Caravana TIFF ajunge la Timișoara preț de șapte zile, între 28 august și 3 septembrie 2017. În fiecare seară, începând cu orele 21:30, timișorenii și iubitorii de filme bune sunt invitați în Grădina de Vară Capitol pentru a urmări șapte pelicule deosebite, toate proiectate în mod gratuit. Povești de dragoste, thrillere, documentare de gală și comedii savuroase te așteaptă cuminți să le vizionezi.
Toate cele șapte producții aduse în fața publicului timișorean fac parte din selecția celui mai mare eveniment de film din România, Transilvania International Film Festival (TIFF), pelicule care au reușit să se facă remarcate în fața juriului festivalului și care și-au câștigat respectul în rândul cinefililor, criticilor de film și jurnaliștilor din lumea întreagă, dar și în fața spectatorilor.
Serile de film sub clar de lună de la Timișoara vor fi deschise de pelicula „Povestea iubirii”, în regia lui Radu Mihăileanu, filmată parțial în Transilvania. La TIFF a reușit să strângă în jur de 3.000 de spectatori în cadrul unei singure proiecții, fapt pentru care a fost selectată să facă parte și din aventura pe care Caravana TIFF o scrie prin România. Evenimentul continuă în serile următoare cu alte șase proiecții, precum „Nebune de fericire”, „Vara s-a sfârșit” și „Toate nopțile albe”.
Iată programul oficial pentru Caravana TIFF la Timișoara:
Luni, 28 august 2017: „Povestea iubirii”, regia Radu Mihăileanu
Leo, un bătrân imigrant polonez, trăieşte rememorând marea iubire a vieţii sale. La celălalt capăt al metropolei, în Brooklyn, adolescenta Alma îşi dă seama cu uimire că s-a îndrăgostit de chipeşul ei coleg de clasă. Nimic nu pare să-i lege pe bătrânul Leo şi pe tânăra Alma. Şi cu toate acestea ceva se întâmplă.
Marți, 29 august 2017: „Dumnezeu să ne ierte”, regia Rodrigo Sorogoyen
Milioane de pelerini aşteaptă vizita Papei. Doi polițiști se confruntă cu o serie de crime oribile, primind ordinul de a rezolva cazul cât mai discret, dar acţiunile lor nu sunt chiar atât de diferite de cele ale criminalului. Un film premiat în cadrul mai multor festivaluri și nominalizat pentru șase premii Goya.
Miercuri, 30 august 2017: „Nebune de fericire”, regia Paolo Virzi
Beatrice este o gură-spartă. Se crede contesă miliardară cu acces la liderii globali. Donatella este o tânără tăcută, cu trupul acoperit de tatuaje, prizonieră a propriului mister. Amândouă sunt paciente într-un ospiciu. Evadarea lor se va transforma într-o amuzantă şi emoţionantă aventură.
Joi, 31 august 2017: „Vara s-a sfârșit”, regia Radu Potcoavă
Eclipsa totală de soare din anul 1999. Doi puști își petrec vacanța de vară la Cernavodă, pe malul Dunării. Unul dintre ei acceptă să-l ajute pe celălalt să își șantajeze tatăl absent înscenându-și răpirea, fără să-și dea seama de consecințele jocului lor.
Vineri, 1 septembrie 2017: „(M)ucenicul”, regia Kirill Serebrennikov
Veniamin, un adolescent cuprins de o criză mistică, își confruntă mama, colegii și profesorii cu Biblia în mână. Adulții sunt copleșiți de certitudinile pe care tânărul le strigă invocând Scriptura. Nimeni în afară de Elena, profesoara lui de biologie, nu-l va provoca pe propriul teren.
Sâmbătă, 2 septembrie 2017: „Varză, cartofi și alți demoni”, regia Șerban Georgescu
Un sat, 1.000 de tractoare, 100.000 de tone de varză şi cartofi care nu se vând şi, până la urmă, trebuie distruse. Ce-i de făcut? Lungmetrajul a fost recompensat cu trofeul Cel mai bun documentar la Premiile UCIN din anul 2017.
Duminică, 3 septembrie 2017: „Toate nopțile albe”, regia Michal Marczak
Ce înseamnă să fii cu adevărat treaz într-o lume care se mulțumește să doarmă? Kris și prietenul său cel mai bun, Michal, își trăiesc viața și iubirile la maxim, hoinărind neobosiți pe străzile Varșoviei, plutind în deriva nesiguranței și a euforiei tinereții.
* cele mai recente știri și noutăți legate de evenimentele și festivalurile de film din România apar prima dată pe platforma Raftul cu Filme
Scrie un comentariu