Raftul cu filme

Unde se vede filmul „Charleston”? Producția rulează în peste 40 de cinematografe

unde se vede filmul românesc Charleston, charleston, 2017, filme romanesti, andrei cretulescu
Imagine via Rollercoaster PR / Charleston

Ești curios unde se vede filmul românesc Charleston? Ei bine, cel mai așteptat film al verii a intrat în cinematografele din România în ziua de vineri, pe 8 iunie 2018. Debutul lui Andrei Crețulescu, despre care Variety spune că „se apropie stilistic de filmele lui Wes Anderson și prezintă un București vibrant și chiar sexy”, îi are în rolurile principale pe Șerban Pavlu, Radu Iacoban, Victor Rebengiuc, Ana Ciontea, Dorian Boguță, Andreea Vasile, Adrian Titieni și Ana Ularu.

Unde se vede filmul românesc Charleston?

Producția românească rulează în peste 40 de cinematografe din întreaga țară. La București se poate vedea la Cinema City AFI Cotroceni, Grand Cinema & More Băneasa, Movieplex, Happy Cinema, Hollywood Multiplex, Cinemateca Union, Cinemateca Eforie, Cinema Pro, Cinema Elvira Popescu, Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Europa, iar la Baia Mare la Cinema Dacia.

În Bârlad la Cityplex Victoria, în Botoșani la Cinema Unirea, în Brașov la Cinema One, în Brăila la Cinema Central, în Buzău la Happy Cinema, în Caransebeș la Cinema Luna, în Cluj la Cinema Victoria și Cinema City Iulius Mall, în Constanța la Cityplex Tomis și Cinema City Park, în Craiova la Cinema Modern, în Focșani la Happy Cinema Focșani și în Galați la Cinema 3D Ioan Manole.

În Gura Humorului la Centrul Cultural Gura Humorului, în Iași la Cinema Ateneu, în Lugoj la Cinema Bela Lugosi, în Oravița la Cinema 3D la Casa de Cultură, în Oradea la Cinema Palace, în Piatra Neamț la Cinema Dacia, în Petroșani la Cinema 3D Victoria, în Pitești la Cinema Trivale și Cinema Sebastian Papaiani.

În Râmnicu Sărat la Cinema 3D, în Reșița la Cinema Dacia, în Sfântu Gheorghe la Cityplex Arta, în Slobozia la Casa de Cultură, în Târgu Mureș la Cinema Arta, în Timișoara la Cinema City Shopping City și Casa Artelor, în Vulcan la Cinema Luceafărul, în Vaslui la Cityplex și în Vatra Dornei la Casa de Cultură Platon Pardău.

Proiecții în avanpremieră au fost programate la Alba Iulia, la Casa Forum, joi, 7 iunie, ora 21:00, dar și la Iași, în cadrul Festivalului Serile Filmului Românesc, la Amfiteatrul Palas, joi, 7 iunie, ora 21:30. Evenimentul de la Iași a avut loc în prezența actorului Șerban Pavlu și a regizorului Andrei Crețulescu. Filmul „Charleston” se bucură de proiecții de gală la Piatra Neamț, Focșani și Buzău.

Marți, 12 iunie, de la ora 19:00, echipa filmului va fi prezentă la Cinema Europa din București. După proiecție, va urma o conversație cu publicul bucureștean. „Charleston” este povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd, „format” din doi bărbați și femeia pe care au pierdut-o amândoi, un cocktail retro-pop condimentat cu umor negru, emoție, un soundtrack eclectic și chiar un intermezzo dansant.

Pelicula „Charleston” este o producție româno-franceză între ICON Production și Les Films du Tambour, realizată în coproducție cu Mille et Une Films și Wag Prod, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, The Group, Publicis Groupe, Region Bretagne, Rennes Metropole, în asociere cu Kinosseur, Wearebasca, Digital Cube și cu participarea HBO Europe. Producătorii filmului sunt Velvet Moraru, Marie Legrand, Rani Massalha și Andrei Crețulescu. Filmul este distribuit în România și Republica Moldova de Kinosseur.

Citește mai multe articole despre filmele românești pe Raftul cu Filme. Urmărește, în același timp, conturile de Facebook, YouTube și Instagram.

Scrie un comentariu