Raftul cu filme

Zece documentare apreciate la nivel mondial vor fi proiectate la prima ediție LYNX Festival

LYNX Festival
Imagine via IMDb / Ireland's Wild Islands

O premieră mondială, cinci premiere naționale, trei invitați speciali de peste granițe, două expoziții de fotografie, două masterclass-uri și multe întâlniri cu artiști locali și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu se regăsesc în programul primei ediții LYNX Festival, o inițiativă marca România Sălbatică. Unele dintre cele mai apreciate documentare lansate în ultimii ani vor putea fi vizionate la Cinema Astra din Brașov în cadrul primei ediții a primului festival din România dedicat exclusiv filmului documentar și fotografiei de natură, în perioada 1-5 iunie 2023.

Gala de deschidere a evenimentului, planificată pentru 1 iunie 2023, va fi urmată de proiecția unei povești plină de uimire și revelații. „My Garden of a Thousand Bees”, în regia lui David Allen, îl are în centrul atenției pe Martin, un producător de filme documentare care își petrece perioada de izolare din timpul pandemiei filmând albinele din micuța sa grădină urbană din Bristol și descoperind astfel diversitatea de specii și personalități care există în această familie de insecte. Lansat în anul 2021, documentarul a fost extrem de bine primit de public, fiind câștigătorul marelui trofeu în cadrul Wildscreen Festival. Proiecția din cadrul LYNX Festival va fi urmată de un Q&A cu Dan Dinu, directorul artistic al festivalului.

Mai multe despre „Râs”, personaj cheie în povestea România Sălbatică și LYNX Festival, vor fi descoperite în a doua zi de festival, în documentarul cu același nume regizat de Laurent Geslin, care a petrecut mulți ani studiind acest animal misterios. Proiecția câștigătorului Grand Prix la Nature Namure FF va fi urmată de un dialog cu Ruben Iosif, biolog la Fundația Conservation Carpathia, care va aborda, printre altele, subiectul conservării habitatului râsului în Munții Făgăraș.

Publicul se va putea delecta cu un spectacol vizual impresionant, despre care vor putea povesti alături de producătorul John Murray, unul din invitații speciali. „Deep in the Heart: A Texas Wildlife Story”, narat de Matthew McConaughey, vorbește despre comorile naturale din SUA și despre capacitatea noastră de a distruge, proteja și reabilita viața sălbatică și habitatul de care depindem cu toții.

Ziua de sâmbătă, 3 iunie 2023, este ziua întâlnirilor cu invitații internaționali ai primei ediții LYNX Festival. După proiecția documentarului „Velvet Queen”, o incursiune pe înălțimile podișului tibetan, în căutarea uneia dintre cele mai rare feline mari din lume, leopardul zăpezilor, publicul va putea asista la un interviu special cu Vincent Munier, unul dintre realizatorii fabulosului documentar și unul dintre cei mai apreciați fotografi pe plan internațional.

Cinefilii se vor reîntâlni cu John Murray, producător a peste o sută de filme, difuzate pe cele mai renumite canale din lume, și câștigător a numeroase premii, inclusiv prestigiosul Emmy, după proiecția în premieră mondială a documentarului „Ireland’s Wild Islands”, co-regizat alături de Jamie Fitzpatrick. La finalul proiecției, John Murray, al cărui următor documentar se axează pe viața sălbatică din Transilvania, va susține un masterclass despre provocările întâmpinate în producția acestui film. Seara se încheie cu proiecția „My Octopus Teacher”, film răsplătit cu 12 premii internaționale, inclusiv Oscarul pentru cel mai bun documentar, în anul 2021, și întâlnirea cu producătoarea Ellen Windemuth.

„Evenimente ca acesta sunt esențiale pentru dialogul global la care ar trebui să participăm cu toții. Trebuie să înțelegem că biodiversitatea nu este doar cheia supraviețuirii florei, faunei și sălbăticiei naturii, ci că, în fapt, noi suntem biodiversitatea”, a declarat Ellen în exclusivitate pentru LYNX Festival. Publicul va avea șansa să discute liber cu ea despre viitorul planetei noastre, din perspectiva vastei sale experiențe ca fondatoare și CEO WaterBear și co-producător a peste șase mii de ore de conținut pentru Off the Fence.

Seria premierelor continuă duminică cu „Superbirds: The Secret Life of Tits”, câștigător al premiului pentru cea mai bună poveste la festivalul Green Screen din Germania. Publicul va avea șansa să afle și mai multe curiozități despre speciile de pițigoi prezente în documentar, despre comportamentul și viața lor în pădurile și luncile noastre, direct de la Tamas Papp, biolog și ornitolog la Milvus Group, invitat special. Tot în premieră națională, „The Elephant and the Termite”, premiat anul trecut la Green Screen Festival și Jackson Wild, le va da șansa pasionaților de natură să fie martorii apariției unei oaze, unul dintre cele mai importante locuri de întâlnire pentru animalele sălbatice din Africa. La finalul proiecției va avea loc o discuție despre viața sălbatică alături de Călin Hodor, biolog și ornitolog pasionat.

Ultima zi de festival va aduce pe marile ecrane două documentare autohtone: „The Legacy”, o perspectivă sensibilă despre Ținutul Maramureșului și relația dintre oameni și natură în acest tărâm istoric, și „Mureș Floodplain”, povestea unui ecosistem de importanță internațională. La finalul celui din urmă publicul va putea discuta cu Fulviu Moga, directorul Parcului Natural Lunca Mureșului, despre provocările pe care le întâmpină în munca de a proteja biodiversitatea zonei.

Intrarea la toate evenimentele din cadrul festivalului este gratuită. Pentru a-și asigura un loc la proiecțiile documentarelor, publicul interesat își poate rezerva un bilet cu valoare zero prin intermediul platformei iaBilet.

Marius Popa

În ultimii 36 de ani, cel puțin 20 de ani i-am petrecut urmărind o grămadă de filme. Listele mele de titluri de pe IMDb au devenit deja neîncăpătoare, fapt pentru care am pus hotărât piciorul pe frână și m-am apucat de scris. În timpul liber îmi petrec timpul încercând să nu mai apăs butoanele de play de pe Netflix și HBO Max.

Scrie un comentariu