Postul de televiziune Național TV aduce o nouă producție indiană pe micile ecrane din România. Pelicula originară din India se numește Iubirea învinge (în original: „Kasautii Zindagii Kay”) și urmează să intre în grila de programe a postului de televiziune în ziua de joi, 10 decembrie 2020, de la ora 20:00.
Serialul indian Iubirea învinge a fost lansat în anul 2018, primul episod fiind difuzat pe postul de televiziune Star Plus pe 28 septembrie 2018, iar ultimul episod pe 3 octombrie 2020. Producția numără un sezon și un total de 467 de episoade.
Pelicula se încadrează în genurile dramă și romantic și este regizată de Muzammil Desai, după un scenariu semnat de Anil Nagpal și Mrinal Tripathi. Din distribuție fac parte, printre alții, actori ca Erica Fernandes, Parth Samthaan, Karan Singh Grover, Hina Khan, Shubhaavi Choksey, Pooja Banerjee și Sahil Anand.
Anurag și Prerna par să fie suflete pereche, făcute unul pentru celălalt, însă drumul până la a fi împreună nu este deloc unul ușor. Faptul că cei doi studiază la aceeași universitate nu i-a făcut să se apropie și multă vreme nu și-au vorbit.
Însă când ajung, în sfârșit, să se cunoască și să se apropie unul de celălalt, relația dintre cei doi crește, fiind bazată pe încredere, pe înțelegere și pe prietenie, iar Prerna începe să se îndrăgostească de Anurag. La rândul său, bărbatul își dă seama că tânăra nu mai este doar o simplă colegă de facultate pentru el.
Iubirea dintre cei doi ar fi putut să continue fără probleme până la adânci bătrâneți dacă în scenă nu ar fi apărut Kololika, o tânără arogantă și ahtiată după atenția tuturor bărbaților din jurul ei, care pune ochii pe Anurag și începe să țeasă tot felul de intrigi pentru a îi despărți pe cei doi îndrăgostiți.
Citește și alte articole despre seriale indiene pe Raftul cu Filme sau urmărește-ne pe pagina de Facebook, pe canalul de YouTube și pe pagina de Instagram.
Degeaba dacă nu vin și cu Național TV HD.