Raftul cu filme

HBO a confirmat sezonul al doilea al serialului „Umbre”

serialul umbre, umbre, seriale românești
captură via YouTube, canal HBO România

HBO Europe a confirmat cel de-al doilea sezon al serialului românesc UMBRE, al cărui rol principal este jucat de Șerban Pavlu. Sezonul al doilea al serialului este scris integral și regizat de Bogdan Mirică, câștigător al premiului Fipresci în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes pentru filmul „Câini” (2016).

Primul sezon al acestui serial a avut premiera în luna decembrie 2014 și s-a bucurat de un succes enorm în rândul publicului. Serialul „Umbre” a reușit să devină o producție apreciată în România și alte țări din Europa.

„Vă mulţumim pentru interesul pe care îl arătaţi faţă de continuarea serialului „Umbre”. Ca urmare, HBO Europe a decis să înceapă procesul de dezvoltare a unui nou sezon, însă în acest moment nu avem detalii cu privire la începerea producţiei”, au fost cuvintele postate pe pagina de Facebook a serialului.

serialul umbre, umbre, seriale românești
captură via YouTube, canal HBO România

Imaginea poartă semnătura lui Andrei Butică, director de imagine pentru lungmetrajele „Poziția copilului” și „Toată lumea din familia noastră”. Din partea HBO Europe, producătorii executivi sunt Wayne Henry, Antony Root și Steve Mathews. Casa de producție care contribuie la ambele sezoane ale serialului este Multi Media Est, reprezentată de către Dragoș Vîlcu și Valentin Antofi.

Șerban Pavlu, rolul principal în serialul UMBRE

Actorul român Șerban Pavlu revine în sezonul al doilea al serialului în rolul lui Relu Oncescu, un taximetrist din București care pune bani deoparte de pe urma acțiunilor de recuperator pentru un om al mafiei locale. În timpul unei recuperări, Relu ucide accidental o persoană, fapt pentru care dorește să iasă din lumea interlopă, însă faptele nu îi mai oferă cale de întoarcere.

Personajul principal este un om de familie. Este căsătorit, are doi copii și deține o casă. Privit prin ochii soției sale, Relu pare să fie un oarecare taximetrist bucureștean. Firul poveștii ajunge însă să întoarcă totul peste cap, iar faptul că duce o viață dublă va deveni un fapt cunoscut pentru toată familia. Minciunile spuse vor ieși la iveală una câte una.

Primul sezon al serialului UMBRE poate fi urmărit pe HBO GO.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci hai să discutăm în comentarii pe acest subiect.

Spune-ne despre ce ai vrea să fie următorul articol al raftului cu filme. Trimite-ne sugestiile tale pe admin@raftulcufilme.ro, iar noi vom scrie pe acele subiecte. Dincolo de asta, ne-ar plăcea mult o apreciere pe Facebook. Mulțumim!

Scrie un comentariu

Abonare la newsletter