Raftul cu filme

Primele zece locuri din box office-ul românesc în săptămâna 21-27 august 2017

box, box office, box office românia

Platforma Raftul cu Filme îți prezintă toate detaliile pe care trebuie să le cunoști cu privire la primele zece locuri din box office-ul din România. Discutăm despre producțiile noi intrate în cinematografe, despre numărul de bilete vândute, dar și despre încasările totale pe care cele mai cunoscute pelicule le înregistrează în țara noastră. Săptămâna aceasta vorbim despre ceea ce s-a întâmplat în box office în perioada 21-27 august 2017.

Podiumul acestei săptămâni este ocupat de trei filme care au reușit să atragă, în total, aproape 58.000 de spectatori în sălile cinematografelor din întreaga Românie, cel mai înalt loc fiind adjudecat detașat de American Made. Locurile al doilea și al treilea au fost luate în primire de peliculele The Nut Job 2: Nutty by Nature și Annabelle: Creation, ambele cu cifre bune la încasări și spectatori.

Să vedem cum arată topul pentru 21-27 august 2017:

Nr.FilmSăpt.ÎncasăriSpectatori
1.American Made1659.862,0231.495
2.The Nut Job 2: Nutty by Nature1256.924,6313.346
3.Annabelle: Creation2255.706,8513.120
4.The Emoji Movie3162.436,008.314
5.The Dark Tower4114.279,005.601
6.Atomic Blonde4101.335,844.803
7.War for the Planet of the Apes769.653,002.946
8.Dunkirk660.189,302.834
9.Despicable Me 3953.338,122.678
10.Fun Mom Dinner247.587,502.398

American Made, intrat în cinematografe pe 25 august și distribuit de Ro Image 2000, a adunat peste 31.000 de spectatori în sălile de cinema din întreaga Românie. Cu 71 de ecranizări în trei zile, pelicula lui Doug Liman a încasat din vânzarea biletelor 659.862 de lei.

The Nut Job 2: Nutty by Nature, intrat și acesta pe 25 august în sălile de cinema, s-a descurcat foarte bine în cele trei zile de ecranizări, fiind proiectat de 65 de ori în întreaga țară. Cu bilete vândute în valoare de 256.924 și peste 13.000 de spectatori, lungmetrajul de animație ocupă locul secund în box office-ul românesc.

Locul al treilea și ultimul al podiumului îi revine filmului de groază Annabelle: Creation, care pare că reușește să se mențină printre cele mai profitabile filme de acest gen în România după o primă săptămână petrecută pe poziția întâia. Cu 13.120 de persoane în sălile de cinema și 60 de ecranizări, partea a doua din Annabelle a încasat din vânzarea biletelor 255.706 de lei.

The Emoji Movie coboară o poziție și ocupă locul al patrulea în box office în cea de-a treia săptămână de proiecții în România. Cu 55 de ecranizări și peste 8.300 de oameni în sălile de cinema, animația a încasat 162.436 de lei. Locul al cincilea îi revine peliculei The Dark Tower, care coboară și ea o poziție în clasament după o lună de stat în cinema. Puțin peste 5.600 de persoane au cumpărat bilete pentru a vedea filmul în care apare Matthew McConaughey, plătind 114.279 de lei.

Atomic Blonde coboară două poziții în box office și se agață de locul al șaselea în a patra săptămână de proiecții. Cu 43 de ecranizări în România și peste 4.800 de persoane în sălile de cinema, încasează modesta sumă de 101.335 de lei. Pe poziția a șaptea coboară War for the Planet of the Apes, care numără acum șapte săptămâni de prezență în cinematografe. Cu 2.946 de oameni plătitori de bilete, lungmetrajul lui Matt Reeves încasează doar 69.653 de lei.

Ultimele trei poziții ale clasamentului revin peliculelor Dunkirk, Despicable Me 3 și Fun Mom Dinner, care împreună n-au reușit să adune nici 10.000 de spectatori. Dunkirk se poziționează pe locul al optulea cu încasări în valoare de 60.189 de lei, în timp ce Despicable Me 3 se îndreaptă ușor, ușor spre ieșirea din primele zece locuri cu doar 53.338 de lei încasați în a noua săptămână de prezență în cinematografe.

Primele zece locuri ale box office-ului românesc din săptămâna 21-27 august 2017 sunt închise de comedia Fun Mom Dinner, care a atras în aceste șapte zile puțin peste 2.000 de spectatori în sălile de cinemat și a încasat 47.587 de lei din vânzarea biletelor.

* date preluate de pe Cinemagia și prelucrate de Raftul cu Filme în scop informațional. Recomandăm experiența trăită în sălile de cinema.

Scrie un comentariu

Abonare la newsletter