Raftul cu filme

Un nou serial documentar se difuzează pe History Channel: „Dosarele OZN desecretizate”

Dosarele OZN desecretizate
Imagine via Forbes / Dosarele OZN desecretizate

Postul de televiziune History Channel aduce, în exclusivitate, o nouă producție documentară pe micile ecrane din țara noastră. Serialul documentar se numește Dosarele OZN desecretizate și urmează să intre în grila de programe a postului de televiziune în ziua de miercuri, 11 noiembrie 2020, de la ora 21:00.

Serialul documentar Dosarele OZN desecretizate va dezvălui poveștile unora dintre cele mai controversate fenomene cu OZN-uri din toate timpurile, iar în același timp va prezenta și rapoarte guvernamentale recent desecretizate care le susțin existența, conform unui comunicat de presă emis de History Channel.

Producția numără un total de șase episoade, iar telespectatorii vor intra în culisele unora dintre cele mai misterioase cazuri cu OZN-uri, analizate alături de specialiști în domeniu. Noul serial documentar difuzat pe postul de televiziune History Channel este narat de către actorul american Brad Carter.

Documentarul de televiziune Dosarele OZN desecretizate explorează noi piste în cazul incidentului Roswell, când un obiect zburător neidentificat s-a prăbușit în apropierea localității Roswell din New Mexico, din Statele Unite ale Americii, în noaptea dintre 2 și 3 iulie 1947. Numeroase teorii ale conspirației spun că acest eveniment ar fi fost mușamalizat de organizațiile guvernamentale din SUA.

Mai mult decât atât, serialul documentar de televiziune tratează, în cele șase episoade, și o serie de întrebări legate de OZN-uri, dar și despre cum acest obiecte zburătoare neidentificate ar putea reprezenta o amenințare pentru aviația civilă din întreaga lume și cum reacționează piloții de avioane când le întâlnesc.

Echipa de experți investighează de ce fenomenele care implică obiecte zburătoare extraterestre au loc cu precădere în zonele din jurul instalațiilor nucleare, care sunt diferențele dintre formele OZN-urilor întâlnite până în prezent, dar și mărturii despre un misterios raid aerian petrecut pe cerul orașului Los Angeles.

Citește și alte articole despre documentare pe Raftul cu Filme sau urmărește-ne pe pagina de Facebook, pe canalul de YouTube și pe pagina de Instagram.

Scrie un comentariu