70. Glow (2017-?)
În 1985, în Los Angeles, Ruth câștigă castingul unei emisiuni de televiziune despre wrestling. Fără roluri importante în trecut, Ruth își dă interesul ca totul să iasă bine, însă are parte de mai multe piedici din cauza directorului show-ului, care consideră că are tendința de a reacționa peste măsură la o mulțime de lucruri.
69. The Umbrella Academy (2019-?)
Seria este creată de Steve Blackman și Jeremy Slater pentru platforma de streaming online Netflix. Serialul „The Umbrella Academy” urmărește povestea unui grup destrămat de supereroi care se reunește după ce tatăl lor, care i-a antrenat ca salvatori ai lumii, moare brusc. Supereroii se reunesc după mai mulți ani pentru a încerca să rezolve misterul morții tatălui lor, în timp ce încearcă să facă față familiei disfuncționale din care fac parte cu toții.
68. The Blacklist (2013-?)
Fostul agent guvernamental Raymond a scăpat de arestare timp de decenii. Însă se predă brusc către FBI, cu propunerea de a ajuta la capturarea unui terorist, dar cu condiția ca el să vorbească și să colaboreze doar cu Elizabeth, o tânără agentă.
67. Jessica Jones (2015-2018)
Serialul produs de platforma de streaming online Netflix și inspirat de benzile desenate Marvel o are în rolul principal pe actrița Krysten Ritter, al cărei personaj este o fostă eroină. După ce cariera sa în costumul de supererou ia brusc sfârșit, Jessica deschide o agenție de detectivi, la New York, cu ajutorul căreia îi ajută pe cei cu puteri remarcabile să își rezolve propriile dileme.
66. Rita (2012-?)
Serialul prezintă viața Ritei Madsen, mamă singură și profesoară de meserie, care trece printr-o serie de întâmplări în timp ce încearcă să se bucure de viața pe care o mai are de trăit. Seria este produsă în Danemarca, iar genurile în care este încadrată sunt dramă și comedie, având premiera în luna februarie 2012.
65. Dead to Me (2019-?)
Serialul „Dead to Me” spune povestea unei prietenii care se leagă între Jen și Judy. Jen este o femeie care a devenit văduvă recent, care are un loc de muncă în domeniul imobiliarelor și care încearcă să treacă peste pierderea suferită prin terapie, exerciții și tot felul de alte metode. Astfel, Jen o cunoaște pe Judy, una dintre femeile care fac parte dintr-un grup la care s-a alăturat și Jen.
64. Manhunt: Unabomber (2017-?)
Serialul reprezintă o privire amănunțită asupra modului în care un profiler din cadrul FBI a ajutat la urmărirea lui Unabomber, un criminal în serie celebru în Statele Unite ale Americii. Serialul american este creat de Andrew Sodroski, Jim Clemente și Tony Gittelson, iar din distribuție fac parte actori ca Sam Worthington și Paul Bettany. Seria a avut premiera pe postul de televiziune Discovery Channel.
63. The Good Place (2016-?)
Un grup de patru persoane se formează în lumea de apoi, după ce trec cu toți printr-o moarte simplă pe Pământ. Cele patru personaje principale, și anume Eleanor, Chidi, Tahani și Jason, se întâlnesc în lumea de apoi și devin prieteni, iar mai apoi realizează că trebuie să afle ce înseamnă cu adevărat să devii mai bun.
62. Gilmore Girls (2000-2007)
Serialul urmărește, de-a lungul celor șapte sezoane, viața celor două Gilmore, mama Lorelai și fiica Rory. Povestea începe când Rory împlinește vârsta de 16 ani, aceeași vârstă la care mama sa a rămas însărcinată din greșeală. Mai degrabă prietene bune decât mamă și fiică, cele două își trăiesc viața independent.
61. The End of the Fucking World (2017-?)
„The End of the Fucking World” reprezintă un serial plin de umor negru în care un tânăr psihopat în devenire, alături de o tânără rebelă dornică de aventură, alege să plece de acasă și să înfrunte toate piedicile care i se vor pune pentru a se bucura de viață, dar și de toate întâmplările în care urmează să se regăsească.
Părinții Elenei Gilbert din TVD nu au murit într-un accident aviatic. Au murit într-un accident de mașină sărind de pe un pod direct în apă. Elena a supraviețuit accidentului pentru că Damon Salvator, fratele lui Ștefan, o salvează.
Am corectat. Mulțumim! 🙂
Ați omis serialul „ER”, ați omis „The Sopranos”.
Salut, Florin! Și îți mulțumim pentru recomandări. Le-am notat și le vom adăuga în listă la următorul update al articolului, dacă vor mai fi disponibile pentru vizionare pe Netflix România. Toate cele bune!
Aș pune „Mad Men” mult mai sus!
Unde situați serialul „Rake” în această listă? Este un serial cu o distribuție excelentă!
Este posibil să îl includem în viitor în această listă. Mulțumim pentru recomandare!
De ce lipsesc un număr destul de mare de seriale care au loc oricând între cele 100, precum: Vele Negre, Homeland, Narcos: Mexico, Valul, Familia, Vagabond, Frontier, Yancheul, Lunetistul, Jessica Jones și multe altele. Consider lista subiectivă și incompletă.
Mie mi-a plăcut foarte mult și „The Witcher”.
Invers este, Ștefan a salvat-o pe Damon!
Două sugestii: „For Term of His Natural Life” (1983) și „Donna D’Onore” (1983).
Mulțumim frumos! Apreciem contribuția!
„Crescuți de lupi” este un serial genial pe care ați putea să-l adăugați în listă.