Raftul cu filme

Cascadorul Yoshio Iizuka va apărea în filmul românesc „Zalmoxis”

zalmoxis, yoshio iizuka

Conform unui comunicat de presă publicat de Daniel Roxin în mediul online, cascadorul și actorul japonez Yoshio Iizuka a semnat un contract pentru a apărea în filmul românesc Zalmoxis, programat pentru a fi lansat oficial în primăvara anului 2019. Scenaristul filmului arată că pelicula va prezenta publicului lumea războinică a geților din secolele al VII-lea și al VI-lea î. Hr. și povestea reformei spirituale realizată în mijlocul lor de Zalmoxis, cel care avea să fie consemnat în izvoarele istorice drept Zeul Suprem.

Am stat de vorbă cu Daniel Roxin despre semnarea contractului cu actorul Yoshio Iizuka, dar și despre detaliile legate de producția filmului și lista detaliată a actorilor, special pentru Raftul cu Filme.

Cum se face că ai ales să colaborezi cu actorul Yoshio Iizuka și nu cu un altul?

Colaborarea cu Yoshio Iizuka are câteva avantaje foarte mari. Pe de o parte, experiența lui născută din participarea la un număr mare de producții americane de succes, precum „Pirații din Caraibe” sau „Ultimul Samurai”, va conta într-o țară cum e România, în care nu s-au mai făcut filme istorice de acest fel de peste 35 de ani. Asta nu înseamnă că nu vom lucra și cu specialiștii români.

Iizuka nu va coordona toată coregrafia de luptă, ci doar o parte a acesteia. Un alt avantaj este acela ca prin intermediul lui putem să deschidem o ușă în Japonia pentru distribuția filmului, după ce acesta va fi finalizat.

Când va sosi actorul Yoshio Iizuka în România pentru filmările peliculei Zalmoxis și unde vor avea acestea loc?

Vom avea o primă întâlnire în această toamnă, când Yoshio Iizuka va veni în România pentru o vizită, dar munca efectivă o va realiza în vara anului viitor când vor fi realizate principalele filmări. Pentru colaborarea cu el, filmările vor fi făcute în natură. Avem în vedere cadre naturale din Munții Măcinului, în Dobrogea, vom filma și în pădurea Băneasa de lângă București, dar și în Munții Bucegi.

film românesc, zalmoxis

Care este bugetul filmului Zalmoxis? Ce actori sunt confirmați pentru distribuție?

Bugetul filmului este estimat la 1,2 milioane de euro, dar poate suferi ajustări în plus sau minus în funcție de necesități. Pelicula va fi lansată în primăvara anului 2019, iar filmările vor fi făcute în multe locuri din natură, de la pădurile din jurul Târgoviștei, până în Munții Măcinului, din zona Iașiului, până în Bucegi, din Pădurea Băneasa până în zona Oltului.

Desigur, vor fi și filmări de interior în anumite locuri unde va fi amenajat un sat, o cetate, un templu etc. În ceea ce privește actorii, avem susținerea mai multor actori mari, cum ar fi Dorel Vișan, Florin Zamfirescu sau Mihai Gruia Sandu, dar și a altora. Din păcate, încă nu putem să dăm detalii despre roluri.

Scrie un comentariu

Abonare la newsletter