Interviu cu Robert Drogatu’. Tot ce trebuie să știi despre trecutul, viața și cariera artistului

Blogul nostru pornește seria de interviuri cu tentă cinematografică, în cadrul cărora vom avea invitați cel puțin interesanți din mai multe sfere sociale. Stăm de vorbă cu artiști de rap și hip-hop din România, cu profesori și artiști de folk, cu persoane cunoscute în mediul online, dar și cu actori, regizori și oameni de teatru. Vom sta de vorbă cu persoane din firmele de publicitate, cu jurnaliști și oameni de presă, cu studenți și oameni din sfera politică pentru a afla care le sunt filmele preferate, la ce se uită la televizor și dacă merg la cinema.

Pe lângă aceste detalii și multe altele, vom încerca să îi cunoaștem pe fiecare în parte, să le aflăm trecutul, cum își petreceau copilăria și cum le-a fost viața, dar și cariera în domeniul ales. Primul episod al interviurilor realizate de platforma Raftul cu Filme îl are ca invitat pe artistul de hip-hop Robert DRG, cunoscut mai mult ca Robert Drogatu’, care face parte din Secțiunea Sălăjan.

Robert Drogatu’ ne-a primit în casa lui și ne-a răspuns la toate întrebările preț de o oră, fapt pentru care a ieșit poate unul dintre cele mai lungi interviuri scrise cu un artist care face hip-hop românesc. Am vorbit despre muzică și filme, perioada de închisoare și dependența de droguri și alcool, despre religie și cartierul Sălăjan.

Hai să vedem cine este Robert Drogatu’.

Robert Drogatu’: Salut! Robert Drogatu’ face parte din Secțiunea Sălăjan și din fostul Haarp Cord, o mare familie care face muzică de cartier. Facem totul din plăcere, nu?

În 1996 ai avut probleme cu drogurile. Cum ai ajuns la ele?

Robert Drogatu’: Da, în 1996 am început cu drogurile, iar în 1999 am fost închis până în 2004, am băgat patru ani și șapte luni din șase ani pentru trafic și consum de heroină. Am ajuns la droguri din curiozitate, sincer! Vedeam pe la mama și pe la mătușă-mea, nu știam ce sunt, simțeam mirosuri din alea urâte și cum nu știam ce sunt am vrut să-mi confirm. Așa am început. Așa m-am luat de droguri.

Erau consumatoare înrăite?

Robert Drogatu’: Da, au fost primele din România cred, sau cel puțin din București. Consumau heroină la țigară. După aia, după mult timp, a urmat heroina la venă. Au fost și ele închise, mama a făcut prima oară un an și jumătate de pușcărie, a doua oară a făcut 11 ani. Mătușă-mea la fel, prima oară a făcut zece luni, iar a doua oară tot 11 ani pentru mizeriile alea. Au fost închise pentru trafic, consumul nu prea se mai condamna în timpul ăla.

Era trafic în familie de fapt?

Robert Drogatu’: Da, da! Așa a început, așa s-a terminat. Rupea toată lumea droguri în perioada aia. Era la început și nimeni nu știa repercusiunile, că o să fie rău, ce o să ți se întâmple, cum ajungi de la droguri. Era la început și era o fiță pe atunci. Când au apărut prima oară drogurile în 1993, în Regie era 15.000 de lei un plic. Era ieftin de tot. După aia s-a făcut 150.000 de lei, apoi 250.000 de lei, pe urmă 500.000 de lei. Cei care traficau așteptau să devină oamenii dependenți.

Te-au dus la dependență drogurile?

Robert Drogatu’: Da, clar! Am băgat din ’96 până m-au arestat în ’99. În anul ’97 am început să bag la seringă. Ajunsesem rău de tot! Păi dacă aveam o înălțime de 1,83 metri și eu cântăream 54 de kile! Eram somalez din ăla, știi ce zic? M-am eliberat în 2004, în aprilie, iar după patru ani și șapte luni de pușcărie am ieșit cu 82 de kile. De atunci nu am mai pus gura pe ele.

În închisoare ai consumat?

Robert Drogatu’: Am tras de două ori la început și atât. Se găseau droguri în închisoare mai bine ca acum. Dar îmi venise mintea la cap! Am și fost transferat în alte penitenciare, iar în altele nu prea se găseau, doar la Jilava ce erau. M-a arestat Capitala prima dată și m-au dus la spital pe Jilava că eram în sevraj. După aia m-au adus înapoi pe Capitală. Pe urmă am stat în Jilava un an și opt luni. Apoi au urmat penitenciarele Aiud, Valea Seacă, Rahova, Balta Albă, mai multe. Am umblat să treacă timpul că înnebunești într-o cameră ani de zile și nu este ok. Ajungi să le cunoști minciunile la toți, să îți dai seama cum sunt ei de fapt.

Erați doar doi în celulă?

Robert Drogatu’: Nu a existat așa ceva! Stăteai doi la izolare dacă aveai noroc. Sau ăia închiși pe viață. Stăteam într-o cameră de 20 de persoane vreo 40, 50 de inși, dormeam câte doi sau trei în pat că nu aveai altfel cum. Acum e altfel, fiecare are patul lui. Păi înainte erau păduchi și ploșnițe, nu aveai voie cu haine de acasă. Gardienii erau mai de blat atunci. Puteai să bagi. Păi cine băga drogurile? Gardienii! Băgau telefoane, bani, orice. Acum le e frică.

Ce ai făcut după ce ai ieșit?

Robert Drogatu’: M-am apucat de băutură. Eu care nu beam deloc înainte. Nu am mai pus gura de atunci pe ele (n.r. pe droguri), numai șprițuri, șprițuri și prin 2007 am fumat și eu iarbă. De atunci am ars-o doi, trei ani pe iarbă, am făcut pauză și au apărut legalele. Și am început să bag legale. Erau magazine în toată țara asta de legale. Noi, în cartier, aveam unul la Sălăjan, unul vis-a-vis de Billa, unul la Circa 13. Mai era unul în Vitan.

Consuma lumea?

Robert Drogatu’: Pf, toată lumea! Nu mai era altceva. Traficanții de cocaină nu mai vindeau cocaină. Erau legale, știi? Lua toată lumea. Vedeam copii de 12 sau 13 ani că își cumpărau și fumau prostiile astea. E trist să bagi legale. La început e tare, dar când nu dormi câte cinci, șase zile, ajungi boschet, slăbești câte cinci kile în două zile de tras, te ia paranoia, depresia, e nasol. Un tovarăș de-al meu a băgat mâna în buzunar să fure 5 lei la Sălăjan în intersecție că nu mai avea să tragă. Erai un nenorocit! Nu mai țineai cont de familie, de nimic, erai pentru droguri și atât.

Ai făcut lucruri nasoale pentru ele?

Robert Drogatu’: Ohoo! Tâlhării, de toate. Numai ca să ai bani de ele. În 2011 am reușit să mă las. M-a luat o paranoia mare și mă vedeau tovarășii mei. Ce făceam? Săpan în jurul unui copac, scormoneam în pământ, aveam eu impresia că acolo sunt droguri puse de cineva și m-au filmat vreo două ore așa. Până au venit la mine și mi-au zis „bă, în p**a mea, stai de două ore și scormonești” și am realizat și am pus stop că nu se mai poate.

Nu e greu să te lași de legale?

Robert Drogatu’: Bă, nu era ca la heroină cu rău fizic, știi? Psihice! E greu, păi alea te mănâncă, mai bine scapi într-o săptămână de dureri de la heroină decât psihic așa, să stai numai cu gândul la ele. Prima dată când m-am lăsat de droguri m-am lăsat la pușcărie, îți dai seama! Cred că dacă nu cădeam la pușcărie eram mort acum! Nu cred că mă lăsam niciodată.

De câte ori ai făcut pușcărie?

Robert Drogatu’: De vreo șapte sau opt ori. Prima condamnare a fost pentru droguri, apoi pentru lucruri mai mici, furturi. Acum, ultima oară, a fost pentru înșelăciune și uz de fals cu bănci. Mi-am luat un an și opt luni pentru că am luat bani de la bănci cu acte nașpa și m-au condamnat pentru 100 de milioane de lei. Iar ăștia din Parlament fură miliarde și le dă cu suspendare.

Cum ai început să faci muzică?

Robert Drogatu’: Cu muzica m-am apucat când mi-am făcut studio. Pistol cânta de dinainte cu Dinte. Mai veneau pe acolo și am zis hai să vedem cum e, la mișto așa. Și am ajuns să rămân în brigadă cu Pistol și cu Piratu’. Pe urmă Piratu’ a plecat prin Brazilia și l-am luat pe Dinte cu noi. Am făcut Secțiunea Sălăjan în 2010, undeva pe acolo. De când e primul nostru clip pentru piesa „Exact”.

Cum a mers cu muzica la început?

Robert Drogatu’: Bă, nu a mers bine niciodată pentru noi cel puțin. Ca bani mă refer. Era bine când mergeam cu Sișu sau Cedry2k prin concerte și îi dublam. Atunci era ok, era alt nivel, îți dai seama. La noi, la concerte, aveam 30 de oameni, 50 de oameni. Dar am continuat pentru că îmi plăcea și îmi place. Te plimbi prin țară, vezi țara, cunoști oameni noi. Sișu m-a luat prima oară pe scenă și apoi am urcat cu Cedry2k. Ei m-au sprijinit și mi-au schimbat cumva viața. Că datorită lor m-am lăsat de legale. Mi-au zis „gata, de acuma mergi cu noi în concerte”. Și Dragonu’ la fel.

Ce îți rămâne plăcut după cariera din muzică?

Robert Drogatu’: Sper că ce am făcut până acum în muzică să fi ajutat. Uite, de exemplu, eram cu Cedry2k la Bacău și era o fată care zicea că a băgat legale și a venit la noi după ce am cântat să ne spună „vă mulțumesc din suflet, muzica voastră m-a făcut să mă las de legale”. Sper să fi fost așa cum a zis ea. Îți dai seama, dacă schimbi câte unul tot e bine.

Care e mesajul pe care îl transmiți prin muzică?

Robert Drogatu’: Eu transmit trăirile mele și ce am făcut. Eu cânt ceea ce am trăit și cred că așa ar trebui să facă fiecare MC din România cel puțin pe partea de hip-hop underground. Că pe comercială e deja despre iubire, țâțe și buci. Pentru mine, ca viewuri de YouTube, cea mai bună colaborare muzicală a fost HolyGuns, are două milioane și ceva de vizualizări. Dar mai toate colaborările de până acum au fost tari. Nu am trăit chestii urâte cu muzica! La Romanian Music Awards am cântat la 30.000 de oameni, a fost tare. Acum, pe 23 aprilie, am fost la sala de box de la ProRAPID, am cântat acolo cu Sișu și Dinte.

Cum de nu ai scos un album după șapte ani de muzică?

Robert Drogatu’: Sincer, nu știu! Material avem, cred că sunt vreo nouă piese trase la studio, dar nu îmi arde de lansări pentru că știu că nu o să meargă în țară, ai înțeles? Îți vin 20 de oameni. Tu bagi benzină de la tine, mai ai cheltuieli, iar ca bani nu se merită. Dacă aș avea bani, crede-mă că aș face numai pe gratis concerte!

Te-a ajutat muzica și munca să te realizezi?

Robert Drogatu’: Muzica și munca nu prea! Sunt salariile mici, plus că eu nu prea am școală. Am făcute doar cinci clase, plus că am condamnări și e greu! Cum am avut problema cu băncile nu pot să îmi fac card de credit, nu pot să îmi fac carte de muncă, nu pot să fac nimic că îmi iau ăștia banii! De asta plec în afară la muncă. Sper să fac ceva pe acolo!

Dar nu m-am dus la școală pentru că avea familia mea bani mulți și nici nu îmi plăcea, că oricum nu îmi lipsea nimic. Păi eu am fost un nenorocit din clasa întâia și stăteam mai toată ziua prin IOR. Dar nu eram prost la școală, dar nu am făcut mai mult de cinci din cauza absențelor. Păi eu nu mă duceam decât la careu, când se începea, că în rest nu mă duceam tot anul la școală. Dacă nu am școală nu înseamnă că sunt prost.

Spui că pleci în străinătate la muncă. Cum o să faci cu muzica?

Robert Drogatu’: Are Pistol acolo tot ce trebuie, are studio. O să lucrăm de acolo, plus că e altceva să o facem împreună. Dar nu o să o facem pentru bani, o să o facem pentru internet. Că oricum în concerte nu o să mai am cum să plec. Legat de planuri pe partea de muzică, am înțeles că și Pistol are vreo șapte sau opt piese gata. La un șpriț o să mai am chef și eu să înregistrez, să trag o piesă. În rest, vreau să strâng bani și să îmi fac o casă, că imediat fac 40 de ani și încă stau în chirie.

Ce muzică asculți de obicei?

Robert Drogatu’: Bă, de toate! În ultimul timp nu prea mai ascult rap. Acum sunt cu muzica aia veche din anii ’80, anii ’90. Îmi place mult Kelly Family, Sandra, Enigma, sunt o grămadă pe care îi prefer. Uite, când lucram în Franța, ascultam mult rap francez și mi-a rămas drag așa. Îmi place mult, mi se pare mai natural ca rapul american. Chiar dacă e 2Pac acolo.

Ziceai într-un interviu din 2013 că muzica și dependența de droguri te-au dus la religie.

Robert Drogatu’: Mă întorsesem, dar m-am pierdut acum. Bine, nu m-am pierdut cu adevărat, dar nu îmi mai arde să mă duc la biserică. Înainte mergeam pe la mănăstiri, prin pelerinaje, așa simțeam eu că trebuie să fac. Așa am cunoscut niște oameni foarte interesanți. Nu stau să povestesc despre asta pentru că nu e bine și nu am voie să vorbesc despre asta, dar am aflat lucruri care pe mine m-au șocat. Dar lumea dacă vrea poate să încerce, nu trebuie să le spun eu, că nu pierde nimic.

Sunt niște ascultări, sunt niște chestii pe care nu poți să le spui oricând pentru că te ia lumea în râs. Păi spun unii că „băi, nebunule, te duci la ăia să îți ia banii”. Păi, băi nebunule, uite că la Petru Vodă se ține o slujbă de la 03:00 noaptea cu preoți la 80 sau 90 de ani care de abia se mișcă. Se trezesc noaptea și vin cu acatiste atâta teancul și se roagă pentru tine câte trei, patru ore pentru un leu sau cinci lei pe care îi lași tu. Ce bani dai? Dar când dai 60 de lei pe un gram de iarbă cum e? Nu mai zic nimic!

Din perspectiva ta religia nu este pentru bani, să înțeleg.

Robert Drogatu’: Nu e pentru bani, cel puțin la noi la ortodocși. Dar trebuie să dai acolo ceva. Uite, sunt mănăstiri în țară care nu primesc bani, dar le duci niște ulei, niște făină. Și te ajută cu sfaturi. Câți drogați nu s-au lăsat de prostii pe la mănăstiri? Oameni cu depresii, oameni bolnavi care au fost vindecați, care au stat cu călugării zi de zi pe nimic, pe gratis. Cel puțin pe plan spiritual religia m-a ajutat mult. Înainte eram un nenorocit, un nemernic, dar am început să gândesc altfel, să am alt caracter.

Care e povestea cu tatuajele pe care le ai pe corp?

Robert Drogatu’: Aici (n.r. arată spre gamba piciorului drept) mi-am făcut primul tatuaj, o șopârlă pe care am făcut-o în 1995, pe când eram drogat de heroină la un tovarăș din cartier. Înainte se făceau tatuajele cu coardă de chitară, cu motoraș și i-am zis „ia fă-mi și mie unul”, dar am acoperit-o săptămâna trecută. Apoi a devenit un fel de dependență toată treaba asta cu tatuajele.

Al doilea tatuaj l-am avut aici (n.r. pe umărul stâng), aveam tatuat semnul de la Wu-Tang Clan, dar l-am astupat. Începuse Wu-Tang-ul pe atunci și era boala mea. Încet, încet mi-am dorit să am cât mai multe și mai frumoase! Parcă te fac să arăți altfel, să arăți mai impunător, îți dă altă postură. Iar acum îmi plac femeile tatuate, mă atrag, parcă au ceva.

Ce tatuaje ai pe tine?

Robert Drogatu’: Am o grămadă! Îl am pe Anubis, pe Ra, pe părintele Arsenie Boca, 2Pac, niște pistoale pe undeva, drapelul României, o gheișă. Ceva să mă umplu acolo, știi?

De ce ți l-ai tatuat pe 2Pac? Bănuiesc că el e.

Robert Drogatu’: Fii atent, după ce m-am eliberat în aprilie 2004, în iunie m-am angajat la o spălătorie. Iar când am venit acasă cu mătușă-mea, avea albumul lui 50 Cent, „Get Rich or Die Tryin’”, care are piesa „In Da Club”, și al lui 2Pac, „All Eyez on Me”. Aveam un CD Player din ăla vechi și stăteam la spălătorie, ascultam albumele astea. După aia am înțeles cine era băiatul și începusem să învăț și engleză ca lumea. Am înțeles ce zicea 2Pac în piesele lui și m-a prins. Atunci am început eu cu rapul în forță și mi-am făcut și tatuajul ăsta.

Apoi am ajuns la Wu-Tang Clan, Vanilla Ice și alții. După aia am făcut o pauză și m-am dat pe The Prodigy, punkăreală din aia și droguri. Mai ascultam și 2Pac din când în când, Missy Elliott și ce se mai dădea la televizor. Dar în 2004 când am ascultat albumul „All Eyez on Me” am realizat că pentru mine e cel mai „true” rapper. Omul era gangsta, exact ce cânta aia era.

Ce părere ai despre moartea lui?

Robert Drogatu’: Nu știu ce să zic, sunt mii de speculații, de teorii ale conspirației. Eu zic că e mort acum. Chiar acum două săptămâni mă uitam la niște documentare din astea cu actori celebri care vorbeau despre asta. Hai, frate, e mort, acceptați odată situația! Eu zic că l-a mierlit careva, a tras unul în dușmănie. Aveau dușmănie de prima oară, când au vrut să-l omoare atunci.

Dar uite care a fost chestia dubioasă, atunci când l-a împușcat era cu Suge Knight în mașină la Drive By. Adică tu, ca criminal, vii, îl împuști pe ăla din dreapta și lași martori? Pe celălalt nu îl împuști? Sau cum au tras ei la nimereală, nu îl nimerești și pe ăla? Lumea zice că Suge Knight o luase razna, că se vorbește și în documentare despre asta, cum vorbeau bodyguarzii lui de 2Pac, că a luat-o razna.

Are vreun tatuaj o semnificație anume?

Robert Drogatu’: Părintele Arsenie Boca, clar! Am citit multe din scrierile sale, îi știu toată viața, tot ce a făcut și mi se pare incredibil! Este printre cei mai sfinți din România! Sunt mărturii de la oameni simpli, nu de la alții. Și nu e o mărturie, două, trei, cinci, sunt mii de mărturii cu privire la ceea ce a făcut ca om. Am citit mărturii de la comandanți de penitenciare, de pe unde a fost închis, de la Pitești, de la Jilava. Și nu cred că mințeau oamenii, pe timpul ăla nu puteai să minți. Securiștii nu aveau voie, ai înțeles? Am citit despre viața lui, cum a trăit el, câtă tărie a avut în el.

Mie mi-a plăcut ca om, dar pe mine nu cred că m-a ajutat cu nimic. Am fost la mormânt la el, dar nu am avut nicio trăire. A trăit în mănăstiri de la cinci ani, nu a vorbit urât, nu a avut nicio femeie. Asta înseamnă să ai tărie. Ca și călugării ăia pustnici care stau câte 20, 30 de ani în păduri singuri. Păi noi, ca oameni, dacă ne ducem și stăm o noapte în pădure, murim de frică! Când încep copacii să trosnăie, să auzi lupii și alte animale! Iar călugării stau câte 30 de ani. Există și acum pustnici în păduri în munții Rarău, în munții Neamțului. Există călugării nevăzuți, pe care nu îi vezi când treci pe lângă ei.

Cedry2k e un om religios. Te-a influențat cumva?

Robert Drogatu’: El m-a dus prima oară la mănăstiri. Toți de la toate mănăstirile îl cunosc pe Cedry2k. Dar prima oară am fost la mănăstiri cu Sișu și cu un prieten de-al meu de la teologie la Techirghiol, la părintele Arsenie Papacioc. A fost un om incredibil, mă bucur că l-am prins în viață. După aia am ajuns la părintele Isaia, la un părinte pustnic în pădure care la viața lui spărgea case, avea centură neagră, era smardoi, dar care s-a întors la religie și trăiește în pădure, e pustnic.

Cum e atmosfera la mănăstiri?

Robert Drogatu’: Depinde și de mănăstiri. Sunt unele pe care nu prea le simți. La fel e și cu duhovnicii. Nu te duci la un duhovnic și începe să îți dea sfaturi dacă nu îl simți, nu oricine poate să îți fie duhovnic. Cel mai mult mi-a plăcut la Lupșa, la Berzunți. Părintele Isaia a construit de unul singur mănăstirea aia, a făcut zece kilometri de potecă prin pădure cu un toporaș, a tăiat toate crengile. Omul are acum 80 și ceva de ani și au zis doctorii că nu știu cum de mai trăiește. Lui nu îi circulă sângele prin creier și nu înțeleg cum de trăiește. Din mila Domnului, îți spun eu!

Ai spus că ai fost la mormântul lui Arsenie Boca. Nu crezi că este o afacere?

Robert Drogatu’: Nu e o afacere! O afacere este în afara mănăstirii. Crede-mă că nici călugărilor de acolo nu le convine ce se întâmplă. Acum în față la mănăstire se vând icoane, se fac mici și mâncare, dar nu au ce să facă, e pelerinajul prea mare. A devenit o afacere și pentru cei din mănăstire oarecum, dar nu e ok, părintele Arsenie Boca nu a fost de acord cu așa ceva. Le-a zis că o să vină lume, că o să trăiască bine acolo, le-a zis toate astea dinainte. Călugării vor liniște, la mănăstiri este nevoie de liniște. Păi se duc oamenii cu corturi acolo, fac bahaos, fac gălăgie, nu e în regulă.

Cum era Sălăjanul înainte? Când erai mic.

Robert Drogatu’: Ah, băi, foarte tare! Pentru mine nu era nicio problemă în Sălăjan, dar pentru alții care veneau aici era nasol. Păi mergeai pe stradă și dacă aveai o șapcă și nu te recunoșteam, nu știam cine ești, clar îți luai bătaie. Și nu numai la noi, și Pantelimonul era la fel, și Titanul. Noi, ăștia din Sălăjan, ne băteam cu Titanul mai mereu. Păi mă duceam eu în Titan și mă spărgeau cu bătaia: „ah, tu ești de acolo”. Exact stilul american, pe cartiere, pe zone.

Cum era cu rasismul pe atunci?

Robert Drogatu’: Nu prea era cum e acum. Acum să știi că țiganii sunt mai rasiști ca noi. Păi „român spurcat”. Ce-i asta! Înainte nu era așa. Păi eu știu țigănește, vorbesc țigănește, ești nebun? Am ajuns să le vorbesc limba că am copilărit cu ei în bloc, m-au învățat. Apoi la pușcărie am mai învățat. Păi am prieteni țigani o grămadă. Și să știi că sunt oameni dacă ajungi să îi cunoști cu adevărat. Dar știi care e problema? Că și noi i-am denigrat! „Aoleu, țigani! Aoleu, fură!”.

Dar le-ai dat ceva, i-ai ajutat cu ceva? Păi sunt sate de țigani care n-au ce să mănânce și ce să facă oamenii dacă nu au școală? Fură, dau în cap! Păi fă-le școală, angajează-i. Dar tu îi lași acolo fără Dumnezeu, fără nimic. Păi ce vrei să facă? Se duc și fură că trebuie să își crească și ei copiii. Trebuie să le oferi o șansă!

Cum era cu scandalurile între cartiere?

Robert Drogatu’: De exemplu aveam scandal, ne băteam cu ăia prin Titan sau mai știu eu pe unde. Păi trebuia să ne vorbim cu câteva zile înainte, să stabilim că ne strângem la ora cutare, în locul cutare. Nu aveai altfel cum că nu existau telefoane. Ne căutam, fluieram pe la geamuri, așa comunicam. Era mai bine, nu știu, mie mi-a plăcut mai mult atunci. Toți cei de vârsta mea nu au cum să mă conteste, aia era! Eram uniți, era frăția altfel. Acum unii din anturaj au bani, te văd la alt nivel. Unul e însurat, unul are copil, nu mai e ce era odată.

Acum nu mai există frăția, e prietenia că ne cunoaștem demult, de mici. Ne zicem „hai noroc”, stăm de vorbă câteva minute, bem o bere și atât. Dacă este să îi chemi la scandal, din 100 îți vin cinci inși. Și înainte era bătaie pe bune! „Păi merg și eu”, tu stai acasă că ești prea mic, cutare, nu știu ce! Acum nu. Asta a adus democrația, prostituție, bulangii, droguri, a dezbinat românul.

Cum a fost copilăria? Cum a fost să trăiești în Sălăjan?

Robert Drogatu’: Frumos, cum să fie! Mă bucuram de orice, nu știu cum să îți explic să înțelegi. Rupeam crengi de copac și îmi făceam motocicletă și ne jucam cu ea câte trei ore. Apoi cu elasticul, cu castelul, bâza, leapșa prin copaci, rațele și vânătorii. Fii antent, ne făceam magazin și vindeam pământ ca fiind cacao, pietre ca bomboane și plăteam cu frunze, că ăia erau banii. Ne bucuram chiar la orice. Acum ai tot și nu te mai bucuri la nimic.

La Ambrozie era poligon și mai veneau străini pe acolo și ne dădeau gumă din aia străină. Ah, și să vezi ce pățesc într-o zi. Era unul cu încă unul și îl învăța să conducă. Și era mașină străină. Și eu „nenea, nenea, gumi, gumi”. La care ăla „ce gumă, mă, tu-ți gura mă-tii!”. Eu credeam că e străin nevăzând mașină românească. Era tare Sălăjanul! Și aveam și loc de joacă tare în Ambrozie. Era poligonul Ilioara, era cel mai mare din țară. Cred că și la ora actuală e cel mai mare din România. Erau schelele, erau furnalele.

Ah, sau ne duceam în parcul IOR și stăteam câte zece ore pe acolo. Făceam baie în apă cu câini morți pe lângă noi, cu vaci moarte. Și acum stai la povești cu prieteni vechi și îi auzi cum zic că „eu nu merg pe ștrand acolo că e apa jegoasă”, că nu știu ce. Păi uite că acum 20 de ani făceai baie în apă cu câini morți pe lângă tine și nu ai avut o boală.

Aveai televizor pe atunci?

Robert Drogatu’: Ah, am avut acasă primul televizor color din bloc, cred că prin 1990. Veneau vecinii pe la noi cu casete video, ne uitam pe color, era tare! Pe timpul ăla mă uitam la Sandy Bell. Să vedem, ce mai era? Aia, ăh, Floarea cu șapte culori, mai era Hercules. Cam astea erau. Mă uitam tot timpul. Cine nu se uita de fapt. Păi mă uitam și la telenovele, la Esmeralda. Păi când începea nu mai stăteam pe afară, mă duceam în casă. Veneau vecinii din bloc cu copiii și ne uitam cu toții pe color. Blocul era ca o familie înainte și acum nu ne mai cunoaștem între noi.

Când erau meciuri, scoteam televizorul în fața blocului și ne uitam cu toții. Păi în ’94, când a bătut România pe Argentina cu 3-2 la mondiale, știi ce era? Păi toată lumea ieșise pe străzi. Atunci eram în Sălăjan la un prieten, unul Cătălin, și de fericire că a bătut România am ieșit pe balcon, la etajul 4, și stăteam cu mâinile ridicate de bucurie. Era altceva!

Cum era cu filmele? Pe atunci era doar TVR 1 la TV.

Robert Drogatu’: Da, doar TVR 1 era. Se dădea program de la 08:00 la 10:00. O oră vorbea Ceaușescu și o oră erau bulgarii, vedeam Lecanostita. După aia a apărut ceva cu un burac și inelul fermecat. Mai apăruse ăla cu Angie Jackson, cu un robot care levita, ne uitam la Bruce Lee. După o difuzare cu Bruce Lee toți copiii credeau că știu karate, îi vedeai pe afară numai cu figuri, numai cu mișcări.

Ai vreun film care să îți fi rămas în minte?

Robert Drogatu’: Țin minte Burak și cel cu Angie Jackson, erau tari pe atunci. Știu că m-am uitat odată la Star Trek, ăla cu o navă spațială. Aveau ei niște plicuri și când le puneau în farfurie se transformau în tot felul de mâncăruri. Știu că mai era serialul acela cu femeia karatistă care se antrena pe bloc, Linda. Legat de filmele românești, se dădeau foarte mult Brigada Diverse, filmele cu Sergiu Nicolaescu, dar nu mi se păreau nu știu ce.

Se dădeau și telenovele? Se uita lumea?

Robert Drogatu’: Ah, toată lumea! Nu mai stătea nimeni pe afară când se dădeau la televizor. Păi era Inimă de Țigancă, Esmeralda, Casandra și Înger Sălbatic cu Natalia Oreiro (n.r. Muneca brava (1998) în original). Le-am urmărit pe toate, mă uitam cu familia. După aia, după ce a căzut Ceaușescu, au început să apară toate nebuniile. Mă uitam la Rambo, la filmele cu Van Damme, la The Karate Kid.

S-a schimbat televiziunea între timp?

Robert Drogatu’: Nu știu, nu vezi că n-am televizor în casă? Doar pe internet ce mă mai uit acum la filme pentru că ai puterea de a alege la ce vrei să te uiți. Pe lângă asta, mă uit foarte mult la meciurile de fotbal. Iar când e să aleg un film, îmi place mult să mă uit la aventuri, la povești. Gen Harry Potter, filme din astea, filme de aventură.

Mergeai la cinema?

Robert Drogatu’: Păi cine nu mergea? Era Luceafărul și Gloria. La Luceafărul știu că se dădea Speed (1994) cu Keanu Reeves. O lună de zile eram acolo zi de zi, știam filmul acela pe de rost, tot, tot. Mergeam cu doi prieteni de-ai mei special pentru filmul acela. Strângeam mereu bani să mergem la cinema. Țin minte că erau pline toate sălile, toată lumea mergea la film. Acum, când am fost la cinema ultima dată, când a apărut Avatar (2009), cred că erau 50 de oameni la film într-o sală de 200 de inși. Slăbuț!

Ți-a plăcut acest interviu?

Atunci hai să discutăm în comentarii despre el. Sau spune-ne cu cine ai vrea să fie următorul interviu de pe blogul Raftul cu Filme. Trimite-ne sugestiile tale pe adresa de email admin@raftulcufilme.ro sau spune-ne în comentarii, iar noi vom face să se întâmple. Dincolo de asta, ne-ar plăcea foarte mult un share la articol și o apreciere pe pagina de Facebook. Mulțumim frumos!