Raftul cu filme

Cronică de film american: „Bird Box” (2018), regizat de Susanne Bier

Bird Box, Sandra Bullock, Netflix, cronică de film, recenzie Bird Box
Imagine via IMDb / Bird Box

Platforma de streaming online Netflix a lansat câteva lungmetraje proprii în luna decembrie 2018 în România, printre acestea regăsindu-se și Bird Box (2018), cea mai recentă producție cu celebra Sandra Bullock în rolul principal. În prima săptămână, filmul a fost vizionat online de 45 de milioane de persoane, conform Netflix, fapt care m-a făcut curios să aflu despre ce este vorba și să îl urmăresc. Pentru că te pune puțin pe gânduri cifra asta având în vedere că în România un lungmetraj intră în box office cu mai puțin de o sută de mii de vizualizări.

Am impresia că Netflix se străduiește din ce în ce mai mult să creeze și să prezinte producții din ce în ce mai bune și să le prezinte pe final de an. Avem Bird Box, avem „Black Mirror: Bandersnatch”, avem „Mowgli”, avem „Gerald’s Game” și lista poate continua. Sincer să fiu, nu Sandra Bullock m-a atras ca nume prezent în distribuție. Câtă lume o consideră actrița preferată? Cine a văzut „Hope Floats”, „Miss Congeniality” sau „Welcome to Hollywood”? Cine se uită la astfel de filme?

Însă John Malkovich m-a făcut să dau play, chiar dacă aveam să descopăr că are parte doar de un rol secundar. Dar să îl vezi pe Malkovich într-un film produs de o platformă de streaming online este, cu siguranță, un pas înainte pentru Netflix. Se vorbește tot mai des de un reboot pentru Bird Box, iar pe Malkovich l-aș vedea în rolul principal într-un scenariu asemănător, dar din perspectiva masculină.

Înapoi la Bird Box, trebuie să spun că Sandra Bullock face un rol foarte bun și că s-a întrecut pe sine. Nu știu dacă acela e felul ei de a vorbi sau dacă aceea este expresia chipului ei, dar ceea ce am văzut în cele puțin peste două ore merită un rând de aplauze. Mi se pare excelent modul în care joacă rolul lui Malorie, o femeie singură care se pregătește să devină mamă și care se vede obligată să facă față unui pericol care i-ar putea aduce moartea.

Filmul Bird Box te face să îți pui o mulțime de întrebări în primele zece, poate 15 minute, la care ți se răspunde de abia peste o oră. Personal, filmul m-a făcut să fiu curios de ce urmează să aflu sau să văd. Iar cel mai mult mi-a plăcut că scenariul m-a împins de la spate să sper la un final fericit. Chiar dacă vorbim despre o producție în care subiectul principal este sfârșitul lumii.

Încă nu sunt convins că Bird Box prinde un top 10 personal al celor mai bune filmele ale anului 2018, însă am fost sută la sută impresionat de tot ceea ce-am văzut, de tot ceea ce am simțit și de toate stările prin care m-a făcut să trec. Mi-a plăcut enorm de mult combinația dintre tristețe și speranță, iar prezența celor doi copii în majoritatea scenelor a accentuat totul.

Chiar dacă nu am văzut nicio secundă „monstrul” care a dus la premisa filmului, scenariul și jocul actorilor m-a făcut să nu am nevoie de asta. Am simțit pe tot parcursul celor două ore o prezență constantă a pericolului, a lipsei de ajutor și a fricii, fapt pentru care am stat lipit de ecran pe tot parcursul vizionării.

Inevitabil, o mulțime de persoane au afirmat că Bird Box nu este altceva decât o copie după „A Quiet Place”, lansat și el în 2018. Am văzut comparații și cu „Cell”. Am citit cum că ar fi inspirat și din „The Happening”. Poate și din altele. Însă nu sunt de acord cu astfel de afirmații. La fel de bine putem spune că situațiile de la începutul filmului sunt copiate după „Z Nation” sau „The Walking Dead”. Se pot face o mulțime de legături cu o mulțime de alte producții, însă asta nu schimbă cu nimic faptul că „Bird Box” reprezintă o reușită uriașă pentru Netflix.

Ca o concluzie, Bird Box mi se pare genul de film care te face să speri în reușita unei călătorii tocmai pentru a te bucura de destinație. Urâțenia și pericolul celor două ore de călătorie te fac să îți dorești să ajungi la final și să te bucuri de frumusețea destinației și senzația siguranței.

Lungmetrajul „Bird Box” a apărut pe 21 decembrie 2018 pe Netflix. Este regizat de Susanne Bier și inspirat din romanul cu același nume scrisă de Josh Malerman. În distribuție apar nume ca Sandra Bullock, John Malkovich și Trevante Rhodes, iar filmul este notat cu 6,8 pe IMDb, cu 52/100 pe Metacritic și cu 66% pe Rotten Tomatoes, iar platforma Raftul cu filme îi acordă o meritată notă de 7.

Citește mai multe recenzii de filme pe Raftul cu Filme. Urmărește, în același timp, pagina noastră de Facebook, canalul de YouTube și contul de Instagram.

3 comentarii

  • Filmul nu merită mai mult de 5,5; e forțat pe stilul american: binele învinge răul și nu contează cum! De dragul unui happy end sunt exagerări extrem de puțin credibile: călătoria cu barca e imposibilă chiar dacă e o parabolă ce duce spre un final fericit; pauza de cinci ani sau saltul de cinci ani din narațiune în care totul a fost lapte și miere, copii crescând normal, nu a lipsit curentul electric într-un oraș pustiu etc.

    Trecând peste aceste „mici” amănunte, nici jocul Sandrei nu e ca altă dată deoarece nu i se potrivește rolul, plus că există prea multe prim-planuri care o dezavantajează evident, timpul nu iartă pe nimeni. Seara m-am uitat la un film minunat: „Actorul și sălbaticii”, ce actori, ce interpretare! „Bird Box” nu e decât o copie a ideii din alte filme altfel dramatizată. Dezamăgitor!

  • Surprinzător că faceți comentarii despre un film pur psihologic fără de fapt să îi înțelegeți esența și substratul. Spuneți că filmul vă face să vă puneți întrebări în primele 10-15 minute la care veți afla răspunsul după o oră. Eu vă spun altceva: filmul vă răspunde în primele 20 de minute la întrebările pe care o să vi le puneți până la sfârșit. Însă este vorba de mai mult decât un film, este un experiment social pe care majoritatea comentatorilor îl pică de altfel. Încă n-am văzut pe nimeni să-l treacă, așa că nu este o rușine.

    Cum spuneam, filmul vă dă indicii, dar nu le vedeți. Haideți să o luăm așa: există vreun motiv al zilelor noastre în care populația în ansamblul ei să se considere nebună, posedată, incapabilă să vadă niște adevăruri evidente? Dacă da, atunci le știm cu toții, iar în momentul în care înțelegem de fapt ce se întâmplă cu noi în momentul în care vom vedea adevărul, atunci vom fi atât de șocați de ce vedem, de acel „monstru” care a pus stăpânire pe noi încât șocul realității ne va ucide, ne vom omorî, ne vom sfâșia între noi, iar nebunii pe care îi ținem în spitale vor fi liberi într-o astfel de lume, ne vor lua locul de fapt: sfârșitul lumii, o lume pe dos, vom trăi legați la ochi ca să putem supraviețui, copiii noștri se nasc legați la ochi așa cum sunt legați la ochi cei care văd acest film și nu-l înțeleg, tocmai asta este ideea: nu înțelegem și supraviețuim, dar dacă brusc am vedea realitatea atunci filmul ne arată ce se va întâmpla. Bun, acum hai să ne explicăm:

    Minutul 6: surorile stau în fața tabloului pictat de Sandra. O secvență aparent banală, pe care nu sunteți dispuși să o băgați în seamă stând cu gândul la thriller-ul pe care doar ce intenționați să-l vedeți. Eh, despre ce pictură este vorba și care este conversația dintre surori?

    Minutul 7: fetele intră în holul spitalului. Priviți cu atenție fiecare cadru; nu observați nimic? Nu găsiți nimic ciudat de a fi evidențiat? Ce face tânăra blondă care mai apoi se va da cu capul de pereți? Dar sora Sandrei? Și o să vedeți mai mult: cele câteva secunde de dinaintea momentului în care sora Sandrei intră în tranșă, ce se întâmplă atunci?; între minutele 15-20 regizorul nu mai face economie și vă dă indicii peste indicii. Dacă nici acum nu înțelegeți atunci ce să mai comentăm?; și vă las să mai descoperiți acum știind ce anume căutați.

    Credeți că toate aceste indicii au fost plantate întâmplător acolo? Din cauza asta filmul este un experiment social, dovedește cumva că nu le vedeți și stați cu gândul numai la monstrul care nu apare și o să adormiți cu gândul la chipul său înfricoșător. I rest my case! Succes!

Abonare la newsletter