Noul serviciu european de streaming online va fi disponibil din 14 februarie 2023 în Albania, Cehia, Ungaria, Kosovo, Macedonia de Nord, Polonia, România și Slovacia. SkyShowtime oferă conținut de calitate, punând la dispoziția clienților o selecție variată de divertisment captivant, inclusiv filme de la Hollywood difuzate în premieră și seriale noi, în exclusivitate, de la cele mai mari studiouri din lume.
Următoarele lansări marchează cea mai mare extindere a platformei de streaming de până acum și include opt noi piețe din Europa Centrală și de Est. Pe 14 februarie, SkyShowtime va prezenta oferta clienților din Albania, Cehia, Ungaria, Kosovo, Macedonia de Nord, Polonia, România și Slovacia. Prin această lansare, numărul de piețe în care serviciul de streaming va fi disponibil ajunge la 20.
Clienții din piețele în care serviciul va fi lansat vor avea acces la premierele unor filme semnate de Universal Pictures și Paramount Pictures, la seriale cu scenarii originale, la conținut pentru copii și familie și la o selecție de titluri legendare de la Nickelodeon, DreamWorks Animation, Paramount+, Showtime, Sky Studios și Peacock, toate disponibile într-un singur loc.
SkyShowtime va prezenta producții originale locale, documentare și programe speciale de pe piețele sale. Compania a anunțat recent un acord pentru achiziționarea a 21 de seriale originale de la HBO Max în Europa, inclusiv seriale noi care vor avea premiera în anul 2023 sub numele de SkyShowtime Originals.
Cu mii de ore de divertisment de calitate pentru întreaga familie, SkyShowtime este casa noilor blockbustere care vor fi disponibile pe platformă, după lansarea lor în cinematografe și pe micile ecrane. Publicul local va avea acces la:
🔸 Ambulance
🔸 Downton Abbey: A New Era
🔸 Jerry and Marge Go Large
🔸 Jurassic World Dominion
🔸 Ray Donovan: The Movie
🔸 Redeeming Love
🔸 The Bad Guys
🔸 The Hanging Sun
🔸 The Northman
🔸 Top Gun: Maverick
În plus, abonații vor avea acces și la o selecție diversificată de seriale:
🔸 1883
🔸 1923
🔸 A Friend Of the Family
🔸 All The Sins
🔸 American Gigolo
🔸 Funny Woman
🔸 Halo
🔸 Law & Order, sezonul 21
🔸 Let The Right One In
🔸 Mayor of Kingstown, sezoanele 1 și 2
🔸 Pitch Perfect: Bumper In Berlin
🔸 Star Trek: Strange New Worlds
🔸 Souls
🔸 Super Pumped: The Battle For Uber
🔸 The Best Man: The Final Chapters
🔸 The Calling
🔸 The Fear Index
🔸 The First Lady
🔸 The Midwich Cuckoos
🔸 The Offer
🔸 The Rising
🔸 The Undeclared War
🔸 Tulsa King
🔸 Vampire Academy
🔸 Yellowstone
Printre noile filme și seriale renumite care vor fi disponibile în următoarele luni se numără unele dintre cele mai așteptate lansări: „A Town Called Malice”, „Belfast”, „Drift: Partners In Crime”, „Lioness”, „Minions: The Rise of Gru”, „Nope”, „Rabbit Hole”, „Ripley”, „Smile”, „The Black Phone” și „The Great Game”.
Alte șapte producții locale cunoscute vor fi disponibile pentru abonați începând din luna martie: „Czech It Out” (Cehia), „Hackerville” (România), „One True Singer” (România), „Ruxx” (România), „Tuff Money” (România) și „The Sleepers” (Cehia).
„Lansarea în opt piețe noi este un mod incredibil de a începe anul. Aceasta este cea mai mare lansare a noastră de până acum și sunt extrem de încântat să contribui la construirea succesului continuu al platformei, care a fost deja lansată în țările nordice, Țările de Jos, Portugalia și o parte a regiunilor Adriatice. Am încredere că noul nostru public din Europa Centrală și de Est se va bucura de gama extraordinară de seriale și filme pe care le oferim. Ne face o mare plăcere să readucem în Europa Centrală și de Est seriale îndrăgite cu scenarii originale”, a declarat Monty Sarhan, CEO SkyShowtime, pentru publicul local.
Platforma SkyShowtime va fi disponibilă prin intermediul site-ului oficial, iar aplicația va fi disponibilă pentru Apple iOS, tvOS, dispozitivele Android, Android TV, Google TV și LG TV. În Albania, Kosovo, Macedonia de Nord și Slovacia, accesul în platforma SkyShowtime va fi disponibil pentru 5,99 euro pe lună. În România, va fi disponibil pentru 3,99 euro pe lună. În Cehia, prețul va fi de 179 CZK pe lună, în Ungaria 1999 HUF pe lună și în Polonia 24,99 PLN pe lună.
Scrie un comentariu