Pe 4 septembrie 2018, unul dintre redactorii care activează pe Raftul cu Filme a publicat un material de opinie cu privire la sezonul 3 din serialul Umbre, predicții care s-au dovedit a fi adevărate. Pe data de 10 septembrie 2018, cei de la HBO Europe au anunțat oficial că încep producția celui de-al treilea sezon.
După două sezoane de succes, HBO Europe a început pregătirile pentru sezonul 3 din serialul Umbre. Filmările pentru noul sezon scris de Bogdan Mirică sunt programate să înceapă în toamna anului 2018, în București. Sezonul 3 din serialul Umbre este scris integral de regizorul și scenaristul Bogdan Mirică, al cărui lungmetraj de debut „Câini” a câștigat Premiul FIPRESCI la secțiunea „Un Certain Regard” la Festivalul de Film de la Cannes, în anul 2016.
Sinopsis pentru sezonul 3 din serialul Umbre
Sezonul al treilea urmărește povestea lui Relu, cel care jonglează cu responsabilitățile sale de familie, dar și de mafie, lumi diferite care încep să se intersecteze din ce în ce mai mult. Finalul sezonului al doilea a prezis un punct fără întoarcere pentru Relu (Șerban Pavlu) atunci când Emilian (Laurențiu Bănescu) pare din ce în ce mai aproape să îl prindă pe Căpitanu’ și pe apropiații săi.
Separată de Relu, Gina (Maria Obretin) încearcă să îl țină în frâu pe Chuckie (Dan Hurduc), acum adolescent. Fiica lui Relu și a Ginei, Magda (Mădălina Craiu), decide să mai dea o șansă relației cu Teddy (Gabriel Huian), fiul Căpitanului, în încercarea de a lăsa în urmă evenimentele traumatizante din trecut.
Câte episoade are sezonul 3 din serialul Umbre
Conform unui comunicat de presă emis de către cei de la HBO Europe, sezonul al treilea al serialului românesc „Umbre” va număra un total de șapte episoade. Informațiile disponibile pe platforma IMDb arată că primul sezon al producției a numărat opt episoade, în timp ce al doilea sezon a avut un total de șase episoade.
Numele de episoade din sezonul 3 din serialul Umbre
Sezonul 3, episodul 1 – titlu momentan indisponibil
Sezonul 3, episodul 2 – titlu momentan indisponibil
Sezonul 3, episodul 3 – titlu momentan indisponibil
Sezonul 3, episodul 4 – titlu momentan indisponibil
Sezonul 3, episodul 5 – titlu momentan indisponibil
Sezonul 3, episodul 6 – titlu momentan indisponibil
Sezonul 3, episodul 7 – titlu momentan indisponibil
Cine a scris scenariul și cine regizează episoadele
Cele șapte episoade din sezonul 3 sunt regizate de către Bogdan Mirică. Regizorul face echipă cu Andrei Butică, director de imagine al titlurilor „Poziția Copilului” și „Toată lumea din familia noastră”. Producător pentru HBO Europe este Steve Matthews, în timp ce producător pentru HBO România este Alina David.
Distribuția și nume noi de actori în sezonul al treilea
Conform unui comunicat de presă emis de HBO, din distribuția pentru sezonul al treilea fac parte actorii Șerban Pavlu, Maria Obretin, Laurențiu Bănescu, Andreea Vasile, Costel Cașcaval, Doru Ana, Mădălina Craiu, Gabi Huian, Dan Hurduc, Mihai Călin, Ștefan Velniciuc, Sergiu Costache, Augustin Viziru și Vitalie Bantaș.
Când apare sezonul 3 din serialul Umbre
Conform unui anunț oficial postat pe pagina de Facebook a celor de la HBO România, pe data de 10 octombrie 2019, cel de-al treilea sezon al serialului românesc „Umbre” urmează să aibă premiera pe 20 noiembrie 2019. Noul sezon va avea premiera în același timp în toate teritoriile în care HBO Europe activează.
Trailer oficial, clipuri sneak peek și alte videoclipuri
Citește mai multe articole despre seriale românești pe Raftul cu Filme. Urmărește pagina noastră de Facebook, dar și conturile de YouTube și Instagram.
Scrie un comentariu