Raftul cu filme

Postul de televiziune AXN HD a fost inclus în grila operatorului de cablu UPC

AXN HD
Imagine creată de Raftul cu Filme

Începând cu ziua de 11 iunie 2019, postul de televiziune AXN HD a fost inclus în grila de programe a operatorului de cablu UPC România. Postul AXN HD poate fi găsit pe poziția 113 în grila UPC și va transmite același feed precum versiunea SD a canalului de televiziune. Reprezentanți ai stației TV menționează, printr-un comunicat de presă, că versiunea HD va fi disponibilă tuturor clienților UPC.

AXN HD este o televiziune de top de filme şi seriale, care oferă publicului conținut energic cu un mix perfect de acțiune, intrigi și portrete de personaje bine conturate. Serialele AXN originale (Absența, Polițiști fără frontiere, Hannibal), dar și cele mai noi sezoane ale producțiilor americane de succes (Cei bravi, Grimm, Sherlock Holmes și Dr. Watson, Negociatorii, NCIS) se bucură de multe aprecieri.

Seriale originale precum „Absența”, „Carter” sau „Hannibal”, producții preferate de devoratorii de seriale de acțiune, dar și filme care au stabilit recorduri de box office, cu toate formează universul AXN HD, postul de televiziune străină de seriale și filme, parte a trustului internațional Sony Pictures Television.

În vara anului 2019, pe AXN HD continuă jocurile politice din serialele „Doamna Ministru” și „Designated Survivor”, iar misiunile trupelor speciale „SWAT” și “SEAL” din sezonul al doilea se vor intensifica. În același timp, salvarea omenirii continuă să stea în mâinile unui tânăr pasionat de jocuri pe calculator, în serialul „Omul din viitor”, care va continua cu sezonul al doilea începând cu data de 12 iulie 2019.

Sezonul al nouălea din serialul „Psihologia crimei” va aduce noi criminali de prins pentru Adele Delettre și inspectorul Rocher, începând cu data de 13 iunie 2019, iar thrillerul provocator „Start-Up”, care urmărește un război tehnologic izbucnit deodată cu lansarea GenCoin, o idee potențial revoluționară pentru o monedă digitală care nu este reglementată, va continua cu episoade noi în fiecare marți.

Citește mai multe articole despre posturile TV pe Raftul cu Filme. Urmărește pagina noastră de Facebook, canalul oficial de YouTube și contul de Instagram.

Scrie un comentariu

Abonare la newsletter