Recenzie: „The Night of the Hunter” (1955)

Nu sunt multe filme care să pară desprinse direct dintr-un coșmar, dar The Night of the Hunter, regizat de Charles Laughton, este exact asta: o poveste gotică, intensă, care te bântuie mult după ce s-a terminat. Este unul dintre acele filme care a trecut oarecum neobservat la momentul lansării, dar care și-a câștigat locul în istoria cinematografiei ca o capodoperă de atmosferă și simbolism.

La suprafață, filmul este despre un criminal, Harry Powell, interpretat de Robert Mitchum, care se folosește de religie pentru a manipula oamenii și pentru a pune mâna pe o mare avere. Mitchum oferă una dintre cele mai înspăimântătoare interpretări din istorie: vocea lui calmă, ochii reci și tatuajele LOVE și HATE de pe mâini devin emblematice pentru natura sa duplicitară. Este genul de antagonist care te face să te simți inconfortabil și doar când numai îl privești.

Dar ceea ce face acest film cu adevărat special este felul în care arată și cum îți face pielea de găină. Fiecare cadru pare sculptat cu grijă, cu umbre adânci și o compoziție care amintește de expresionismul german. Decorurile minimaliste, aproape teatrale, creează o atmosferă de basm întunecat, unde realitatea și fantezia se amestecă. Mi-a amintit, pe alocuri, de filmele lui Ingmar Bergman, unde simbolurile religioase și moralitatea sunt explorate cu intensitate.

Cei doi copii sunt adevărații protagoniști ai poveștii, iar fuga lor de Powell prin peisaje suprarealiste este una dintre cele mai memorabile secvențe. Laughton construiește o tensiune aproape insuportabilă, dar își lasă loc pentru momente de o frumusețe poetică, cum ar fi scena cu barca plutind pe râu sub un cer înstelat.

The Night of the Hunter este un film care se simte înainte de a fi înțeles. Este o poveste despre bine și rău, despre inocență și corupție, despre puterea rezistenței chiar și în fața celui mai pur rău. Dacă îți plac filmele care nu îți oferă răspunsuri directe, ci te provoacă să reflectezi, acesta este o alegere perfectă.

Recomand să îl vizionezi în liniște, alături de alte thrillere psihologice clasice, precum „Cape Fear” (anul 1962, tot cu Mitchum în rol negativ), „Rebecca” (anul 1940, de Hitchcock) sau „Touch of Evil” (anul 1958, de Orson Welles). The Night of the Hunter este unic prin atmosfera sa și prin curajul de a experimenta cu vizualul și narațiunea; un film care, deși realizat în anul 1955, rămâne atemporal.

Dacă acest articol ți-a fost de ajutor, te rugăm să ne urmărești activitatea și pe pagina de Facebook, pe profilul de Instagram și pe canalul de YouTube.