Raftul cu filme

Ioana Iacob, Paul Negoescu şi Vlad Petri, în juriul ediției 2023 a Festivalului Ceau, Cinema!

Ceau, Cinema!, festival de film, evenimente, Timiș, Timișoara
Imagine via Facebook / Încă două lozuri

„Încă două lozuri”, noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii”, filmul hibrid al lui Vlad Petri premiat la Berlinale, şi producţia germană „Putem la fel de bine să fim morţi”, care o are în rolul principal pe actriţa Ioana Iacob, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecții speciale la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc în perioada 12-16 iulie 2023.

Ioana Iacob, Paul Negoescu şi Vlad Petri vor face parte şi din juriul care va acorda în acest an Trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu”, în valoare de 1.000 de euro, oferiţi de Groupama Asigurări, pentru cel mai bun film din competiție.

La mai puţin de un an de la succesul cu „Oameni de treabă”, Paul Negoescu revine cu comedia „Încă două lozuri”, care are în prim-plan acelaşi trio actoricesc din „Două lozuri”, Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă. Cei trei interpretează trei bărbați dintr-un orășel de provincie care încearcă să se îmbogățească minând criptomonede, însă vor afla curând că drumul până la îmbogățire este mult mai complicat. La proiecţia de la Grădina de Vară Capitol vor fi prezenţi Paul Negoescu şi Alexandru Papadopol.

Câştigător al premiului criticilor în secţiunea Forum a ediţiei din acest an a Festivalului de la Berlin, „Între revoluţii” va putea fi văzut în premieră la Ceau, Cinema!, în cadrul secţiunii dedicate documentarelor, Doc-minică, în prezenţa lui Vlad Petri. Două femei separate de revoluții, una în Iran, alta în România, își unesc destinele prin scrisorile pe care și le trimit, înfruntând societățile în care trăiesc.

Cunoscută în cinematografia română pentru interpretarea din „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, Ioana Iacob va prezenta la Ceau, Cinema!, în premieră, cel mai recent film german în care are rolul principal, „Am putea la fel de bine să fim morţi”. În această distopie inconfortabilă, care a avut premiera mondială la Berlinale, Ioana Iacob joacă un agent de securitate dintr-un bloc de la marginea unei păduri, unde locuieşte o comunitate care este unul dintre ultimele bastioane ale civilizației într-o lume ce s-a destrămat.

La proiecţie vor mai fi prezenţi regizoarea Natalia Sinelnikova şi co-scenaristul Viktor Gallandi. Prezenţa filmului şi a invitaţilor din Germania la festival este posibilă cu sprijinul Centrului Cultural German din Timişoara.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Pelicula Culturală şi fondat împreună cu Asociaţia Marele Ecran. Proiectul face parte din Programul Cultural Național „Timișoara, Capitala Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat.

Alexandra Vlaicu

Pasionată de seriale, ca mai toate fetele, urmăresc tot ce apare nou pe platformele de streaming online din România. Am o afinitate aparte pentru Netflix, dar nici cu HBO GO nu îmi este rușine. Mare fană a serialului Friends, am un motan pe nume Joe și un iubit care îmi ține companie de fiecare dată când mă uit la ceva nou.

Scrie un comentariu