Postul de televiziune Happy Channel aduce o nouă producție turcească pe micile ecrane din România, în premieră. Pelicula originară din Turcia se numește Jurământul (în original „Yemin”) și urmează să intre în grila de programe a postului de televiziune în ziua de luni, 6 iulie 2020, de la ora locală 20:00.
Serialul turcesc Jurământul a fost lansat în anul 2019, primul episod fiind difuzat pe postul de televiziune Kanal 7 pe 18 februarie 2019, producția continuând și în momentul de față. Serialul numără două sezoane și un total de 245 de episoade, fiind difuzat în România începând cu ziua de luni, 6 iulie 2020, de la ora 20:00.
Din distribuție fac parte, printre alții, actori ca Ozge Yagiz, Gokberk Demirci, Can Verel, Yagmur Sahbazova, Gul Arcan, Berkant Muftuler, Cansin Mina Gur, Ceyda Olguner, Yagmur Akdag, Sila Turkoglu, Ali Dereli, Derya Kurtulus, Tugce Ersoy, Mustafa Simsek, Can Caglar și Baris Gurses. Serialul se încadrează în genul dramă și este regizat de Ayhan Ozen, după un scenariu semnat de Nazmiye Yilmaz.
Serialul turcesc Jurământul prezintă povestea unei idile care începe cum nu se poate mai prost, între două persoane care nu au nimic în comun. Reyhan este o fată de la țară, frumoasă și cuminte, care, după ce rămâne orfană, ajunge să își ajute un vechi prieten al familiei din care provine, pe Hikmet. Acesta este un om bogat și care tocmai ce a primit diagnosticul pentru o boală gravă.
Hikmet este îngrijorat de ceea ce se va alege de familia sa și de averea adunată în viață, dar și de Emir, băiatul său, cu care se ceartă constant și care refuză să se implice în afacerile tatălui său. Între timp, Reyhan acceptă să se mărite cu Emir, iar acesta acceptă să se însoare doar ca să o facă pe Reyhan să sufere, să o determine să divorțeze și să strice planul pus la cale de tatăl său.
Însă, de-a lungul timpului, după ce căsătoria a avut loc, Emir ajunge să fie impresionat de căldura și istețimea lui Reyhan, însă aceasta nu rămâne indiferentă la calitățile pe care le descoperă în soțul său.
Citește mai multe articole despre serialele turcești pe Raftul cu Filme. Urmărește și pagina noastră de Facebook, canalul de YouTube și contul de Instagram.
În ce zile din săptămână și la ce oră se difuzează serialul „Jurământul”, vă rog? Mulțumesc!