Observ tot mai des întrebarea aceasta pe diferite forumuri din țara noastră dedicate filmelor și serialelor (Softpedia, România Inedit etc.), dar și pe rețelele de socializare, ocazie cu care mi-am reamintit de serialul românesc și am făcut azi binging cu primele două sezoane. Iar acum rămâne de pus întrebarea din titlu și de așteptat un răspuns oficial din partea HBO cu privire la sezonul 3 din Umbre.
Un comunicat oficial HBO Europe a fost emis pe 10 septembrie. Detalii
Însă până la momentul în care HBO Europe va veni cu detaliile oficiale, putem să ne jucăm puțin cu informațiile pe care le avem deja. Citeam acum ceva timp un articol scris de Alex Ciucă pe blogul său și nu pot decât să-i dau dreptate în privința unei afirmații pe care a făcut-o: „Aş zice că sezonul ăsta a fost unul de trecere, în care s-au întâmplat o grămadă de chestii, s-au introdus personaje noi și s-au deschis fire narative”.
Și chiar așa este. Sezonul al doilea a adus câteva personaje noi în poveste și a deschis mai multe fire narative pe care se poate dezvolta lejer sezonul 3 din Umbre și nu numai. Dincolo de asta, serialul a adus și câteva elemente mai occidentale în S2, fapt care arată că producția a fost un succes pentru publicul străin. Este posibil ca sezonul 3 din Umbre să aducă chiar mai multe teme pentru țările vestice, iar asta confirmă cumva că producția merge mai departe.
O confirmare pentru sezonul 3 din Umbre vine chiar de la actorul care joacă rolul principal, Șerban Pavlu. La începutul lunii septembrie 2018, Cristina Stănciulescu a publicat pe blogul ei un interviu cu actorul român, iar răspunsul la întrebarea „Cum va fi sezonul al treilea al serialului Umbre?” spune destul de multe.
„Eu aștept totuși o condamnare definitivă a oamenilor ăstora, pentru că ei nu sunt niște oameni ok. Și sper să le cadă și ultima bucățică de mantie de eroi, să se vadă cine sunt cu adevărat: niște fiare. Dar nu știu ce va fi”, afirma Șerban Pavlu.
Bine, actorul nu confirmă clar că se lucrează la sezonul 3 din Umbre, însă nici nu a negat că producția HBO Europe ar mai avea vreo șansă de continuare. Așa că nu putem fi decât încrezători că echipa de producție ne va face cadou o continuarea.
Când apare sezonul 3 din Umbre?
O nouă întrebare care cred că îi frământă pe mulți dintre fanii producțiilor românești. Din nou, HBO este așteptat cu mai multe detalii în acest sens. Presupunând că sezonul al treilea se află în pregătire, putem calcula un interval de timp în care va avea premiera pe micile ecrane. Știm prea bine că primul sezon a fost lansat pe 28 decembrie 2014, iar al doilea sezon pe 12 noiembrie 2017.
Deci la o diferență de peste doi ani. Dacă este să presupunem că HBO plănuiește același interval de timp până la o nouă premieră, sezonul al treilea ar trebui să apară undeva în anul 2019.
Câte episoade va avea sezonul 3 din Umbre?
Primul sezon a adus, în anul 2014, un număr de opt episoade, în timp ce al doilea sezon a adus doar șase episoade, cu două mai puțin decât precedentul. Este posibil ca HBO să se întoarcă la formatul de opt episoade, lucru pe care l-aș aprecia. Ar avea mai mult spațiu de desfășurare a acțiunii și ar putea să fie pregătit mai bine terenul pentru sezonul al patrulea.
Citește mai multe articole despre serialele românești pe Raftul cu Filme. Urmărește pagina noastră de Facebook, dar și conturile de YouTube și Instagram.
Scrie un comentariu