Raftul cu filme

Un nou serial italian va fi difuzat pe postul TVR 2: „Onoare și respect”

Onoare și respect, TVR 2, seriale, seriale italiene, seriale pe TVR, seriale TVR
Imagine via dituttounpop.it / Onoare și respect

Un nou serial italian urmează să intre în grila de programe a postului de televiziune TVR 2. Producția Onoare și respect (în original: „L’onore e il rispetto”), originară din Italia, va avea premiera în data de 17 martie 2018, de la orele 20:00, atunci când va fi difuzat primul episod din sezonul al cincilea. Primele patru sezoane ale producției italiene au putut fi văzute pe TVR 2 începând cu 8 ianuarie.

Lansat în anul 2006, serialul Onoare și respect a reușit să adune în jurul său un număr important de fani, devenind una dintre cele mai vizionate serii TV din Italia. În România, serialul a reușit să-i cucerească pe telespectatori, plasând, de foarte multe ori, postul de televiziune TVR 2 în topul audiențelor.

Producția Onoare și respect a fost difuzată pe TV pentru prima dată pe Canale 5, în anul 2006, cu primul sezon. Al doilea a fost difuzat în 2009, al treilea în 2012, iar al patrulea în 2015. Chiar înainte ca seria să fie încheiată și înlocuită de o altă producție, Mediaset a reînnoit serialul cu un al cincilea sezon. Din distribuție fac parte, printre alții, actorii Gabriel Garko, Serena Autieri, Cosima Coppola, Laura Torrisi, Virna Lisi și Giuliana De Sio.

După moartea lui Rocco, patriarhul familiei Fortebracci, cei rămași în urmă se mută în nord, sperând la un viitor mai bun și dorind să își investească banii obținuți din vânzarea terenului într-o afacere înfloritoare. Cel puțin așa speră Pasquale, noul cap al familiei, un om cinstit și răbdător, care a plecat din Sicilia la insistențele soției sale Ersilia. Ea speră ca măcar fiii lor, Tonio și Santi, vor reuși să-și facă un viitor mai bun decât ar fi putut avea în Sicilia.

Deși foarte atașați unul de altul, cei doi frați sunt extrem de diferiți. Atunci când lucrurile păreau să meargă mai bine, destinul îi lovește. Magazinul pe care Pasquale dorea să îl deschidă este jefuit înainte de inaugurare. Fără asigurare și amenințat de creditorii care îi cereau banii înapoi, Pasquale cedează presiunii și se sinucide. Simțindu-se vinovată de moartea soțului, Ersilia înnebunește și astfel soarta celor doi frați ia o întorsătură neașteptată.

Legătura dintre ei devine din ce în ce mai slabă și fiecare urmează alt drum în viață. Tonio vrea să își răzbune familia pe loc, folosindu-se de orice mijloc. Santi vrea și el dreptatea, dar folosindu-se de lege. În anii ce urmează, cei doi frați se vor îndepărta tot mai mult. Timidul Santi va deveni unul dintre cei mai incoruptibili magistrați, pe când Tonio ajunge sa fie unul dintre capii Mafiei.

Serialul italian Onoare și respect a fost creat de Salvatore Samperi, Luigi Parisi și Alessio Inturri și se încadrează în genul dramă.

Citește mai multe articole despre seriale și telenovele pe Raftul cu Filme. Urmărește, în același timp, pagina noastră de Facebook, canalul de YouTube și contul de Instagram.

Scrie un comentariu