Cronică de documentar: „Ouăle lui Tarzan” (2017), de Alexandru Solomon

Cei care au urmărit documentarele „Kapitalism, rețeta noastră secretă”, „România: patru patrii” și „Apocalipsa după șoferi” probabil că știu cine este Alexandru Solomon și îi cunosc în mare parte munca și contribuția adusă cinematografiei românești. De curând, regizorul a terminat un nou documentar și l-a pregătit pentru intrarea în cinematografele din țara noastră. Este vorba despre Ouăle lui Tarzan, o peliculă filmată preț de mai mulți ani în Abhazia.

Avem în fața noastră un documentar de o oră și 47 de minute filmat în republica autonomă Abhazia din nord-vestul Georgiei, care aduce în discuție un subiect nou pentru publicul român, acela al Institutului de Patologie Experimentală și Patologie din Sukhumi, acolo unde se studiază cauzele și simptomele diferitelor boli cu ajutorul experimentelor pe maimuțe.

Din institut nu a mai rămas astăzi decât o semi-ruină, iar principalul motiv pentru acest fapt este războiul dintre Abhazia și Georgia, pornit imediat după destrămarea URSS. Înaintea conflictului, la Institutul de Patologie Experimentală și Patologie din Sukhumi existau peste 6.000 de exemplare de maimuțe, iar în prezent acolo mai trăiesc doar 600 de animale. Interesant este că cele peste 5.000 de animale dispărute nu au murit neapărat din cauza războiului, ci mai mult din cauza lipsei mâncării, cât îngrijitorii se adăposteau.

Conform unui articol publicat de Vlad Odobescu pe Scena 9, pe care vi-l recomand să-l citiți dacă vă interesează subiectul, institutul mai există doar datorită turismului și contractelor pe care le are cu anumiți producători de medicamente. Respectivele înțelegeri impun testarea anumitor boli și substanțe pe maimuțe și observarea efectelor în scopul dezvoltării de vaccinuri, medicamente și alte produse farmaceutice. Cercetătorii care lucrează în cadrul institutului sunt plătiți și trăiesc cu aproximativ 100 de dolari pe lună.

Cel mai recent documentar realizat de Alexandru Solomon este important pentru cinematografia românească pentru că reușește să stârnească mult mai multe emoții publicului român decât și-a propus inițial. Aflată la un moment dat sub controlul URSS-ului și trecută prin conflicte militare, republica Abhazia pare să semene destul de mult cu România.

Același popor destabilizat, aceeași națiune prinsă între interese și naționalism, aceeași oameni captivi într-o țară care nu le oferă incredibil de multe condiții și aceleași rămășițe ale unui regim politic criminal. Bănuiesc că regizorul Alexandru Solomon nu și-a propus să prezinte aceste asemănări, însă se pare ele reușesc să se prezinte singure de la o scenă la alta. Documentarul său nu este doar despre Institutul de Patologie din Sukhumi, ci este și despre asemănarea oamenilor cu maimuțele sau a animalelor cu oamenii.

Pe de o parte ni se prezintă traiul maimuțelor obligate să locuiască în cuști de metal sau în camere de beton pentru a suporta diferite experimente sau pentru a fi studiate, iar pe de altă parte ni se prezintă modul în care acei oameni trăiesc, dar și cultura lor, oameni care au rămas captivi într-o țară care nu există. Abhazia nu este recunoscută oficial decât de Rusia, iar pentru a părăsi republica fiecare persoană are nevoie de trei pașapoarte.

Oamenii compătimesc animalele ținute captive în institut, în timp ce oamenii sunt compătimiți de georgieni, de ruși și de alții care le cunosc istoria și parcursul. Asemănarea dintre maimuțe și oameni este izbitoare. De ambele părți este nevoie de o salvare urgentă. Conducerea institutului își propune să-i învețe patologie pe tineri pentru a se putea continua activitatea, să renoveze sau să reconstruiască clădirile și să continue experimentele (uneori inumane) pe animale. Însă cu ce scop?

Cât timp va mai exista acest cult al experimentelor pe maimuțe? Și de ce? Trăim într-o societate care a început să se obișnuiască cu activismul, cu protecția animalelor și cu protejarea speciilor pe cale de dispariție. Numărul oamenilor care consideră că grădinile zoologice și exploatarea animalelor în cadrul circurilor și spectacolelor se află în continuă creștere. Există națiuni care condamnă astfel de experimente și, totuși, în apropiere de țara noastră se petrec astfel de lucruri.

Pelicula Ouăle lui Tarzan este despre compasiune, despre a realiza că și alții o duc greu și despre suferințe. Cel mai recent documentar al lui Alexandru Solomon, Ouăle lui Tarzan, intră în cinematografele din România pe 6 octombrie 2017, fiind distribuit de microFILM.

* un film documentar vizionat în avanpremieră pe 25 septembrie 2017 la Cinema „Elvira Popescu” din București