Raftul cu filme

Festivalul Filmului Palestinian se desfășoară între 26 și 28 noiembrie 2018, la București

Festivalul Filmului Palestinian

Festivalul Filmului Palestinian de la București, care va avea prima ediție între 26 și 28 noiembrie 2018, la Cinema PRO din București, își propune să aducă în fața publicului din România cele mai relevante opere cinematografice palestiniene ale momentului. Filme de ficțiune sau documentare. Filme valoroase. Filme care au trecut prin mari festivaluri, acolo unde au fost remarcate de jurii și de critici.

Filme realizate atât de regizori care trăiesc în Palestina, cât și de regizori palestinieni din Occident, dar și potențiale filme ale unor cineaști străini interesați să înțeleagă situația palestinienilor și să îi ajute și pe alții să o facă. Mai mult, Festivalul Filmului Palestinian vrea să ofere șansa cinefililor să stea de vorbă cu regizorii și cu actorii palestinieni invitați.

Deși Bucureștiul este un oraș bogat în evenimente cinematografice, Festivalul Filmului Palestinian își va găsi cu siguranță locul său. Pentru că este un festival necesar care acoperă un gol pentru că mizează pe o selecție solidă de filme care se vor vedea majoritatea în premieră în România.

Filmul „Wajib”, în premieră în România

Drama multipremiată „Wajib” („Invitație la nuntă”, 2017), regizată de Annemarie Jacir, va putea fi văzută în premieră în România la deschiderea primei ediții de la Festivalul Filmului Palestinian. La gala de deschidere a festivalului va fi prezent și actorul din rolul principal, Mohammad Bakri, pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri. Laureat anul trecut la prestigiosul festival de la Mar del Plata, din Argentina, pentru interpretarea sa, Mohammad Bakri este unul dintre cei mai cunoscuți actori arabi.

„Wajib” reprezintă povestea reîntâlnirii dintre un tată divorțat și fiul său arhitect stabilit de mai mulți ani în Italia. Tatăl este ajutat de fiu să predea personal, așa cum cere tradiția palestiniană, invitațiile la viitoarea nuntă a fiicei sale. Pe măsură ce ziua se scurge, detaliile relaţiei lor tensionate și contrastul dintre stilurile lor de viață diferite încep să iasă la suprafață.

Documentarul „Ghost Hunting” se vede la București

Documentarul „Ghost Hunting” (2017), premiat la Berlin și propus de Palestina pentru Premiile Oscar, va putea fi văzut la Festivalul Filmului Palestinian în prezența regizorului Raed Andoni. Ales în 2017 cel mai bun documentar din secțiunea Panorama a Festivalului de la Berlin și selectat în numeroase alte festivaluri de prestigiu, „Ghost Hunting” este al doilea film al lui Raed Andoni.

Pentru a se lupta cu demonii care îl bântuie în urma detenției, cineastul Raed Andoni adună un grup divers de foști prizonieri pentru a construi o replică a Al-Moskobiya, principalul centru de interogare israelian, unde a fost el însuși închis la vârsta de 18 ani. Astfel, pe baza amintirilor din detenție, ei reconstituie experiențele trăite și, în timp ce pereții celulelor se ridică, amintirile și emoțiile scapă de sub control.

Alte proiecții la Festivalul Filmului Palestinian

Un alt film din program este extrem de apreciatul „3000 Nights” (2015), debutul în lungmetrajul de ficțiune al regizoarei Mai Masri, prezentat la festivalurile de la Toronto, Londra, Busan sau Valladolid. Tot de la Festivalul de la Berlin vine și „Love, Theft and Other Entanglements” (2015), debutul regizorului Muayad Alayan.

La Festivalul Filmului Palestinian va fi proiectat și documentarul „Gaza Surf Club” (2016), prezentat la festivalul de la Toronto și la festivalul Max Ophuls, regizori fiind germanii Philip Gnadt și Mickey Yamine.

Programul oficial pentru Festivalul Filmului Palestinian

Luni, 26 noiembrie 2018, ora 19:00 – gala de deschidere și proiecția filmului „Wajjib” (2017, 96 de minute);

Marți, 27 noiembrie 2018, ora 18:00 – proiecția filmului „Gaza Surf Club” (2016, 87 de minute); ora 20:00 – proiecția filmului „3000 Nights” (2015, 103 minute);

Miercuri, 28 noiembrie 2018, ora 18:00 – proiecția filmului „Love, Theft and Other Entanglements” (2015, 90 de minute); ora 20:00 – gala de închidere și proiecția filmului „Ghost Hunting” (2017, 94 de minute);

Despre prima ediție din Festivalul Filmului Palestinian

Organizat de Centrul Cultural Palestinian Mahmoud Darwish în parteneriat cu Ministerul Culturii din Palestina și cu Ambasada Statului Palestina la București, Festivalul Filmului Palestinian își propune să ofere șansa publicului din România să vadă cele mai apreciate filme palestiniene recente și să îi cunoască pe cei mai importanți cineaști palestinieni.

Centrul Cultural Palestian Mahmoud Darwish este o organizație non-guvernamentală, neafiliată politic, care promovează cultura și valorile culturii palestiniene în spațiul public românesc, valori cu rădăcini străvechi și își propune să crească interesul publicului român pentru moștenirea culturală palestiniană prin organizarea mai multe proiecte și activități.

Parteneri sunt Brands International, El Unico, La Casa del Habano, S. T. Dupont, ISOPAN, AQUA Carpatica, Nespresso, Alexandrion Trading, Brave Events și Soral Concept. Hub-ul festivalului este J’ai Bistrot. Văzut de Radio Guerrilla.

Parteneri media sunt UTV, Music Channel, Agerpres, CineFAN.ro, Cinemagia.ro, Zile și Nopți, The Institute, Cineghid, Ziarul Metropolis, Munteanu, Raftul cu filme, MovieNews, IQads și Feeder.ro. Bilete vândute prin intermediul Eventbook.

Citește mai multe articole despre evenimente de film pe Raftul cu Filme. Urmărește, în același timp, pagina noastră de Facebook, canalul de YouTube și contul de Instagram.

Scrie un comentariu