Așa cum ne-a obișnuit încă de când a sosit oficial în România, platforma de streaming online Netflix a pregătit o surpriză plăcută pentru abonații din România, în luna ianuarie 2019 fiind adăugată prima producție românească pe Netflix. Filmul românesc Ghinionistul deschide o nouă pagină de istorie în materie de streaming online, asta după ce HBO GO a început să adauge tot mai multe pelicule din țara noastră pe site-ul lor propriu.
Noi, românii, credem în noroc şi ghinion, ne bazăm pe noroc în tot ceea ce facem şi dăm vina pe ghinion pentru toate eşecurile. Filmul românesc Ghinionistul este despre noi. Despre haz de necaz. Despre un tip prea prins în grijile zilnice şi prea convins că e urmărit de ghinion, încât uită că unele lucruri depind doar de el pentru a îşi îndeplini visele. Ce-i drept, i se pun și o mulțime de piedici în viață.
Filmul românesc Ghinionistul este o comedie autentic românească, o cursă plină de imprevizibil pentru un tânăr chitarist care nu îşi dorește decât să ajungă la audiţiile de care viitorul său depinde, dar este împiedicat de tot felul de obstacole.
Regizat de Iura Luncaşu, producția a avut premiera în România în anul 2017, din distribuție făcând parte, printre alții, actori ca Vlad Logigan, Levent Sali, Gheorghe Vișu, Diana Dumitrescu, Augustin Viziru, Gabriel Radu, Codin Maticiuc și Sânziana Tarța. Lungmetrajul a fost produs de Imagine 8 Stories, iar de distribuție s-au ocupat cei de la Vertical Entertainment. Filmul românesc Ghinionistul a fost premiat, la Premiile Gopo 2018, cu trofeul publicului.
Lansat în cinematografele din România în prima săptămână de iarnă, pelicula regizată de Iura Luncașu s-a clasat pe locul al treilea în box office, cu un total de 15.300 de spectatori. În total, filmul a adus în cinematografele din țara noastră peste 58.000 de persoane plătitoare de bilet.
Citește mai multe articole despre producțiile românești pe Raftul cu Filme. Urmărește pagina noastră de Facebook, canalul de YouTube și Instagram.
Scrie un comentariu