Raftul cu filme

Al doilea sezon din „Detectivul Dalgliesh” se difuzează pe postul Epic Drama

Detectivul Dalgliesh, sezonul 2 din Detectivul Dalgliesh, seriale britanice, Epic Drama
Imagine via IMDb / Detectivul Dalgliesh

Postul de televiziune Epic Drama anunță că va difuza sezonul 2 din Detectivul Dalgliesh, un serial produs în Marea Britanie, a cărui lansare a avut loc în anul 2021. Anunțul a fost făcut de către postul de televiziune Epic Drama printr-un comunicat de presă emis către Raftul cu Filme, ocazie cu care au fost anunțate și alte noutăți care vor ajunge în grila de programe în acest început de vară.

Sezonul 2 din Detectivul Dalgliesh va avea premiera luni, pe 5 iunie 2023, de la ora 22:00, urmând să fie difuzat câte un nou episod în fiecare seară de luni.

Dalgliesh și detectivul Kate Miskin se întorc pentru trei cazuri noi de crimă. În primul, o tânără este găsită moartă, iar autopsia pare o chestiune de rutină, însă Dalgliesh este chemat să investigheze după ce moare încă o persoană. În al doilea caz, ilustra avocată Venetia Aldridge ajută un ucigaș evident vinovat să fie achitat la proces, dar după câteva săptămâni este ea însăși ucisă în biroul ei.

Aflat în proces de anchetare a acestui caz, Dalgliesh pătrunde într-o lume plină de rivalități, trădări și traume. Iar în ultima parte, Dalgliesh este chemat să investigheze o crimă la Muzeul Dupayne, o instituție celebră pentru exponatele sale curioase, legate de cele mai cumplite crime comise în perioada interbelică.

Serialul britanic „Detectivul Dalgliesh” (în original: „Dalgliesh”) a avut premiera pe posturile de televiziune Acorn TV și Channel 5 din Marea Britanie pe 1 noiembrie 2021, iar în momentul de față numără două sezoane, cu un total de 12 episoade.

Producția a fost creată de Helen Edmundson, iar scenariul a fost adaptat după o serie de nuvele scrisă de P. D. James, în care detectivul Adam Dalgliesh este personajul principal. Regizat de Andy și Ryan Tohill, serialul are în distribuție, printre alții, nume ca Bertie Carvel, Carlyss Peer, Jeremy Irvine, David Pearse, Alistair Brammer, Yaseen Aroussi, Mirren Mack, Nathaniel Christian, Helen Aluko, Richard Harrington, Steven Mackintosh, Alice Nokes și Jim Norton.

În țara noastră, serialul a fost difuzat în premieră tot de către postul de televiziune Epic Drama, primul sezon având premiera la mijlocul lunii martie 2023.

Octavian Petrescu

Sunt pasionat de filme și documentare, dar mai ales de peliculele biografice care aduc un plus de valoare cinematografiei. Prefer oricând un film european în defavoarea unuia american, iar când nu scriu despre filme și seriale îmi petrec timpul în compania lui Charlie, un labrador de un an și șapte luni.

Scrie un comentariu