Raftul cu filme

Cronică de film: „A man called Ove” (2015), de Hannes Holm

a man called ove
Imagine via musicboxfilms.com

A man called Ove (2015), regizat de Hannes Holm, a fost aproape să ia Oscarul pentru cel mai bun film străin al anului 2017, fiind întrecut doar de The Salesman (2016) și Toni Erdmann (2016). A man called Ove (2015) este despre dorința de a muri în timpul dorinței de a trăi. Iar actorul principal, suedezul Rolf Lassgard, se potrivește perfect rolului de bătrân morocănos, foarte rar prietenos cu vecinii și cunoscuții, fost administrator al unui complex privat de locuințe.

Dat afară de la locul de muncă, aceea de inspector al unei uzine de căi ferate, bătrânului Ove nu îi mai rămâne decât să devină și mai aprig în căutarea și găsirea greșelilor făcute de rezidenții cartierului privat de locuințe. În același timp, Ove îi promite soției sale decedate că se va reîntâlni cât de curând cu ea, fapt pentru care caută o modalitate de a se sinucide. Căutarea morții ajunge să-l ducă pe Ove în punctul în care se împrietenește cu familia din vecini, proaspăt mutată.

a man called ove
imagine via musicboxfilms.com

Rămas fără soție și fără locul de muncă, Ove ajunge să descopere fericirea și motivele de a trăi cu ajutorul femeii din vecini, care ajunge să îl treacă pe bătrânul morocănos prin tabieturile vieții, precum cafeaua de dimineață, condusul și creșterea copiilor. Încet, zâmbetele încep să apară pe chipul lui Ove, iar viața i se schimbă în bine, ajungând să nu își mai dorească moartea atât de puternic.

Însă, așa cum viața bate filmul, Ove ajunge să fie învins de propria soartă, ajungând să moară de inimă în vremurile în care vecinii ajung să-l cunoască dincolo de aparențe și să realizeze că există un suflet cald în spatele unor aparențe reci. A man called Ove (2015) este un film care te mișcă și care te trece prin secvențe de o comedie incredibilă, prin cadre de o tristețe până la lacrimi și scene de o inspirație mișcătoare.

a man called ove
imagine via musicboxfilms.com

Este o dramă care nu are cum să nu îți nască sentimente în timpul vizionării. Cu toate că nu a jucat în alte filme sonore, actorul principal (n.r. Rolf Lassgard) face un rol memorabil aș spune, care merită aplauzele primite atunci când filmul a fost desemnat câștigător al diverselor festivaluri de film. A man called Ove (2015) se întinde pe parcursul a aproape 2 ore, fiind câștigător al 13 premii și nominalizat de 20 de ori, primind inclusiv trei nominalizări la Oscarurile din anul 2017.

Află mai multe detalii despre A man called Ove (2015) de pe IMDb.

Scrie un comentariu