Raftul cu filme

Audiențe TV. TVR 2, pe patru pe național cu „The Light at the Edge of the World” (1971)

kirk douglas, filme la tv, telecomanda, tv, filme, recomandari de filme
Imagine via baguete.com.br

Postul de televiziune TVR 2 produce surpriza acestei săptămâni la nivel de audiențe TV, fiind clasat pe locul al patrulea la nivel național vineri seară, 22 septembrie, cu filmul „The Light at the Edge of the World” din anul 1971 și cu celebrul actor american Kirk Douglas în rolul principal. Pe publicul comercial, în intervalul 21:05 și 23:05, canalul TVR 2 a reușit o clasare pe poziția a cincea.

La nivel NAȚIONAL, vineri seară, în intervalul 21:05 și 23:10, bătălia pentru primele locuri s-a dat între Pro TV, Antena 1 și Kanal D. Formatul Vocea României de pe Pro TV s-a confruntat cu show-ul X Factor de pe Antena 1, fiind urmărit de o medie pe minut de 1,6 milioane de persoane, în timp ce media pentru Antena 1 a fost de 1,1 milioane de persoane.

Kanal D a prins locul al treilea la nivel național cu serialul turcesc „Patria mea ești tu”, difuzat între 20:00 și 23:00. Locul al patrulea revine canalului TVR 2 cu pelicula cu Kirk Douglas în rolul principal, cu o medie de 330.000 de persoane, în timp ce locul al cincilea a fost ocupat de România TV cu emisiunea „Ediție specială”, cu o medie de 302.000 de persoane.

 PostPersoaneRating (%)
1.Pro TV1.590.0008.8
2.Antena 11.116.0006.2
3.Kanal D922.0005.1
4.TVR 2329.0004.3
5.România TV302.0004.0

În mediul URBAN postul TVR 2 nu a prins niciuna din primele cinci poziții, acestea fiind ocupate de Pro TV, cu o medie de aproape 900.000 de persoane pe minut, Antena 1, cu puțin peste 540.000 de persoane, și Kanal D, cu aproape 510.000 de persoane. Ultimele două locuri din top cinci au revenit canalelor România TV, cu 180.000 de persoane media pe minut, și Antena 3, cu 170.000 de persoane, cu emisiunea „Exces de putere”, cu Oana Stancu și Adrian Ursu.

 PostPersoaneRating (%)
1.Pro TV894.0009.2
2.Antena 1542.0005.6
3.Kanal D509.0005.2
4.România TV178.0001.8
5.Antena 3171.0001.8

Pe publicul COMERCIAL postul TVR 2 revine în primele cinci canale de televiziune, ocupând locul al cincilea, cu o medie de 40.000 de persoane. Primul loc, ocupat de Pro TV, cu o medie de 480.000, a avut un rating de 10.6, în timp ce Antena 1 a reușit un 6.7 cu o medie de 300.000 de persoane.

Kanal D rămâne pe poziția a treia și pe comercial cu o medie de 145.000 de persoane, în timp ce Prima TV urcă pe a patra poziție cu o medie de aproape 60.000 de persoane cu filmul românesc „B.D. în acțiune” din anul 1970.

 PostPersoaneRating
1.Pro TV480.00010.6
2.Antena 1301.0006.7
3. Kanal D145.0003.2
4.Prima TV59.0001.3
5.TVR 240.0000.9

Informații via Kantar Media, copyright ARMA, prelucrate de Pagina de Media.

* mai multe detalii despre filmul cu Kirk Douglas pe IMDb
* citește mai multe articole despre audiențele TV pe Raftul cu Filme

Scrie un comentariu

Abonare la newsletter