Un nou post de televiziune cu filme ar putea apărea pe piața media din România. Clever Business încearcă, pentru a doua oară, să lanseze proiectul Cinema Asia, un canal dedicat filmului asiatic, după ce Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a acordat o nouă șansă acestui concept.
Postul de televiziune Cinema Asia a mai deținut o licență în anul 2022, însă televiziunea nu a ajuns atunci să emită. Licența fusese obținută de Diplomatic Digital, compania care deține și televiziunea Cinemaraton. La aproximativ un an de la acordarea licenței, societatea a decis să renunțe la proiect.
De această dată, cererea depusă la CNA vine din partea Clever Business Transilvania, firmă care face parte din același grup media, Clever Group, alături de Diplomatic Digital.
Proiectul a fost susținut în fața CNA de către Adrian Bucă, directorul Cinemaraton, care a explicat intenția relansării:
„Am mai avut licența, dar am decis să o reluăm. Atunci a murit proiectul. Vom difuza filme asiatice”.
Solicitarea privind licența Cinema Asia a fost analizată în ședința CNA din 18 noiembrie 2025, însă votul final a fost amânat pentru 9 decembrie 2025, după ce CNA a cerut corectarea unor erori din documentația depusă.
Structura acționariatului Clever Business Transilvania
Clever Business Transilvania are o structură a acționariatului formată din Clever Media Network (25%), Adrian Tomșa (65%) și Maria Nicoară (10%). La rândul său, Clever Media Network este deținută de Adrian Tomșa (90%) și Maria Nicoară (10%).
Clever Business Transilvania operează posturile de televiziune Prima TV, Prima TV Moldova, Prima History, Prima World și Nostalgia TV.
Ce filme se vor vedea la TV?
Cinema Asia va fi un canal tematic dedicat producțiilor cinematografice și serialelor asiatice, cu accent pe filme din Coreea de Sud, Japonia, China, Hong Kong, Thailanda și alte piețe importante din regiune.
Grila este construită în jurul filmelor de acțiune, dramelor, thrillerelor și producțiilor de artă recunoscute internațional, multe dintre ele premiate sau apreciate la festivaluri.
Cinema Asia HD va oferi aceeași grilă de programe, însă într-o calitate superioară a imaginii, adaptată standardelor actuale.


