Raftul cu filme

Am testat Smart DNS Proxy, serviciul prin care poți accesa Hulu și Amazon din România

Smart DNS Proxy, Netflix, Hulu, Amazon Prime Video, HBO GO, HBO, Pandora, BBC iPlayer
Imagine creată de Raftul cu filme

De ceva timp, în România au ajuns oficial servicii de streaming online ca HBO GO și Netflix, dar și servicii de streaming muzical ca Spotify, însă există o listă lungă de alte servicii de genul care nu pot fi accesate încă din țara noastră, iar exemple ar fi multe, printre care se numără și Hulu, Amazon Prime Video și BBC iPlayer. Soluții pentru a le accesa din România sunt destule și variate, iar astăzi testăm serviciul Smart DNS Proxy, urmând să revenim și cu alte recenzii utile în viitor.

În acest review luăm la bani mărunți serviciul Smart DNS Proxy, un brand creat de compania Global Stealth Inc. și care oferă încă din anii 1990 servicii de securitate mondială, servicii de anonimat și servicii de criptare a datelor online. O mulțime de companii și branduri internaționale au încredere în Smart DNS Proxy pentru a păstra angajații în siguranță pe internet și pentru a le proteja datele cu caracter personal și nu numai, date ale companiilor și alte informații confidențiale.

Însă pe noi nu ne interesează serviciile de acest gen pe care Smart DNS Proxy le pune la dispoziție, ci mai degrabă modul în care putem accesa din România, cu Smart DNS Proxy, servicii de streaming online precum Hulu, Amazon Prime Video și BBC iPlayer, platforme care nu au fost lansate momentan oficial în țara noastră și la care nu avem acces în mod normal de pe teritoriul țării noastre.

Cum te ajută serviciul Smart DNS Proxy

În termeni simpli, serviciul Smart DNS Proxy nu face altceva decât să schimbe DNS-ul pe care îl folosești pentru a accesa internetul. În mod normal, DNS-ul pe care îl utilizezi este înregistrat pe România, adică internetul știe că atunci când accesezi un site o faci din România și nu dintr-o altă țară.

Odată activat serviciul Smart DNS Proxy și setat corespunzător, îți poți schimba DNS-ul pe orice altă țară din lume sau poți să îți ascunzi DNS-ul de România pentru a accesa o mulțime de site-uri din lume, precum Amazon Prime Video, BBC iPlayer, Hulu și multe altele. Este foarte simplu, iar modul în care se face un astfel de cont și se activează sunt detaliate simplist în cele ce urmează.

Cât costă serviciul Smart DNS Proxy

Conform site-ului oficial al serviciului Smart DNS Proxy, sunt puse la disponibile patru categorii de tarifare. Diferențele dintre acestea sunt durata de plată (lunară, trimestrială, anuală etc.), dar și reducerile primite pentru fiecare în parte.

Smart DNS Proxy, cât costă Smart DNS Proxy, acces gratuit Netflix, acces gratuit HBO GO, acces gratuit Amazon Prime Video, acces gratuit Hulu

Smart DNS Proxy cu plată lunară – costă 4,90 dolari și ai 14 zile de acces gratuit și 0% discount. Practic, plătești 4,90 dolari în fiecare lună pentru acest serviciu;

Smart DNS Proxy cu plată o dată la trei luni – costă 12,90 dolari și ai 14 zile de acces gratuit și 12% discount. Practic, plătești 4,30 dolari pentru fiecare lună și ești tarifat o dată la trei luni;

Smart DNS Proxy cu plată anuală – costă 39,90 dolari și ai 14 zile de acces gratuit și 32% discount. Plătești 3,33 dolari pentru fiecare lună și ești tarifat o dată pe an;

Smart DNS Proxy cu plată o dată la doi ani – costă 49,90 dolari și ai 14 zile de acces gratuit și 58% discount. Practic, plătești 2,08 dolari pentru fiecare lună și ești tarifat o dată la doi ani.

Este legal serviciul Smart DNS Proxy?

Da, serviciul Smart DNS Proxy este legal atât timp cât îl folosești pentru acțiuni care nu sunt cunoscute ca a fi ilegale. Adică este legal să folosești Smart DNS Proxy pentru a accesa Hulu de pe teritoriul României, însă este ilegal să folosești acest serviciu pentru a accesa anonim conturile personale ale șefului de la muncă.

Ce viteză de internet are serviciul Smart DNS Proxy

După ce am setat corespunzător serviciul Smart DNS Proxy, am verificat viteza de internet pe trei servere din România, Germania și Statele Unite ale Americii, iar rezultatele le-am atașat puțin mai jos. Pe conexiunea din București (de pe serverul celor de la Chroot Network SRL) am obținut o viteză de download de 15.44 Mbps.

Smart DNS Proxy, cât costă Smart DNS Proxy, acces gratuit Netflix, acces gratuit HBO GO, acces gratuit Amazon Prime Video, acces gratuit Hulu

Pe conexiunea din Munchen (de pe serverul celor de la Vodafone Kabel Deutschland) am obținut o viteză de download de 17.33 Mbps, iar pe conexiunea din New York (de pe serverul celor de la AT&T) avem o viteză de 14.29 Mbps.

Cum se face corect un cont pentru Smart DNS Proxy

Pentru început intrăm pe site-ul celor de la Smart DNS Proxy (adresa este smartdnsproxy.com), iar în colțul din dreapta sus dăm click pe butonul de Login. Derulăm pagina nou deschisă și apăsăm pe butonul New here? Create an account for free. În următoarea pagină deschisă trebuie să introducem un nume, o adresă de e-mail validă și o parolă cât mai ușor de reținut. După ce am introdus toate aceste date vom da click pe butonul de culoare galbenă Submit.

Deschidem e-mailul, mergem în Inbox și selectăm e-mailul primit de la Smart DNS Proxy, iar după ce îl deschidem apăsăm pe butonul Verify your email pentru a activa contul. După asta intrăm pe site-ul smartdnsproxy.com și ne logăm din colțul din dreapta sus cu datele introduse acum câteva minute. Intrăm pe My account, iar la DNS Setup selectăm Setup din partea dreaptă.

Din pagina deschisă selectăm partea de Windows, iar din respectivul meniu selectăm versiunea de Windows pe care o avem instalată (Windows 8, Windows 10 etc.) și apăsăm pe butonul de Setup. Ni se deschide o pagină care ne arată setările pe care trebuie să le facem din Control Panel.

Așadar, intrăm în Control Panel și selectăm Network & Internet, iar apoi dăm click pe Change adapter options. Mergem cu mouse-ul pe conexiunea de internet pe care o folosim (Wi-Fi, fibră optică etc.) și dăm click dreapta, iar apoi selectăm Properties. Mergem un pic mai jos și debifăm Internet Protocol Version 6, iar apoi dăm dublu click pe Internet Protocol Version 4.

În tabul General mergem un pic mai jos și bifăm Use the following DNS server addresses, după care introducem la Preferred DNS server adresa următoare: 23.21.43.50. La Alternate DNS server introducem adresa: 54.229.171.243, bifăm căsuța Validate settings upon exit și dăm click pe Ok.

Lăsăm sistemul să își actualizeze setările pe care tocmai le-am făcut, închidem totul și dăm restart la Windows, iar mai apoi putem accesa orice site dorim.

Informații utile pentru serviciul Smart DNS Proxy

Durată de configurare: în jur de 8-10 minute
Necesită restart de Windows: da
Numărul de locații de țări: 29
Numărul de servere: 89
Păstrează log-uri: parţial
Include kill switch: nu
Dispozitive per licență: 5
Lista completă de servicii pe care le deblochează este aici

Citește mai multe articole speciale pe Raftul cu Filme. Urmărește, în același timp, pagina noastră de Facebook, canalul de YouTube și Instagram.

Scrie un comentariu