Raftul cu filme
Un articol de pe VICE începea așa: „De ce disprețuim atât de mult aceste manele? Răspuns simplu: pentru că-s cântate de romi”. Eu zic așa: se mai supăra cineva dacă venea Vaska Jankovska și cânta „Ederlezi” pe scenă? Sau Kanizsa Csillagai cu „Tu Jesty Fata”? Sau Taraf de Haidouks cu „Cântec de dragoste și de joc”?
Hai să fim serioși. La fel cum nu îl pui pe Sasha Bognibov să cânte la un eveniment care se vrea prestigios, nu pui nici manele, care pe lângă lipsa lor de calitate, sunt promotoarele unei culturi ale hoției, violenței și înșelării. De ce este nevoie să facem aceste comparații oare? Simplu, pentru că altfel nu putem avea standarde. Prin a promova manele rănești muzica țigănească. O spune Johnny Răducanu.
Iar dacă vorbim de discriminare, și văd că ideea asta e vehiculată peste tot acum, una este să oferi tuturor ocazia de a aduce un produs artistic de calitate, indiferent de rasă, gen sau orientare sexuală, iar alta este să îți bați joc de demersul acesta cultural numit Premiile Gopo (care și așa are multe, multe defecte) cu o bălăcăreală cocalaristică precedată de o interpretare blasfemie a „Bohemian Rhapsody”, toate acestea ca să pozezi în progresist și să faci virtue signaling.
Mă scoate din sărite rău de tot trendul de a îmbrățișa și proteja orice prostie doar pentru că provine de la o așa-zisă oppressed minority. Nu mai zic că este, în mod ironic, în sine condescendent față de comunitatea respectivă să faci asta.
De asemenea, a pune etichete asupra unor categorii sau grupuri de oameni nu este dăunător doar când este făcut în sens negativ, discriminatoriu, dar și atunci când o faci într-un mod pozitiv, dar artificial și neinformat. Tot ignoranță se numește. Say no to identity politics.
Am mai auzit auzit argumentul: „era o piesă dintr-un film”, de aia a fost pe scenă. Eu zic așa: nu cunosc valoarea filmului respectiv, nu l-am văzut, însă cum era să vină Mungiu cu un avorton plin de sânge, fie el și fake, și să îl perinde pe scenă doar pentru că era prezent în filmul lui? Da, este un exemplu extrem, dar cred ca ilustrează destul de bine ideea că, în mod fundamental, contextul este totul.
Tommy Wiseau și filmul despre el ar putea fi un alt exemplu mai puțin extrem. Un bun prieten, foarte bine intenționat, mi-a spus „Lasă, că dacă aceste manele intră în mainstream vor deveni mai bune. Va ajuta integrarea rromilor în societatea noastră”. Eu zic așa:
1. Ce naiba înseamnă o manea mai bună? Manelele fundamental se adresează unui anume public din cauza subiectelor abordate, adică hoție, șmecherie, dușmănie, mândria de a nu te integra și de a submina sistemul, scopul vieții reprezentând puterea, banii, merțanele și femeile ca obiecte (de altfel manelele sunt de o misoginie remarcabilă, dar nimeni nu vorbește de asta);
2. Daca este să urmărim discursul, comportamentul și preferințele maselor, cine influențează pe cine oare? Cine se bucură de putere, bani și influență? Pe Facebook cineva spunea bine că „cel mai vizionat film românesc de anul trecut a avut sub 200.000 de spectatori, în timp ce sunt videoclipuri de manele cu aproape 40 de milioane de vizualizări. Actorii sunt plătiți după 90 de zile lucrătoare, adică patru luni și jumătate, iar maneliștii sunt plătiți în timpul prestației”;
3. Vi se pare cumva că mainstream-ul este un promotor al valorosului sau autenticului? Păi, nu este asta valabil global, dar local;
4. Hai să ne gândim la Goran Bregovic, pe care îl iubesc nespus. Ce s-a întâmplat cu valoarea produsului artistic atunci când a colaborat cu regele incontestabil al României, Florin Salam?
Toată treaba asta îmi amintește de discursul stângii ideologice americane sau canadiene despre islam și de alianța lor bizară, unholy și, de altfel, one-sided. Acum două săptămâni jumătate oare cine și-a retras odraslele de la o școală din Birmingham cu sutele, anulând în premieră un program de informare despre orientările non-standard și comunitatea LGBTQ, în general?
The Islam People, that’s who.
Hai să fim totuși sănătoși la cap, echilibrați și rezonabili. Clar putem să facem mult mai mult decât facem pentru a îmbunătăți situația acestei minorități și relația noastră cu ei. Nu știu care este soluția.
Nu știu cum poți să integrezi o categorie de oameni care se mândresc (ba chiar și definesc) prin faptul că nu se integrează oriunde s-ar afla în lume. Dar trebuie să încercăm, atât noi, cât și ei, cu condiția să o facem în cel mai sincer și real mod.
Cât despre cantitatea imensă de articole recent apărute referitoare la subiectul acesta, eu zic așa: doar pentru că opiniile extreme, disruptive si nesofisticate (situate de ambele părți) sunt la modă, nu înseamnă că au, de fapt, valoare.
Cine știe, poate nici eu nu am habar despre ce naibii vorbesc aici. Ca de obicei, fiecare dintre noi trebuie să își facă temele, să se informeze și să își tragă propriile concluzii. Cred că doar așa putem să începem să ne facem bine.
Un articol semnat de Cosmin GURĂU, independent filmmaker
Citește mai multe articole despre evenimente de film și opinii pe Raftul cu Filme. Urmărește pagina noastră de Facebook, dar și canalele de YouTube și Instagram.
Alexandra Vlaicu
Scrie un comentariu