Raftul cu filme

Bucharest Dance Film Festival: 5 scurtmetraje preferate alese din competiția oficială

bucharest dance film festival, BIDFF 2017, scurtmetraje preferate
Imagine © Raftul cu Filme

Zilele acestea în capitală se desfășoară cea de-a treia ediție a Bucharest International Dance Film Festival (detalii și program), poate unul dintre cele mai îndrăznețe festivaluri de film din București dacă este să ne gândim la tema abordată. Anul acesta am luat parte la competiția oficială și am ales cinci scurtmetraje preferate pe care să le prezentăm și despre care să vă vorbim.

Nu a fost ușor să alegem dintre cele 20 de scurtmetraje realizate în 14 țări de pe glob, care la rândul lor au fost alese de organizatorii festivalului din circa 300 de înscrieri. Însă le-am vizionat pe toate, am dezbătut și am hotărât care sunt cele cinci scurtmetraje preferate de unul dintre redactorii platformei Raftul cu Filme.

Iată top cinci scurtmetraje proiectate la BIDFF 2017:

Locul 5. 2-28 (2016, regia Florent Schwartz)

O abordare conceptuală inteligentă a efectelor cutremurătoare pe care le-a avut instaurarea cultului personalității generalului Chang asupra taiwanezilor după Al Doilea Război Mondial, conducând la o schizofrenie politică pe care Taiwanul trebuie să o înfrunte și astăzi. Un scurtmetraj de cinci minute și un pic care te prinde de la început și până la final.

Locul 4. Univers (2016, regia Smail Kanoute)

Patru artiști funcționează ca forțe în univers, creând și distrugând în același timp, într-un dialog intens, care trasează și modelează o lume a confluențelor. Un scurtmetraj de trei minute și un pic care te face să fii atent în primul rând prin coloana sonoră și mai apoi prin cadrele întunecate, dar atât de bine definite.

Locul 3. Ballata dell’ Ipocondria (2016, regia Hilde Grella)

Într-un laborator suprarealist cineva încearcă să izoleze virusul iubirii, care a infectat într-un mod ireparabil muzicianul și ar putea contamina întreaga umanitate. Un scurtmetraj de șase minute și un pic care te face să te întrebi dacă ceea ce vezi pe ecran este pe bune. O peliculă energică, nerăbdătoare să arate cât mai multe și incredibil de interesantă mai ales prin coloana sonoră și editare.

Locul 2. Mourning (2015, regia Reka Szabo)

Artiști fantomă ajung la o ceremonie de înmormântare unde își iau la revedere de la cei care au decedat prin spectacole absurde, într-o poveste science-fiction de inimă rea cu turnuri comice. Un scurtmetraj de aproape zece minute care nu are cum să nu te impresioneze prin sinistru și cadrele întunecate. Cu o nuanță de umor foarte bine conturată și o imagine impecabilă.

Locul 1. In the Heart of Vivianne Gauthier (2017, regia Marie-Claude Fournier)

Puternică, disciplinată și unică, Vivianne Gauthier este o coregrafă și profesoară care și-a luat viața în propriile mâini, devenind o figură emblematică în cultura din Haiti. Documentarul de 12 minute impresionează în primă fază prin personajul de 99 de ani care încă mai predă dans în comunitatea din care face parte, iar mai apoi prin realizare, prin poveste și prin scenariu.

Alte scurtmetraje văzute la BIDFF 2017:

În afară de cele cinci scurtmetraje preferate și discutate adineauri, la Bucharest International Dance Film Festival au mai rulat alte 15 producții în competiția oficială, fapt pentru care ar fi păcat să nu le amintim măcar. Toate cele 20 de pelicule de scurtmetraj concurează pentru cele trei premii oferite de organizatori.

Au rulat, pe rând, scurtmetrajele: „The Line” (2015, regia Adrien Ouaki), „To the Ends of the Fingertips” (2016, regia Roswitha Chesher), „Dancing with your Dreams” (2016, regia Gustavo Neves), „Send Me a Bigger Butterfly” (2017, regia Rain Kencana) și „I could have” (2017, regia Anna Galinova).

Lista a continuat cu „System Suicide” (2015, regia Zlva Petric și Kristina Aleksova), „Chasser” (2016, regia Mon Cher Ho), „Wild” (2017, regia Adrien Ouaki), „Freedom” (2015, regia Yoav Gertner), „Sotto” (2016, regia Ina Ferlan), „Solus” (2017, regia Simone Wierod), „Pilgrimage” (2017, regia Marlene Millar), „We No Longer Wait for the Barbarians” (2016, regia Alain El Sakhawi), „Wrongheaded” (2016, regia Mary Wycherley) și „Cold” (2017, regia Sven Niemeyer).

Scrie un comentariu