Raftul cu filme

Festivalul de Film UrbanEye revine la Cluj-Napoca cu ediția a doua între 25 și 28 mai 2023

UrbanEye, festival de film,Cluj-Napoca, Cinema ARTA
Imagine via Cinema ARTA

După o ediție de succes petrecută în anul 2022, UrbanEye Film Festival, festival despre arhitectură, oraș și viață urbană, ajunge și în acest an la Cluj-Napoca, în perioada 25-28 mai 2023, unde va fi găzduit de Cinema ARTA.

Pornind de la tema ediției din acest an, și anume „Pentru cine sunt orașele?”, timp de patru zile publicul clujean este invitat să exploreze subiecte precum gentrificarea, dezvoltarea urbană și impactul turismului de masă asupra mediului și comunităților printr-o selecție de documentare internaționale premiate și de filme de arhivă, dezbateri alături de invitații festivalului, ateliere și tururi ghidate.

„Ne bucurăm să revenim și în acest an la Cluj-Napoca, unde publicul ne-a primit cu entuziasm încă de la prima ediție. Orașele se schimbă într-un ritm accelerat, iar ediția din acest an dorește a fi un moment de reflecție și un spațiu de discuție despre modurile în care aceste schimbări și transformări ale orașelor reflectă dinamicile sociale, economice și chiar politice și felul în care acestea se înscriu în direcțiile mai mult sau mai puțin globale”, a menționat Monica Sebestyen.

Festivalul se deschide, pe 25 mai 2023, cu proiecția documentarului „Cel mai bun oraș din lume”, un film care oferă o nouă perspectivă asupra orașului Copenhaga, oraș desemnat în ultimii doi ani drept cel mai potrivit oraș în care să locuiești, care însă, acum nici 30 de ani, era un oraș industrial ce se afla în pragul falimentului.

Alte filme interoghează noua situație urbană influențată de schimbările structurilor sociale, a stilului de viață, dar și de schimbările aduse de recenta pandemie, precum traiul pe cont propriu în orașele contemporane în „Locuind singuri” sau fenomenul turismului de masă explorat în documentarul „Trăind ca într-o carte poștală”. Filme precum „Luptând pentru Berlin” vorbesc despre o temă importantă a fiecărei ediții UrbanEye: nevoia de conservare a patrimoniului arhitectural recent, iar documentare precum „Butohouse” expun o poveste despre perseverență, speranță și de rezistență în fața transformărilor marilor orașe.

Programul de filme propune publicului și o incursiune inedită în Bucureștiul interbelic și socialist, martor al marilor transformări sociale și politice ale țării, printr-o selecție de scurtmetraje și documentare din Arhiva Națională de Filme, curatoriată de regizoarea Ana Szel și criticul de film Andrei Rus.

Programul este completat de o secțiune specială dedicată portretelor de artiști și arhitecți remarcabili, prin filme precum „Portrete: Ilja Skocek” sau „Escher: Călătorie în infinit” și „Povestea pereților”, un film în regia celebrului regizor Carlos Saura, în care veți întâlni figuri remarcabile precum Miquel Barcelo, primul artist contemporan încă în viață care și-a expus opera la Luvru, sau Suso 33, artist emblematic al lumii graffiti-ului și muralismului.

Nu lipsesc nici evenimentele conexe din program precum ateliere pentru cei mici, explorări urbane prin tururi ghidate și dezbateri cu invitații festivalului. Prețul unui abonament este de 70 de lei (preț întreg), 50 de lei (preț redus pentru elevi, studenți și seniori) și include toate proiecțiile din festival, iar a unui bilet de 20 de lei, respectiv 15 lei, la preț redus pentru elevi, studenți și seniori.

Programul poate fi consultat pe urbaneye.ro, iar biletele și abonamentele pot fi achiziționate din rețeaua Eventbook sau de la Cinema ARTA.

Alexandra Vlaicu

Pasionată de seriale, ca mai toate fetele, urmăresc tot ce apare nou pe platformele de streaming online din România. Am o afinitate aparte pentru Netflix, dar nici cu HBO GO nu îmi este rușine. Mare fană a serialului Friends, am un motan pe nume Joe și un iubit care îmi ține companie de fiecare dată când mă uit la ceva nou.

Scrie un comentariu