răzbunare” sau „Furtună pe Bosfor”, „Dila” și „Trădarea”. Oh, ce amintiri plăcute!
Clasamentul trebuie actualizat deoarece au apărut foarte multe seriale turcești bune în ultima perioadă. Cum ar fi: „Trei surori”, „Esaret”, Frații mei” și altele.