Raftul cu filme
Continuăm seria de interviuri cu tentă cinematografică începută în luna mai 2017 cu artistul de rap Robert Drogatu’, parte din Secțiunea Sălăjan. De această dată stăm de vorbă cu Releveu, poetul care își pune versurile pe beat și face muzică. Seria de interviuri RCF are ca invitați persoane din diferite sfere sociale.
Discutăm cu artiști de rap și hip-hop din România, cu profesori și studenți, cu artiști de folk și cu persoane cunoscute în mediul online, dar și cu actori, regizori și personalități de teatru. Pe viitor ne dorim să stăm la o poveste cu oameni din firmele de publicitate, cu jurnaliști, dar și cu persoane din spera politică pentru a afla care le sunt filmele preferate, la ce se uită la TV și dacă merg la cinema.
Mai mult de atât, încercăm să îi cunoaștem pe fiecare în parte, să le aflăm trecutul, cum își petreceau copilăria și cum le-a fost viața, dar și cum le merge cariera. Cel de-al doilea episod al interviurilor RCF îl are ca invitat pe artistul de rap Releveu (pagina de Facebook și canal de YouTube), fost membru al trupei Patefon Records. Releveu a acceptat invitația noastră și ne-a povestit despre muzica și poeziile lui, despre filme (la finalul articolului), dar și despre societate, educație și religie. Start!
Cine este Releveu?
Releveu: Ăh, un tânăr de 29 de ani care s-a îndrăgostit de poezie pe la 14-16 ani și care a continuat să facă asta! Releveu acum este, din spusele oamenilor, un nume în industria rap a României. Eu am venit cu poezia, fac ce simt și cum simt. Cam pe acolo se învârte toată treaba, prin simțire.
Cum ai ajuns la poezie?
Releveu: Prima dată a fost muzica, iar apoi am ajuns la poezie. Așa am ajuns să pun versurile pe muzică și să fac acum un rap poetic, dacă îi pot zice așa. Să spunem că este ceva mai diferit.
Prima dată a fost Patefon Records, nu?
Releveu: Prima dată a fost Patefon Records, da! Au trecut vreo 13 ani de atunci. A fost o parte a vieții mele care a început undeva prin 2004. Pe atunci am scris primele versuri, după care prin 2006 am înființat Patefon Records cu un prieten. Am pus bazele unui mic crew al nostru, format din patru sau cinci inși, dacă îmi aduc bine aminte. Eram eu, Inchu, Larry, Încăunu și Cenzo, care face muzică psihedelică. Se mai alăturaseră și Satan, Versset, Rattus, Zrk și Oxus. Crew-ul s-a destrămat după un an sau doi, iar eu am continuat cu filmul meu.
Cum au fost vremurile trupei?
Releveu: Era fain, chiar fain! Venea colegul, făceam o cafea, fumam o țigară și puneam negative. Alegeam unul mai interesant și începeam să scriem pe el. Așa am ajuns undeva pe la 10 piese, dar nedifuzate, care erau trase pe un microfon de calculator, cu un sound primitiv, dar primitor.
Cam asta a fost cu Patefon Records. Nu am difuzat piesele pentru că pe vremea aia nu prea urcai orice pe internet așa cum se face azi. Dar dacă stau să mă gândesc, am fi fost printre primii dacă făceam asta. Nu știu, cred că educația de acasă și spiritul civic nu ne-a lăsat să publicăm piesele.
Ce s-a întâmplat cu Patefon Records?
Releveu: În principiu a dispărut pentru că nu am mai scris. Ne-am pierdut în cotidian, ca să spun așa, ne-am dus fiecare pe filmul lui. Eu am continuat să scriu, colegul s-a mutat în Malta de ceva vreme. Zicea că trupa nu e pentru el, deși scria foarte mișto! Și-a ales alt drum. Și eu mi-am ales alt drum, dar am păstrat cumva și poteca asta, care cu timpul a devenit o autostradă.
Am prins viteză, am patru benzi și mă duc tare!
Îți lipsește trupa?
Releveu: Mai mult decât îmi lipsește trupa pot spune că îmi lipsește copilăria, îmi lipsește tinerețea. Mă gândesc din când în când la asta atunci când mă trezesc prostdispus. Oricum erau alte vremuri, e ceva ce face parte din trecut. Nu știu, aș fi răutăcios și ipocrit să afirm că nu îmi lipsește nimic de atunci.
Ce a urmat după pentru Releveu?
Releveu: Cum îți povesteam, a urmat Hip Hop Culture, cu battle-uri, după care au urmat vreo doi ani de beznă în care m-am pierdut. Am reușit să mă regăsesc când am început din nou să scriu. Am scos un album prin 2012, care se numește Ce e în mintea ta? și în care am cuprins toate întâmplările din perioada în care eram rătăcit.
Ce s-a întâmplat în acei doi ani?
Releveu: În ăia doi ani cred că mi-am dat seama cine sunt. M-am cunoscut pe mine, am făcut cunoștință cu mine, ca să zic așa, și am crescut. Îmi amintesc cu greu ce am făcut în acei doi ani, a fost un haos total. Am muncit, am mers la petreceri și tot așa.
Ce te-a făcut să revii la scris după acei doi ani?
Releveu: Nu știu dacă m-a făcut cineva sau ceva să revin la scris. Am simțit că trebuie să scriu din nou și exact asta s-a întâmplat. Cumva a început să scrie pixul singur și asta se întâmplă și acum. E bine ca niciodată să nu îți propui să scrii că nu îți iese, trebuie să îți vină natural.
Merită să scrii și să faci muzică? Dincolo de plăcere?
Releveu: Da, merită! Dar nu știu dacă mi-a adus alte foloase, ca să zic așa. Muzica m-a înviat. Fac terapie prin scris și prin muzică, e ca și cum m-aș duce la psiholog, numai că eu iau și scriu tot ce îmi trece prin minte, toate tâmpeniile. Le numesc așa pentru că la un moment dat îți dai seama că este foarte greu să menții o linie cu tot ce se întâmplă în jurul nostru. Dacă apleci urechea la orice și la oricine din jurul tău, te duci pe câmpii. Prefer să îmi țin apropiații aproape și atât.
Ce te inspiră să scrii?
Releveu: Uite, asta e o întrebare bună pentru că nu știu de ce și când îmi vine să scriu, dar totuși știu când îmi vine cheful să scriu. Simt asta și încep să scriu. Foarte mulți ani mi-a venit să scriu toamna, mă inspiră foarte mult natura. Soarele, copacii, marea, luna, stelele, orașul, toate astea. Îmi place mult ca după ce scriu ceva să revin asupra textului, asta dacă nu le trag. Sunt foarte grăbit de obicei și de încântat de versurile pe care le scriu încât mă duc și le înregistrez. Dar am învățat pe parcurs, cu ajutorul persoanelor dragi, să am mai multă răbdare.
A existat vreo perioadă în care s-au făcut bani din muzică?
Releveu: Nu știu ce înseamnă bani! Cât să supraviețuiești nu poți să faci bani din asta, nu la nivelul la care făceam muzică. Acum, în ultima vreme, vin și bănuții, dar nu despre asta e vorba. Dacă vrei să-i faci, îi faci. Eu unul așa sunt, dacă îmi pun ceva în minte, fac.
Cum e experiența unui concert?
Releveu: E faină pentru că simți vibrația tuturor, vibrația fiecăruia în parte. Cu fiecare cuvânt scuipat provoci câte o picătură de transpirație, câte o lacrimă, metaforic vorbind. Vezi o grimasă, o chestie, primești o reacție imediată de la public. Fiecare grimasă mă umple și îmi dă puterea să merg mai departe.
Ai avut momente în care simțeai că pierzi publicul?
Releveu: La concerte nu pentru că participă doar oamenii care îmi ascultă muzica. Însă momente de genul ăsta am avut la serile de poezie. La un moment dat, printre spectatori, erau și oameni care nu veniseră pentru poezie, ci pentru bere, așa că i-am rugat frumos să meargă în partea cealaltă a localului.
Câți oameni vin la concerte de obicei?
Releveu: Depinde de orașul în care se ține concertul, de perioadă, de mai mulți factori. Să spunem că undeva între 50 și 150 de persoane. Pentru mine nu este un număr deloc bun! Înainte aveam așteptări, dar acum nu prea mă mai aștept la nimic când vine vorba de asta. Treaba este simplă, trebuie să o faci bine și atât. Momentan sunt în creștere!
Și cred că nici cultura concertului nu mai este ce era! Vreau să fiu un pic rău acum! Dacă îți place un artist, dacă îți place ceea ce scoate și ești pe internet fanul numărul unu, nu înțeleg de ce nu vrei să dai 15 lei pe un bilet atunci când are concert în orașul tău. De ce să nu mergi să îl asculți și să îl susții? E un pic dubios, dar eu cred în cizelarea oamenilor. Încă am speranțe!
E o diferență între muzica de atunci și cea de acum?
Releveu: Clar este o diferență! În primul rând, au trecut 12 ani. Apoi este vorba de sound, de voce, de stilul de a scrie, de subiectele pe care le ating. În al doilea rând, cred că și publicul s-a schimbat. De fapt nu știu dacă s-a schimbat sau dacă a crescut odată cu mine. Dar am reușit să acaparez niște oameni noi prin intermediul unui eveniment la care am participat anul trecut la Varșovia.
A avut loc atunci un Festival Internațional de Poezie. Acum la concerte au început să apară și oameni peste 40 de ani, peste 50 de ani. Au apărut oameni noi pe pagina de Facebook, am început să vorbesc prin mesaje cu unii dintre ei și au apărut și distribuirile la postări.
Te-ai gândit vreodată să scoți o carte de poezie?
Releveu: Da, dar o să fie o carte de proză, de fapt! Tot scriu la ea de ceva vreme, dar nu știu când o să fie gata. Anul trecut spuneam că o să fie gata anul trecut. Vreau să stau pe ea ca lumea, să pun acolo ce e mai bun și să iasă ceva tare. Nu mă grăbesc. O să iasă o carte pe care o să vrei să o citești și a doua oară imediat după ce ai terminat-o. Fix așa o să fie. O să se numească „Să nu citești asta prea târziu”.
Am ales titlul ăsta pentru că acolo mi-am pus viața și vreau să împărtășesc tuturor experiențele mele și să își aleagă fiecare dacă vrea sau nu să treacă prin ele, de aici și expresia „de a nu o citi prea târziu” pentru că dacă o citesc și au trecut printr-o experiență de acolo, o să fie prea târziu. Aș vrea să vadă despre ce e vorba dinainte. Eu am avut norocul ăsta! Am știut despre ce e vorba, dar tot am făcut anumite lucruri.
Citești mult de obicei?
Releveu: Când sunt filmele în alte limbi decât engleză! Glumesc! Nu citesc prea mult pentru că nu am timp! Pot să zic că am citit și că îmi propun să citesc și mai mult de acum încolo!
Cu toții ne propunem să citim mai mult…
Alexandra, iubita lui Releveu: Ideea e că a și început. Dar în momentul în care ajungi acasă, faci aia, faci aia, apoi deschizi cartea și citești trei pagini și zici „hmm, hai să ne culcăm”, „nu, hai să mai citim încă cinci”, „dar mâine trebuie să ne trezim să facem sport”, „bine, hai să dormim”. Și uite așa citești o carte de 300 de pagini în 100 de zile.
Ceea ce e prost pentru că uiți ce ai citit acum câteva zile și nu mai are sens. Dar e și asta o chestie de educație! E ușor să aprinzi televizorul și să te uiți la un serial sau film. În zilele noastre suntem foarte ușor de stimulat. Ți-a pus cineva un ecran în față și gata.
Releveu: Și asta este din ce în ce mai rău pentru că îți dai seama că sunt din ce în ce mai mulți copii fără imaginație.
Alexandra: Tot la fel se întâmplă și la concerte. În momentul în care mergi la un concert nu îți convine că nu se aude identic cu ce ai auzit tu pe internet. Se aude un pic altfel și trebuie să îți imaginezi de ce au pus scena așa, de ce se aude așa, de ce e aia așa. E mai simplu să o asculți pe repeat acasă, sună mereu la fel și gata.
Cum îl vezi pe Releveu în viața de zi cu zi?
Alexandra: Mircea e, cred, cel mai calm om pe care îl cunosc și asta pentru că îi pasă de fiecare lucru pe care îl face, calculează mai orice. Dacă, de exemplu, discuți ceva cu el, concluzia ți-o spune peste trei săptămâni. Lucrul frumos și interesant este că mereu e concluzia aia la care nu te gândești niciodată. Când l-am cunoscut pe Mircea am avut foarte multe preconcepții pentru că îl vedeam un bad boy.
Și mă gândeam „dacă nu e băiat serios”. Mereu mi-a plăcut că a comunicat, că vrea să înțeleagă lumea din jurul lui. Și prin arta pe care o face de multe ori arată că gândește lucrurile foarte mult. I-am zis cândva să facă totul mai simplu pentru toți, lucru la care mi-a zis „da, sunt de acord, știu ce spui”, dar nu și-a schimbat deloc stilul. Am învățat de la Mircea că nu e bine să renunț la mine!
Mi se pare foarte trist că sunt mulți oameni care nu înțeleg ce transmite el pentru că nu au adâncimea aceea! Dar eu cred că este util ceea ce face el pentru că ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de ceea ce suntem noi, iar la un moment dat o să realizăm că ne-am dezumanizat. Devine foarte dificil să ne închidem televizorul, să ne închidem telefonul, iar muzica lui transmite exact opusul. Oamenii vor percuta la ce spune el pentru că toți vrem să fim umani.
Crezi că faci muzică în țara în care trebuie?
Releveu: Uite asta este o întrebare foarte bună pe care mi-am adresat-o și eu din când în când. Da, cred că fac muzică în țara în care trebuie din punct de vedere al rezonanței cuvintelor, și nu din punct de vedere al percepției oamenilor. Adică sună foarte frumos poezia în română, iar mie îmi place foarte mult.
Dacă eram din altă țară cred că tot părerea asta o aveam. „Mamă, ce poezie faină au românii, ce muzică! Nu o înțeleg, dar îmi place cum sună”. Același lucru îl cred despre rapul francez, sună genial. Până și ăla de la Supreme NTM, cu vocea aia gravă a lui, transmite ceva! Sunt de părere că arta, în general, în orice limbă ar fi, fie că vorbim de poezie sau muzică, fie că e un tablou pictat în Franța, fie că e pictat în România, fie că e o poezie scrisă în franceză, în română sau altă limbă, transmite!
Pentru că s-a pus emoție acolo! De părerea asta sunt eu! Emoția oferă o experiență cu totul și cu totul specială. Știi cum sunt croissantele, îți pun ciocolată la început și la sfârșit, iar mijlocul e gol? Eu nu pun emoție în poezie doar la început și la sfârșit, pun peste tot. Nu știu, emoție poți să ai și atunci când spui o simplă frază dacă îți alegi cum trebuie cuvintele.
Are rost muzica sau poezia fără emoție?
Releveu: Da, faci o grămadă de bani pe radio! Are rost.
Crezi că mai e poporul român un neam de luptători?
Releveu: Da, încă este, doar că acum suntem leneși. Știi ce e McDonald’s și KFC? Un cal troian care e frumos la exterior, dar de fapt ți-o dă pe partea cealaltă. Dacă rămâneam un popor integru nu se ajungea unde s-a ajuns în ziua de azi. Iar pe lângă asta am și uitat de unde am plecat; că nimeni nu își mai aduce aminte. Și nici nu am ajuns unde trebuia, ceea ce e foarte trist. Întotdeauna trebuie să îți aduci aminte de unde ai plecat și să te ții de plan. Asta e cel mai important.
Omu Gnom avea două versuri în care zicea „Zeci de ani de inerție nu pot să îngroape mii de ani de eroism”, apropo de asta.
Releveu: Nu știu dacă e vorba de 27 de ani! Ba da, de fapt, cred că cine a zis asta a zis bine! Sunt 27 de ani de ignoranță pentru că restul au fost frică, românii au fost subjugați. De doi și-un sfert; n-am trăit pe vremea aia, dar știu vorbele și jargourile. Ce trăim noi acum nu e democrație, ci o democrație condiționată. Ai bani, trăiești în democrație. Nu ai bani, înapoi în comunism.
E mai nașpa de atât! Pentru că în comunism știi care era faza? Vedeai o singură haină în zece vitrine. Aveai bani să ți-o iei dacă o prindeai. Aici vezi de toate și nu îți permiți mai nimic. Unde te împinge toată treaba asta? În primul rând, dacă ești bine pe psihic și ambițios, te împinge să vrei și tu să o ai. Asta ar fi o gândire sănătoasă. Dar o gândire mai puțin sănătoasă te împinge să spargi vitrina. Se pare că trebuie să ne tratăm gândirile în țara asta.
Sunt 27 de ani buni? Au meritat?
Releveu: Bă, cred că suntem pe drumul cel bun, dar trebuie să ne grăbim un pic. Este un drum care duce la biruința poporului. Războaiele pe care le ducem astăzi sunt cu sistemul din punctul meu de vedere. Trebuie să luptăm educat și ușor.
Dacă tot vorbim, crezi că sunt tinerii educați cum trebuie?
Releveu: Da, sunt! Și mă bucur să văd că sunt din ce în ce mai mulți. Iar eu cred că se educă singuri pentru că avem o problemă cu sistemul educațional. Sunt de părere că și dacă ai crește într-un trib de canibali, iar tu în gândirea ta te uiți la cei din jurul tău, la alți canibali care se hrănesc cu carne de om și îți spui „bă, frate, nu prea mai merge așa, nu aveți și voi niște găini?”.
Iar asta se întâmplă oriunde în lume. Dacă sistemul îți zice că trebuie să te încadrezi în societate și că trebuie să porți gri la locul de muncă, înțeleg. Dar când nu mai ești la muncă de ce mai porți gri? De acolo cred că pleacă toată treaba. Ne pierdem! Ne obișnuim forțat. Iar când te obișnuiești forțat este nasol. E împotriva voinței tale și ești constrâns să faci treaba asta.
Educă muzica?
Releveu: Eu cred că da! Asta dacă vine dintr-o gândire sănătoasă care s-a lovit de toate capriciile vieții și a știut când să spună „bă, nu!”. Asta încerc să și transmit, spune nu când vrei să spui nu. Nu o să se întâmple nimic rău. O să se întâmple ceva rău dacă tu simți că vrei să spui nu, dar spui da. Atunci ești obișnuit forțat să spui da, știi?
Uite încă o chestie pe care voiam să o discutăm, referitor la religie. Crezi că este religia o afacere?
Releveu: Este mai mult de atât, eu văd biserica a fi un grup mafiot. Religia este bună pentru că este bine să crezi în ceva! Când eram mic am fost pe la biserici în sărbătorile mari, dar nu mai mult de atât. Religia e un fel de copertă a adevărului. Eu cred că Dumnezeu este în fiecare dintre noi. Avem și o parte bună și o parte rea. Marea șmecherie însă este să păstrezi un echilibru, să nu te duci nici în prea bine, dar nici prea în rău. Este bine să te ajuți de ambele. Dacă trebuie să te duci în rău, te duci în rău, că așa zice și-n Biblie până la urmă.
Dar dacă se învârt atât de mulți bani înseamnă că e o afacere dăunătoare.
Releveu: Asta clar! Dar oamenii cred în continuare în biserică pentru că e supermarketuită. Eu am avut o revelație la un moment dat. Din când în când este mediatizată câte o vedetă din asta ecleziastică, știi? Cum e Arsenie Boca, de exemplu. Fenomenul Arsenie Boca a luat naștere de câțiva ani. Când eram mic nu știa nimeni cine e Arsenie Boca! Și cred că sunt credincioși care îl văd ca pe Dumnezeu!
Discutam cu Robert Drogatu’ și zicea că a fost în pelerinaj la mormântul lui Arsenie Boca și că i se pare o afacere ceea ce se petrece în afara mănăstirii.
Releveu: Clar, clar! Eu nu vreau să contest nicio clipă puterea lui Dumnezeu, ca să zic așa. Care de fapt este puterea universului.
Alexandra: Se poate? Vorbeam cândva cu un prieten comun despre o carte pe care o citise, scrisă de un psihoterapeut și psiholog care spunea că „tot timpul îl căutăm pe Dumnezeu în afară, dar poate că Dumnezeu suntem noi”. Noi înșine suntem fiecare Dumnezeu. Poate dacă am învăța să ne iubim și să ne apreciem, am ajunge la o concluzie mult mai sănătoasă despre noi. Ah, cartea se numește Drumul către tine însuți de Scott Peck.
Fiecare suntem după chipul și asemănarea lui. În noi e Dumnezeu! Mă bucur că realizează din ce în ce mai mulți oameni chestia asta și poate că asta ne va face să înțelegem că nu trebuie nici să stai să îți scoți ochii cu altcineva, nici să taci și să accepți niște lucruri pe care nu vrei să le accepți. De multe ori se întâmplă să ne trezim că facem una, alta doar de dragul de a le face.
Oamenii ar trebui să iasă din religia dictatură, de fapt?
Alexandra: Și să adopte religia spirituală. Tot în cartea asta zice că cel mai mare păcat al omenirii este lenea. De ce nu au întrebat Adam și Eva „bă, de ce nu avem voie să mâncăm asta?”, de ce nu au contestat? Diavolul a venit și a zis „poftiți un măr”. De ce nu s-au dus la Dumnezeu să îi zică „uite ce ne-a dat să mâncăm, ce facem?”. Pentru că stăm prea confortabil.
Releveu: „Bă, ni l-a adus la botul calului, îl mâncăm”. Eu nu contest cu nimic puterea dumnezeiască a universului, dar eu cred foarte tare în ideea că ceea ce arunci în univers la un moment dat vine înapoi într-o formă sau alta. Mi-am luat niște karme din astea la un moment dat de nu puteam să le duc și m-am gândit eu atunci „ah, dar când le-ai dat a fost bine, acum ia-le înapoi”. M-am supărat pe moment, dar am învățat din ele și am mers mai departe cu gândul că „bă, s-a întâmplat, trebuie să învăț din asta să nu fac mai departe”.
Eu nu i-am luat pe fiercare în parte să îi întreb, dar depinde acum. Pentru cei care cred în Dumnezeu asta e cea mai bună credință. Poate că au o credință proastă, dar degeaba vin eu să le zic „bă, nu mai credeți în Dumnezeu, credeți în Kafka”. Nu, frate, voi credeți în ce vreți, iar eu cred în ce vreau să cred. Personal, am început să cred din ce în ce mai mult în propriile forțe.
Uite, Bendeac crede în empatism și alege să nu mănânce carne.
Releveu: Uite, asta este o idee bună pentru animale! A fi vegetarian este bine și pentru cine poate! Din moment ce generații întregi dinaintea ta au mâncat carne și tu te naști și te răsvrătești să nu mai mânânci carne, organismul tău născându-se carnivor deja o să îți lipsească câte ceva. Dacă nu îți iei într-un alt mod vitaminele, proteinele și toate celelalte ajungi o legumă. Cine suntem noi să schimbăm lanțul trofic până la urmă?
Ai vreun film pe care îl urăști?
Releveu: Da, frate! Dar nu unul, ci un întreg stil de filme, Bollywood. Eu nu le înțeleg! Nu pot să le înțeleg! Nu știu dacă le urăsc, dar nu le pot vedea. Schimb repede canalul pentru că nu le înțeleg rostul.
Atunci care e genul pe care-l preferi?
Releveu: Uite, la TV îmi place să mă uit la filme românești. Filantropica (2002) mi se pare o capodoperă cinematografică și Dinică un monstru sacru pentru că spune toată povestea! Filantropica, din punctul meu de vedere, spune toată povestea!
Alte filme românești pe care le recomanzi?
Releveu: Mi-a plăcut foarte mult Asfalt Tango (1995), comedia Două lozuri (2016), la care am râs de ne-au auzit vecinii, Bacalaureat (2016) iar a fost un film românesc foarte bun. Am fost să vedem și Câini (2016), care a fost bun, dar când am plecat de la film simțeam că am uitat ceva, simțeam că mai era ceva de arătat.
Nu zic că a fost similar cu No Country for Old Men (2007) ca idee, care și ăla s-a terminat cumva în coadă de pește, dar era mai complet pentru că îți dădea mult mai mult la început, iar la final te lăsa în aer. Și aveai cu ce să legi de la început. Mi se pare că în Câini (2016) tocmai asta nu s-a întâmplat, nu mi-a dat suficiente răspunsuri încă de la început. Ne-am uitat la Și caii sunt verzi pe pereți (2012) și a fost mișto.
Sunt mai bune filmele românești de acum decât alea vechi?
Releveu: Au același vibe, dar nu poți să compari. Adică fiecare se potrivește pentru vremea lui, știi? Filmele românești au acel vibe de „uite, frate, mi s-a întâmplat și mie asta”. Eu când mă uit la un film românesc mă văd acolo, depinde doar în ce perioadă. Și vorbesc de filmele astea sociale, cum e Filantropica. Te găsești într-un personaj cumva. De fapt, sunt români toți și de aia ies așa.
Dintre filmele străine ce ți-a plăcut?
Releveu: E foarte greu de spus! Mi-a plăcut foarte mult Constantine (2005), care are și serial făcut după el, cu Keanu Reeves. Sweet November (2001) mi-a plăcut iar foarte mult pentru că a jucat Keanu Reeves în el. Nu știu, îmi plac filmele cu Keanu Reeves, e actorul meu preferat. Ah, am văzut 10 Cloverfield Lane (2016) și a fost bun de tot. Plot twist peste plot twist peste plot twist. La fel și cu Split (2016).
Ah, și uite o recomandare! Dar să nu te uiți la el ca la un horror, ci ca la o comedie, 13 Sins (2014). Hai să îți dau spoilere, că poate nu l-ai văzut! Îl dau afară de la muncă pe-un tip și brusc îi sună telefonul și o voce îi spune „pentru 50 de dolari prinde musca din mașina ta”, ting! Intră pe card 50 de dolari. Apoi „pentru 150 de dolari mănâncă musca”. Ting, intră 150 de dolari. Și tot așa.
La seriale te uiți?
Releveu: Ne-am uitat la toate sezoanele din Hannibal (2013-2015) și la Bates Motel (2013-2017), care e un premergător al lui Psycho (1960). Am văzut American Horror Story, care e surprinzător de bun! Ah, serialul românesc Umbre, incredibil de bun. M-aș mai fi uitat o dată la el, dar îmi părea rău că știam deja ce se întâmplă.
Mulțumiri pentru sprijin celor de la HipHopLive (site și pagină) și Rap Revolution (pagină).
Ți-a plăcut acest interviu?
Atunci hai să discutăm în comentarii despre el. Sau spune-ne cu cine ai vrea să fie următorul interviu de pe blog. Trimite-ne sugestiile tale pe adresa de email admin@raftulcufilme.ro sau spune-ne în comentarii, iar noi vom face să se întâmple. Mulțumim!
Scrie un comentariu