Raftul cu filme
Încă de când am urmărit „El club” (2015) și „Jackie” (2016) am rămas uimit de capacitățile regizorale de care dă dovadă Pablo Larrain, poate cel mai cunoscut regizor chilian. Odată cu vizionarea peliculei Neruda (2016) îți dai seama că Larrain nu face doar filme, ci creează o poveste de pe urma întâmplărilor petrecute în jurul său. Să abordezi teme precum abuzul minorilor (în „El club”), asasinarea președintelui John F. Kennedy (în „Jackie”) și îndepărtarea de la putere a lui Pablo Neruda (în lungmetrajul despre care vorbim) nu e o sarcină deloc ușoară.
La fel ca în „No” (2012), Pablo Larrain abordează tema politică și transformă o alăturare la Partidul Comunist a unui scriitor într-o urmărire atât de bine schițată și pusă la punct încât acțiunea te printre întru totul. Scenariul scris de Guillermo Calderon, care a mai colaborat și-n trecut cu Larrain, te trece de la un stil de viață grandios, de la burghezie, la un trai care nu mai contează pentru nimeni.
Pablo Neruda, a cărui scurtă biografie am urmărit-o, e împins de la spate să devină un fugar și să aibă o viață mizerabilă în timpul căutării libertății.
Înlăturat din Guvern și condamnat pentru simpatizarea Partidului Comunist, Pablo Neruda este dat în urmărire în întreg statul Chile și căutat pentru a fi omorât. Cu o acțiune plasată la finalul anilor 1940, regizorul Pablo Larrain mizează incredibil de mult pe cadrele întunecate și relativ lungi, cel puțin în prima jumătate a peliculei. Cea de-a doua jumătate pare ruptă însă dintr-un alt film și transformată într-o urmărire grandioasă prin mai toate colțurile țării.
Mutat din casa grandioasă pe care o avea, ajunge să fie ascuns între patru pereți de către prieteni și soție, iar mai apoi să părăsească țara, pentru ca într-un final să se refugieze în natură și să caute scăpare trecând munții călare, ajutat de călăuze. Cadrele iernatice și în armonie cu natura amintesc de acțiunea pusă foarte bine în scenă de regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu în „The Revenant” (2015).
Citește și: Cronică de documentar: „Țara moartă” (2017), de Radu Jude
Inspectorul Oscar Peluchonneau, jucat de Gael Garcia Bernal, este însărcinat cu găsirea și capturarea comunistului Pablo Neruda, personaj pus în scenă de actorul Luis Gnecco. Este interesant și plăcut să vezi că două caractere total diferite și aflate în opoziție, un fugar și-un urmăritor, transformă incredibil de mult scenariul și întregul film. Nu numai că nu reușești să realizezi cine este personajul principal, dar nici nu te poți hotărî pe cine să susții în urmărirea de-a șoarecele și pisica.
În încercarea sa de a scăpa din mâinile celor care vor să-l captureze, Neruda continuă să scrie și să-și susțină cauza prin poezii și scrisori. Însuși Pablo Picasso ajunge să-i țină partea lui Neruda și să-i citească poemele în fața sălilor pline. Deținuții trimiți în deșert ca urmare a capturării comuniștilor din orașele chiliene și aflați sub conducerea barbară a lui Pinochet recită într-un glas „I demand punishment!”. Muncitorii din fabrici nu scot o iotă și ascultă scrierile lui Neruda.
Însuși Peluchonneau, inspectorul aflat pe urmele fugarului, ajunge să-i citească poemele și să-i răsfoiască volumele. Rezemat de pereții casei și îmbrăcat lejer, Peluchonneau îi recită versurile și ajunge să înțeleagă că nu e altceva decât un caracter ficțional. O persoană parcă născută și crescută de Neruda, conturată și realizată după mofturile și gusturile poetului. O viață creată de-un scriitor, exact ca în pelicula lui Marc Forster, „Stranger Than Fiction” (2006).
În același timp, crezând că este fiul celui mai mare comisar chilian, mărețul Peluchonneau, deținător de statuie în sediul central, tânărul inspector pornește în căutarea lui Neruda prin toate colțurile naturii, aflându-se în urmăriri cu mașina, pe motocicletă, iar mai apoi pe cai prin ținuturi rar vizitat de om.
Ajuns în sălbăticie și încercând să treacă munții, Neruda înfruntă iarna aprigă și își crează iluzia că reușește să scape. Ajuns din urmă de inspector, el însăși socialist de clasă, dau amândoi drumul unui joc parcă desprins dintr-un escape room. Peluchoneeau caută faima și afirmarea în fața mai marilor care l-au pus pe urma proaspătului comunist, iar poetul, fugar mai nou, caută liniștea și libertatea de a scrie și inspira în continuare clasa muncitoare chiliană.
Cine devine urmăritorul și cine fugarul?
În concluzie, Neruda (2016) se prezintă ca un film magnific, briliant și impozant, cu un aspect fascinant al omului a cărui libertate se încearcă să fie îngrădită, iar scrierile sale lăsate fără urmă de apreciere. Mi-e greu să numesc alte pelicule biografice atât de grozave ca cea despre care vorbim acum, iar asta nu poate să se datoreze decât regizorului Pablo Larrain.
Căutați timp să vedeți acest lungmetraj. Raftul cu filme îl notează cu 9/10.
* Neruda (2016) este un film scris de Guillermo Calderon și regizat de Pablo Larrain. Pelicula intră în cinematografe începând cu 25 august și este distribuit de Independența Film
* Vizionat în avanpremieră la Cinema „Elvira Popesco” pe 23 august 2017
Scrie un comentariu