Consiliul Național al Audiovizualului din Ucraina a anulat, în cadrul ședinței din data de 26 martie 2026, licențele posturilor XSport. Canalele sportive ucrainene XSport și XSport+ își vor înceta emisia începând cu data de 1 aprilie 2026, potrivit publicației MediaSat.
Informația a fost confirmată și de Detector Media și SAT Kurier.
În cadrul ședinței din 26 martie, Consiliul Național al Televiziunii și Radiodifuziunii din Ucraina a fost informat că Totveld LLC, compania care deține aceste canale, a solicitat retragerea licenței pentru XSport și închiderea celor două canale sportive, XSport și XSport+.
Decizia a fost luată pe fondul unui context economic nefavorabil.
Postul de televiziune XSport transmitea în multiplexul MX-3 al operatorului digital Zeonbud și difuza competiții de hochei, baschet, box, fotbal, dar și alte sporturi. Canalul a fost lansat în anul 2012, iar inițial a apărut pe piața media sub numele de Hockey TV. Numele canalului a fost schimbat câțiva ani mai târziu. Cel de-al doilea post de televiziune, XSport+, a fost lansat în anul 2021.
XSport+ și-a început emisia pe 1 iulie 2021 ca un post complementar al canalului principal. Timp de aproape cinci ani, stația a difuzat competiții sportive de fotbal, hochei, baschet, arte marțiale, sporturi extreme și emisiuni despre lifestyle și un stil de viață sănătos.
De-a lungul timpului, cele două canale au difuzat numeroase transmisiuni live de la cele mai importante competiții sportive internaționale la care au participat sportivi sau echipe din Ucraina.
Cele două stații sportive sunt deținute de compania ucraineană Totveld LLC, controlată la rândul ei de către Borys Kolesnikov. Fost viceprim-ministru al Ucrainei, Borys Kolesnikov s-a născut pe data de 25 octombrie 1962 și are, în prezent, 63 de ani.
O parte importantă a afacerilor lui Kolesnikov se află în zone afectate de conflict din regiunea Donețk. Fabrica de dulciuri Konti este situată în Kostiantynivka, producătorul de vinuri spumante Artwinery în Bakhmut, iar holdingul agricol APK Invest în apropiere de Pokrovsk.

