Raftul cu filme

Cronică de film horror: „Mother!” (2017), de Darren Aronofsky

Mother!, 2017, Darren Aronofsky, Mother
Imagine via Vulture / Mother! (2017)

Proiectat în deschiderea oficială a celei de-a cincea ediții de Dracula Film Festival, la Brașov, Mother! (2017) reprezintă unul dintre cele mai controversate și blamate pelicule de groază lansate anul acesta. Regizorul american Darren Aronofsky este cunoscut pentru lungmetrajele ieșite din comun pe care le realizează, iar exemplul cel mai bun care îmi vine acum în minte este „Requiem for a Dream”, din 2000.

Știind că urmează să vizionez un film realizat de Darren Aronofsky, mă așteptam la ceva bun, la o peliculă care să mă întoarcă pe toate părțile și care să mă facă să îmi fie teamă preț de câteva minute să mă ridic de pe scaun și să ies din sală la final. Însă am trăit toate acestea? Cu siguranță da! Nu vreau să exagerez, însă pot spune că Mother! intră lejer în top trei filme all time regizate de Darren Aronofsky, chiar dacă se bate pentru podium cu titluri ca „The Fountain”, „Black Swan” sau „Pi”.

În timpul proiecției m-am bucurat de un lucru pe care am început să-l urmăresc tot mai des atunci când vine vorba de filmele horror sau de thrillere, și anume reacția publicului. O sală cu 500 de persoane, ca cea a Teatrului „Sică Alexandrescu” din Brașov, îți oferă un infinit de reacții. Iar atunci când vezi că unii oameni ies din sală după anumite secvențe, că alții râd la unele momente sau că majoritatea se sprijină de scaunul din fața lor ațintiți pur și simplu spre ecran îți dai seama că urmărești o peliculă interesantă, controversată.

Mother!, 2017, Darren Aronofsky, Mother
Imagine via Vulture / Mother! (2017)

Iar Mother! exact asta cred că este! Un lungmetraj atât de controversat încât ajunge să fie urât de majoritatea. Trebuie să specific de la început că recenta peliculă a americanului Darren Aronofsky este una dintre puținele cărora le-am acordat nota 10 pe IMDb. De ce? Pentru că e un film pur și simplu îngrozitor (dar într-un mod bun). Nu numai că te stimulează la nivel intelectual, dar te prinde și la nivel emoțional. Te ține lipit de ecran, te face să vorbești de unul singur, să îți acoperi fața cu mâinile și să tremuri.

Fiecare cadru, fiecare tăietură de secvență, fiecare strigăt și sunet sunt perfect realizate și îmbinate într-un tot care merită titulatura de „filmul anului” fără doar și poate. Jennifer Lawrence, pe care trebuie să o știți din „Silver Linings Playbook” sau „The Hunger Games”, merită un premiu pentru rolul jucat. La început nu reușisem să relaționez cu personajul ei, unul atât de arogant și care se gândește doar la sine, însă pe parcurs am ajuns să gândesc exact ca ea până aproape de final. Jennifer Lawrence este pur și simplu un cumul de frică și teroare în rolul pe care-l joacă, iar aceste lucruri dau un farmec incredibil peliculei.

Cât despre Javier Bardem, al doilea personaj principal (sau primul?), se pot spune la fel de multe lucruri laudative. Personajul său este pur și simplu incredibil. Pune în scenă o gândire capricioasă, orgolioasă și, în același timp, cumva malefică. Relația pe care o are cu soția sa, cariera de scriitor de succes și toate schimbările radicale de scenariu fac din acest film o capodoperă.

O dezbatere ar putea avea loc pe tema thriller versus horror, după cum afirmă unii cinefili, însă asta ar fi valabil doar dacă urmărești prima parte a filmului. Pentru că ceea ce urmează în cea de-a doua parte este pur și simplu terifiant. Vizionarea peliculei lui Darren Aronofsky fără să te simți ca închis într-o cușcă ar trebui să te facă să te întrebi dacă ai pic de compasiune.

Există atât de multe momente în care îți vine să te ridici de pe scaunul de cinema și să strigi în gura mare „nu fă asta!” încât ai impresia că filmul a fost realizat în așa fel încât să te facă să reacționezi.

Modul în care este filmată fiecare secvență, tăieturile făcute la montaj și luminile folosite în mai toate cadrele sunt grozave! Atmosfera pe care o creează aduce aminte de „Requiem for a Dream”, doar că acum este cu mult îmbunătățită.

Scenariul „în cerc” aduce aminte de „Triangle” (2009), în sensul că pornește de la o anumită secvență, se desfășoară conform celor stabilite, iar la final ajunge în punctul din care a pornit. Însă deosebirea dintre „Triangle” și „Mother!” este că cel din urmă, dacă ar porni din nou din punctul în care s-a sfârșit, ar face-o cu un alt personaj feminin, lucru care nu se întâmplă în „Triangle”.

Lungmetrajul „Mother!” este unul dintre foarte puținele pe care mi-aș fi dorit să le văd în 3D. Un asemenea scenariu merită trăit la o altă intensitate decât cea oferită de 2D. O altă recomandare ar fi ca filmul să fie vizionat pe un ecran cât mai mare cu putință și cu un sistem audio cât mai bun. Dă cu totul alt farmec și trăiești diferit fiecare secvență. Uită de „Baby Driver”, de „Blade Runner 2049” sau de „Get Out”. Mother! este filmul anului până în momentul de față.

Raftul cu filme notează acest film cu nota 10/10.

* află mai multe despre filmul lui Darren Aronofsky de pe IMDb
* citește mai multe recenzii de film pe Raftul cu Filme

Scrie un comentariu

Abonare la newsletter